Cele patru porunci ale primei varste

CELE PATRU PORUNCI ALE PRIMEI VARSTE

 

Am descris comportamentul copilului dumneavoastra in timpul primului sau an de viata si v-am sugerat cu precizie actiunile pe care trebuie sa le realizati pentru a-i permite acestuia o dezvoltare maxima atat din punct de vedere afectiv cat si intelectual.

Inainte de a deschide un alt modul as dori sa va atrag atentia asupra lucurilor ce NU trebiue facute cu un copil in acest stadiu. Sub influenta vecinelor care se proclama experte in materie (oricat de bine intentionate ar fi), multe mame comit erori grave, actiuni inutile, cateodata nefaste. Iata patru porunci pentru aceasta varsta:

NU LASATI COPILUL SA PLANGA

Desi acest lucru pare evident veti fi surprinse sa aflati cate mame ignora sul copiilor. Unul dintre fostii mei studenti mi-a oferit aceasta observatie interesanta intr-una din temele sale:

Vecinii nostri aveau un copil de cel putin trei luni, a carui camera avea vedere spre bucataria noastra. In fiecare seara de la 6 la 7, in timp ce serveam cina, auzeam mereu sul copilului, aproape fara intrerupere. Toate acestea au durat luni de zile, strigatele copilului devenind din ce in ce mai puternice, pe masura ce crestea. Solutia pe care parintii sai o adoptau vis--vis de sul copilului era de a se dispune la o distanta cat mai mare pentru a nu fi deranjati. Ne-au explicat ca, de fapt, copilul era foarte multumit, iar daca i-ar fi acordat atentie riscau sa il rasfete.

Conform cunostintelor despre copil pe care le-am capatat de-a lungul acestui curs de psihologie, mi se pare ca acest copil era, in mod evident, foarte nesatisfacut si ca avea nevoie de cineva care sa se ocupe de el. Consider ca acel copil era mult prea tanar pentru a risca sa fie rasfatat, asa cum se temeau parintii sai. Mi se pare ca acest copil a dezvoltat un teribil sentiment de nesiguranta datorita acestei experiente, odata cu o temere fundamentala fata de lume in general.

Este de necrezut ca unii parinti sunt atat de orbi fata de nevoile copilului lor in asa fel incat sa-i ignore sul. Ce limbaj ati dori sa foloseasca un copil cand doreste sa va atraga atentia asupra dorintelor si nevoilor sale? Singurul sau mod de exprimare este sul. Atunci cand incepe sa ga incearca sa va spuna ceva. Ce se va intampla in mintea lui daca toata lumea ignora ceea ce incearca sa exprime?

Un sentiment de abandon complet si absolut, furia si disperarea: iata ceea ce simte copilul daca ignoram eforturile sale de comunicare.

Sa presupunem, spre exemplu, ca masina dumneavoastra de spalat se strica cu cateva minute dupa ce sotul dumneavoastra s-a intors de la serviciu. Camera este inundata rapid si ii cereti sotului sa va ajute de urgenta. Ce raspuns aduce acesta apelului dumneavoastra disperat? Nimic. Probabil va continua sa glumeasca. In acest caz sunteti surprinsa si reformulati apelul intr-o maniera mai presanta, ridicand tonul. Nu raspunde la ceea ce incercati sa-i spuneti si iata-va furioasa. Nu numai ca sunteti preocupata de masina de spalat si de inundatia pe cale sa se produca, dar, mai aveti o preocupare stresanta: de ce nu puteti comunica cu sotul dumneavoastra? De ce nu este atent la ceea ce incercati sa-i spuneti?

Aceasta analogie va poate forma o idee despre ceea ce poate simti un copil cand este lasat sa ga fara sa i se acorde atentie. Cand ii va fi dat sa traiasca un numar mai mare de asemenea experiente, credeti ca va mai fi capabil sa-si cultive un sentiment de incredere vis--vis de viata? Cu greu. Va avea o conceptie pesimista asupra existentei, se va simti frustrat si dezamagit. Simtind in adancul sau ca nevoile si dorintele nu ii sunt satisfacute, probabil va decide ca este inutil sa mai incerce si va deveni acel tip de copil (si mai tarziu adult ) fara agresivitate si care se demonstreaza incapabil sa-si conduca viata.

Sau, poate ajunge sa apartina acelui tip de copil care nu abandoneaza, in ciuda tuturor oprelistilor. In loc sa accepte in mod pasiv situatia, poate manifesta nevoia de a face lumea sa ii acorde atentie. De cate ori nu am auzit spunandu-se despre un copil mai mare ca face pe interesantul.

