Da, ce a fost mai greu, a trecut. Vreau sa spun ca de scutece n-am scapat chiar de tot, dar am trecut de perioada ghicitorilor "oare ce vrea copilul?" Acum poti spune ce doresti - si ai multe de spus. Sl nu este numai atat, iti pui tot mai mult capsorul la contributie. Se intrezareste o dimensiune cu totul noua, iar tie nu-ti ramane nimic ascuns si toata lumea trage cu urechea cand tu divulgi cate un secret. Ca tati face in fiecare dimineata dus si ca mami isi spala parul de 2 ori pe saptamana. Toate acestea le povestesti tu, plin de nevinovatie, la magazin vanzatoarei de la mezeluri. Ne bagi in incurcatura cand la casa de la magazin iti arati jucaria, spunand: "Mama nu plateste asta". Din fericire, acel model nu este de la ei.

Tocmai m-am gandit la faptul ca ar fi mai bine sa nu mai rbim anumite lucruri in prezenta ta - iar tu imi confirmi stradaniile cu ceva de genul: "Camion de rahat!" Cand noi ti-am atras atentia: "asa ceva nu se spune", tu te-ai explicat repede ca "si mama spune". Corect - saptamana trecuta pe autostrada.
De cand ti-ai descoperit olita, totul se invarte in jurul unitatii. in cazul tau, aceasta este "putulica". Si tata are una, dar mama de ce nu are? Cum sa-i explici unui copil de 2 ani si jumatate, diferenta dintre sexe? Foarte departe n-am ajuns cu explicatiile noastre, tu ne-ai ascultat cu atentie si ai dat din cap in semn de aprobare. Doua zile mai tarziu, din nou la magazin, imi explici cu ce tare ceea ce ai inteles tu din informatiile primite: "Mama este femeie", constati tu cu o privire foarte serioasa. "Mama nu are putulica" si apoi foarte energic, "Niklas are putulica!" Aceasta declaratie nu suporta nici o obiectie.
Dupa 2 ani, ne trece prin minte ca am adus pe lume un copil simpatic si in principiu, cuminte. Cu strainii se impaca destul de bine, iar incapatanarea nu ridica pana acum probleme grave. Dar veti vedea pe la 3 ani ca "incapatanarile" pot fi chiar foarte dure. Primul acces este neasteptat si te ia prin surprindere - un copil deosebit de bland, care se joaca cuminte, se transforma in doar cateva minute intr-un monstru care urla. in viata noastra comuna, au existat dintotdeauna reguli de joc pe care tu le-ai acceptat mai mult sau mai putin. Sa nu sari de pe canapea, sa nu arunci cu jucariile sau cu masinutele, sa nu rastorni intentionat ceasca. Apoi ai inceput sa faci tot ce nu este ie - ba chiar sa spargi diverse lucruri.
Prima oara te-ai scuzat cu o privire nevinovata "Cana cazut", eu strang, sterg si iti torn iar ceva de baut.
De-abia m-am intors si cana plina zboara din nou - de asta data prin camera. Te cert - tu urli la mine, te amenint - tu urli, eu te opresc - tu te arunci pe podea, urli si dai din picioare. Asta se cheama isterie. Am citit ca in aceasta perioada, copin isi formeaza personalitatea si invata sa-si dezlte propria parere. Dar de ce trebuie sa fie pentru parinti atat de obositor acest pas important de dezltare? Propozitia ta standard este acum "Nu-mi place!", dar problema
grava este ca nu-ti mai place nimic. Uneori iti pare rau si esti furios. Mania ta este, in aceste momente, nemarginita, esti furios pe mine, pe tatal tau si pe toata lumea. Am incetat sa mai tip la tine, oricum nu ma auzi. Trebuie sa ma stapanesc si sa-mi controlez mana, sa nu cumva sa alunece. Ma simt frustrata ca nu rezolv nimic, nici cu promisiunea (daca esti cuminte iti cumpar o masinuta), nici cu prevenirea (merg la cumparaturi si te las singur acasa) si nici cu primele amenintari (daca nu, atunci). Ma lasi oarecum sa alerg in gol, masinuta nu doresti, sa ramai acasa singur nu te sperie, si nici amenintat nu te mai lasi. Cam acestea sunt rezultatele educatiei noastre "blande", dar ma consoleaza faptul ca si in familiile severe, exista aceleasi probleme. Doar ca fiecare se comporta altfel. La urma urmelor, fiecare trebuie sa-si gaseasca propriul drum.

Copin intre 2 si 3 ani nu mai sunt deloc ascultatori. Ei au deja parerea lor ("nu-mi place sa merg cu bicicleta") si o dorinta ("asta vreau"), ei au propriile sentimente ("Ludwig e prietenul meu") si un ritm propriu de viata ("nu-s obosit acuma"). Aproape de 3 ani, formam deja o familie mica. A fost o perioada tulbure, agitata si frumoasa, dar cateodata si obositoare. Tatal tau si cu mine discutam tot mai des acum despre educatie, despre severitate si indulgenta, despre elutii pozitive si despre efecte (influente) negative. Nu va putem oferi solutii pentru situatiile dificile intampinate in educatie. Multe, poate prea multe facem din imaginatie, dupa cum credem noi ca este bine, credem ca cel mai important este sa fii o pilda buna, nu numai sa pretinzi ca esti. Copin te duc la limitele extreme - asta am invatat. Ei iti arata limitele fara sa oboseasca vreodata. Ma uit la tine si ma intreb uneori cand si ce anume am gresit in educatia ta. Recent, am vazut o mama care rbea cu copilul ei de vreo 3 anisori, ca si cum ar fi rbit cu un caine dresat. Era un copil bine crescut, insa era mai degraba fad si plictisitor. Tu, in schimb, tu esti bine crescut si bine rasfatat - dar esti un tip nemaipomenit de simpatic!