O mama spune uneori, cand copilul ge: tocmai a mancat, abia l-am schimbat, in consecinta nu este ud. Nu il inteapa nimic, nu ii este frig, deci, nu are nici un motiv sa ga. Ea ignora sul si isi vede de treburi. Dar nu intelege esentialul: exista intotdeauna un motiv pentru care copilul ge. Ar trebui sa-si spuna ca nu stie de ce ge, pentru ca un copil nu ge fara motiv. Tot timpul incearca sa va spuna cate ceva; dumneavoastra trebuie sa ghiciti ceea ce incearca sa spuna.

Un copil poate ge si pentru ca se simte singur. Si copin pot experimenta un sentiment de singuratate, la fel ca adultii. Noi, cand ne simtim singuri putem totusi invita pe cineva la o cafea sau putem da un telefon. Tot ceea ce poate face un copil in aceasta situatie este sa ga. Cand ge, uneori vrea sa spuna: Ma simt singur si vreau sa simt pe cineva moale si cald, care sa ma tina in brate, am nevoie sa ma calmeze si poate sa imi cante ceva. Atunci ma voi simti bine.

Totusi, singuratatea este numai unul dintre motivele pentru care un copil poate ge. Se poate intampla sa nu descoperiti motivul. Il hraniti, il mangaiati, ii cantati un cantecel. Nimic nu poate sa il calmeze deoarece unele episoade de s se datoreaza unor dureri de stomac sau colici, pe care le are datorita faptului ca sistemul sau digestiv nu este inca reglat. Uneori, aceste dureri pot fi alinate prin masarea usoara a stomacului sau prin a-i da sa bea apa calduta. Alteori nimic nu pare sa il aline. In cea mai mare parte a timpului, daca tineti copilul in brate, lipit de dumneavoastra, aceasta il va calma intr-o oarecare masura chiar daca durerile nu au trecut.

Mai exista un tip de s pe care mamele trebuie sa il cunoasca. Este criza lacrimilor care semnaleaza ca micutul este obosit si ca va adormi. Mama invata foarte repede sa recunoasca acest tip de s si realizeaza ca nu este cazul sa-si faca probleme, deoarece in cateva minute copilul va fi adormit profund. Tot timpul este vorba de mesajele pe care copilul ni le adreseaza. Starea de bine psihologica a copilului va fi in mod foarte diferit afectata de faptul ca ii acordati sau nu atentia cuvenita atunci cand ge incercand sa va transmita un oarecare mesaj.

Din cand in cand ma intalnesc cu mame care incearca sa invete copilul sa se pastreze curat inca din primul an de viata. Este o greseala rara, dar in acelasi timp monumentala. O mama care a facut aceasta greseala a venit intr-o zi la consultatie impreuna cu fiica sa, in varsta de sapte ani. Copilul avea un mare numar de probleme psihologice, printre altele, o frica teribila de a merge la scoala, dificultati in a lega prietenii, un atasament exclusiv fata de mama si o mare greutate de a relationa cu oamenii din jur. Tuturor acestor probleme li se mai adauga faptul ca uda patul in fiecare seara.

In momentul in care un copil mai mare de cinci ani face pipi in pat, putem fi siguri ca educatia acestuia a fost defectuos realizata. In cele mai multe cazuri copilul, in subconstientul sau (deoarece acest act nu este nici constient, nici deliberat) se razbuna pe parinti pentru vexatia pe care a suferit-o in timp ce acestia ii impuneau sa se mentina curat.

Mama despre care vorbeam mai sus, a incercat sa inceapa sa-si educe fetita de la varsta de opt luni. As intreba-o de ce asa devreme? I-as mai spune ca mai degraba s-a educat ea insasi decat fetita, care nu a ajuns nici macar in stadiul de a-si controla propriile reactii. S-a conformat doar sa raspunda pasiv mamei care se ocupa personal de nevoile fetitei.

Pentru ca un copil sa invete sa fie curat trebuie mai intai sa stapaneasca un numar de activitati complexe, incluzand controlul neuro-muscular al sfincterelor. Acest control neuro-muscular este absolut imposibil pana la varsta de aproximativ doi ani. Atunci este momentul pentru a incepe educatia, nu mai devreme. Puteti intr-adevar sa educati un copil mai mic de un an, dar aceasta educatie precoce va fi platita foarte scump din punct de vedere psihologic. Personal, nu cred ca merita.

NU VA FIE TEAMA SA RASFATATI COPILUL

Ceea ce inseamna a rasfata un copil variaza in functie de criteriile fiecaruia.

Daca prin copil rasfatat intelegeti un copil de opt ani care cere mereu sa ii fie indeplinite dorintele si ge, ge ori de cate ori nu cedati, care nu poate suporta un refuz, care este incapabil sa imparta ceva cu ceilalti copii, care are accese de furie, este gacios, face numai probleme si este foarte susceptibil, atunci, sunt de acord, acesta este intr-adevar un copil rasfatat.

A rasfata un copil inseamna a accepta ca acesta sa persiste in a pastra un comportament infantil dincolo de momentul in care este apt psihologic sa il abandoneze. Comportamentul unui copil de opt ani, descris mai sus, corespunde comportamentului unuia de doi ani, nu mai mult. Dupa toate probabilitatile, parintii sai nu l-au incurajat niciodata, nu i-au cerut niciodata sa depasasca acest stadiu.

DAR aceasta este o restrictie foarte importanta conceptul rasfatarii unui copil nu se poate aplica nou nascutilor si nici copiilor sub doi ani. Este un lucru de bun-simt sa cerem unui copil de cinci ani sa abandoneze combortamentul de bebelus, deoarece este capabil din punct de vedere psihologic sa o faca. Pe de alta parte am da dovada de o totala lipsa de realism daca am cere unui bebelus sa abandoneze comportamentul de bebelus. El nu este inca in stare sa se poarte altfel.

Vom reusi mult mai bine sa-i intelegem pe nou-nascuti si pe copii, in general, daca abandonam acest termen, rasfat. Acest concept nu are nici o baza stiintifica si dateaza din epocile in care nu aveam mijloace sa studiem comportamentul infantil. Conceptul in sine pare sa exprime faptul ca daca acordati prea multa atentie copilului cand este mic, acesta va ajunge o catastrofa cand va fi mare. In orice caz, nu-l veti rasfata daca ii acordati mai multa atentie cand este mic. Totodata puteti prejudicia un copil mai in varsta fiind prea indulgent cu el, temandu-va sa fiti fermi, sa-i impuneti limite si lasand-ul mereu sa faca ce vrea. Toate acestea insa, difera de faptul ca ne intereseaza soarta lui. Propun sa lasam la o parte acest termen, sa-l pastram pentru altceva decat pentru copii.

Din nefericire, multe mame se streseaza intrebandu-se daca prin actiunile lor isi rasfata sau nu copilul. Au mai ales tendinta de a se ingrijora in cazul in care o prietena sau o vecina care pretinde ca le stie pe toate, le asigura ca facand cutare sau cutare lucru vor ajunge sa aiba un copil rasfatat.

Aceste atitudini izvorasc dintr-o profunda necunoastere a naturii copiilor. Un copil are, in mod cert, nevoie sa invete ca nu poate face tot ceea ce doreste. Daca nu invata acest lucru, atunci se poate spune ca este rasfatat. Dar la ce varsta trebuie sa incepem sa il invatam? La doua, trei luni, sau chiar la noua luni este mult prea devreme. Este absurd sa-i trasam interdictii la aceasta varsta in ideea ca aceasta il va ajuta mai tarziu.

Sa ne exprimam in mod clar: un bebelus este imposibil de rasfatat. Mangaiati-l cat de mult doriti. Hraniti-l oricat de des va dori. Cantati-i cate cantece puteti. Ocupati-va de el de cate ori ge. Nu din aceste motive se va rastata.

Cel mai bun lucru care i se poate intampla copilului, din punct de vedere psihologic, este acela de a-i fi satisfacute toate necesitatile si de a se simti cat mai putin frustrat cu putinta. Egoul sau, sau constiinta de sine, este inca prea maleabil si prea sensibil pentru a putea face fata frustrarilor atat de devreme.

Crescand, va avea destul timp sa constate ce este aceea o frustrare.

NU PERMITETI TATALUI SA IGNORE COPILUL

*

Ceea ce este foarte clar deja, este faptul ca tatii par sa se teama de copii. Reactioneaza ramanand la distanta de orice contact. Nu suntem siguri ca stim inca toate motivele. Tot ceea ce stim sigur este faptul ca tatii stau la distanta fata de copii si ca acest lucru nu este indicat. Pastrand distanta, tatal, impiedica formarea legaturilor afective, iar aceasta nu face bine relatiei tata-fiu.

Relatiile cu tatal se claseaza pe un loc secundar in ordinea importantei in viata unui copil, mai ales pana la varsta de cinci ani. ( Voi consacra o mare parte din modulele ce urmeaza in a demonstra importanta raporturilor tata-copil). Inca de acum, insist asupra faptului ca rolul tatalui, ca si acela al mamei, incepe de la nastere (desi, dupa modul in care reactioneaza unii tati, se poate crede ca acest rol nu incepe inainte ca micutul sa implineasca cel putin doi ani!)

Specific ca nu pledez pentru asumarea rolului mamei de catre tata. Nu ar fi sanatos pentru familie, din punct de vedere psihologic, ca tatal sa se intoarca de la seviciu si sa se astepte de la el sa preia activitatile care sunt specifice mamelor.

Ceea ce afirm este ca tatii trebuie sa invete sa faca tot ce fac mamele. Nimeni, barbat sau femeie, nu stie din nastere cum sa tina un copil, de exemplu. Marea noastra majoritate facem acest lucru in mod stangaci, la inceput, pana ce ne obisnuim. Cursurile organizate de Crucea Rosie sunt excelente pentru a invata cum sa ne ocupam de un nou-nascut, dar, cea mai buna ocazie de a face acest lucru este acasa, cu micutul dumneavoastra. Este foarte dificil sa va simtiti aproape de un copil pe care nu l-ati tinut niciodata in brate, cu care nu v-ati jucat niciodata.

Daca sotul dumneavoastra nu se intereseaza de copil, nimeni altcineva in afara de dumneavoastra nu va putea sa o faca. De ce sa nu incepeti in a incerca sa descoperiti de ce nu se intereseaza? Cautati raspunsul in mediul sau familial. Poate ca nici tatal sau nu s-a interesat de el cand era copil si ca repeta acelasi procedeu, urmand acel prost exemplu. Sau poate ca se simte mai putin abil decat dumneavoastra dar nu vrea sa va arate acest lucru. Oricare ar fi sentimentele sale incercati sa il faceti sa vorbeasca. Folositi-va de toate atuurile feminine pentru a-i trezi interesul de tata pentru nou-nascut. Cu unii tati va trebui sa depuneti un efort mai mare dar, va asigur ca merita!

Bazele raporturilor lejere intre tata si copil se stabilesc din cea mai frageda copilarie iar acesti ani nu vor mai reveni niciodata. Tatal care motiveaza ca este mult prea ocupat cu serviciul pentru moment, dar va putea, mai tarziu, sa consacre mai mult timp copilului se inseala. Foarte repede, inainte sa apuce sa realizeze bebelusul va merge la scoala. Ca scolar in clasele primare va avea deodata aerul de a se fi transformat in adolescent, iar din acest moment, copilul nu va mai avea nevoia contactului apropiat cu tatal. Va fi deci prea tarziu. Deoarece tatal nu s-a interesat de el cand era mic, copilul nu mai este interesat acum de ceea ce tatal sau doreste sa ii transmita. Tatal a devenit un strain pentru propriul sau copil. Prapastia care se creeaza intre tata si adolescent depinde in mare parte de relatiile pe care acestia le-au avut in anii care au precedat varsta scolara.

CONCLUZII VIS--VIS DE PRIMA VARSTA

V-am indicat ceea ce trebuie sa faceti cu nou-nascutul si ceea ce trebuie sa evitati. Am incercat sa va dau o idee generala despre copil si prima sa varsta.

Ce a invatat?

Daca l-ati hranit de cate ori i-a fost foame, stie ca lumea este un loc unde este bine sa te afli un loc in care apetitul este satisfacut rapid.

Daca l-ati mangaiat, stie ca este iubit in unicul fel care ii este la indemana: prin reconfortul contactului fizic.

Daca ati raspuns lacrimilor sale ca la un mesaj urgent pe care vi-l adreseaza, stie ca ii sariti in ajutor ori de cate ori are nevoie.

Daca a cunoscut dragostea calda a unei mame care a raspuns tuturor necesitatilor sale fundamentale, a putut face experienta primelor contacte afective profunde cu o alta fiinta umana. Aceasta il pregateste pentru raporturi sociale satisfacatoare.

Daca mama si alti adulti l-au supus unor stimulari senzoriale si intelectuale variate, atunci a descoperit ca lumea este un loc minunat si fascinant si nu o inchisoare trista si lugubra. Stimularile senzoriale si intelectuale, adaugandu-se libertatii de explorare a propriului univers, favorizeaza dezvoltarea precoce a capacitatilor sale intelectuale. De asemenea, a acumulat o mare doza de incredere si de optimism vis--vis de lume si de el insusi. Aceasta incredere de baza formeaza lentila celui mai important sistem optic, care este constiinta de sine sau egoul.

In momentul in care paraseste aceasta varsta a primei copilarii, acest sentiment de incredere ii va da cea mai buna pregatire posibila pentru cea de-a doua etapa: primii pasi.