Tumorile benigne

Tumorile benigne

Osteomul osteoid a fost descris prima data de Jaffe in 1935 si reprezinta 10% din totalul tumorilor benigne. Este de doua ori mai frecvent la barbati decat la femei iar incidenta maxima e situata in decadele a doua si a treia de viata.

Initial, d.p.d.v. clinic, osteomul osteoid se caracterizeaza prin dureri intermitente, de intensitate mare, predominant nocturne, calmate de antiinflamatoarele nesteroidiene.

Tumoarea e reprezentata de o zona centrala de tesut conjunctiv tanar, asemanator matricei osoase necalcificate (nidusul) si o zona periferica de osteoscleroza reactiva.

Sediul obisnuit este compacta oaselor lungi, 515i87f cel mai frecvent fiind localizat la nivelul matafizelor proximale femurale si tibiale, dar poate afecta orice os, inclusiv nucleii de crestere.

Radiologic, osteomul osteoid consta din nidusul radio-transparent situat central, inconjurat de os sclerotic opac. In cazul in care reactia sclerotica este foarte intensa, nidusul este mascat pe radiografia clasica, insa poate fi detectat prin examen CT. Frecvent se asociaza si reactia periostala dee tip lamelar.

Osteoblastomul a fost descris ca un osteom osteoid de mari dimensiuni. Spre deosebire de acesta, afecteaza cu predilectie oasele scurte (in special pediculii vertebrali si procesele spinoase), prezinta o celularitate mai bogata, iar zona de scleroza este

minima, caractere ce sugereaza o agresivitate crescuta.

Osteomul este o tumoare rara a oaselor membranoase, localizata cel mai frecvent la nivelul calotei craniene si al sinusurilor paranazale. Sunt descoperite frecvent la adult, sub forma unor leziuni bine circumscrise, intens radio-opace, nedepasind deobicei 2 3 cm diametru.

Condromul reprezinta 15% din totalul tumorilor benigne osoase.

Termenul de encondrom este atribuit condroamelor care au ca punct de plecare cavitatea medulara a osului. Afecteaza in proportii egale ambele sexe si sunt diagnosticate la pacienti cu varsta cuprinsa in limite foarte largi (10 50 ani). Pot aparea in orice os, dar se localizeaza in special in zonele metafizodiafizare, cel mai frecvent la nivelul metacarpienelor si falangelor. Exista si forme cu localizari multiple, cu afectare plurisegmentara si tendinta de distributie hemimielica (ex encondromatoza Ollier)

Encondroamele se diagnosticheaza cel mai adesea accidental sau cand apar fracturi pe os patologic la acest nivel.

Radiologic sunt reprezentate de zone radio-transparente rotunde sau ovalare, in apropierea epifizelor, putand determina atrofia portiunii endosteale a compactei adiacente; ulterior, pe masura ce tumoarea se dezvolta, compacta se subtiaza si osul capata aspectul de os suflat. Epifizele nu sunt afectate decat dupa inchiderea cartilajelor de crestere.

La periferia tumorii exista o linie radio-opaca fina care o delimiteaza de osul normal. Zona afectata are un aspect cetos, spre deosebire de chistirile osoase unde osteoliza pare uniform si intens radio-transparent. In timp, in interiorul condromului apar calcificari cu dimensiuni variabile care pledeaza pentru diagnostic.

Eccondromul este o leziune osoasa mult mai rara, care se dezvolta din periost in imediata apropiere a compactei. In majoritatea cazurilor afecteaza metafizele proximale ale humerusului, femurului sau falangelor. Cu exceptia localizarii excentrice, caracterele radiologice sunt asemanatoare cu cele ale encondroamelor.

Condroblastomul este o tumoare cartilaginoasa rara, care afecteaza epifizele, inainte de inchiderea cartilajelor de crestere. Este diagnosticat mai frecvent la baieti cu varsta sub 20 de ani, care acuza dureri moderate, persistente in zona articulatiei respective.

Radiologic condroblastomul apare ca o zona radio-transparenta, de cele mai multe ori limitata la nivelul epifizei, rotunda sau policiclica, avnd margini nete, sclerotice si calcificari intralezionale. In ordinea descrescatoare a frecventei sunt interesate femurul proximal, tibia proximal, femurul distal si humerusul proximal.

Osteocondromul este considerat clasic o tumoare benigna, desi astazi se stie ca e o forma de displazie osoasa, datorata dezvoltarii unei insule aberante ale cartilajului de crestere.

Este descoperit de obicei in decadele a doua si a treia de viata, atunci cand devine simptomatic prin compresiunea partilor moi.

Poate afecta orice os care se dezvolta prin osificare encondrala, dar se localizeaza cel mai frecvent in zona metafizara a femurului si humerusului.

Radiografic, trasatura caracteristica a osteocondromului este continuitatea dintre corticala osului normal si cea a tumorii. Aceasta ajuta la diagnosticul diferential cu sarcomul parosteal sau eccondromul unde exista o zona de clivaj cortical intre os si tumoare. Interiorul leziunii este reprezentat de tesut spongios, cu densitate variabila intre normal si osteo-scleroza si care se continua de asemenea cu spongioasa osului gazda. Osteocondromul se dezvolta perpendicular pe axul lung al osului, dar in timp, datorita tractiunilor musculare, poate fi deviat de la aceasta directie.

Cresterea tumorii inceteaza de regula dupa inchiderea cartilajului de crestere.

Hemangiomul este o tumoare comuna a oaselor calotei craniene si a corpurilor vertebrale (in special in zonele dorsala inferioara si lombara superioara).

Manifestarile clinice se datoreaza in special complicatiilor precum tasarea corpilor vertebrali si compresiunilor nervoase.

In mod caracteristic, pe cliseul de profil, trabeculatia verticala a corpului vertebral apare accentuata, datorita inlocuirii unei parti din trabecule cu sinusoide capilare si persistentei fasciculelor trabeculare verticale, in mod normal mai bine reprezentate, datorita functiei lor de a se opune fortelor de compresiune. Acest aspect apare vadit la femeile cu osteoporoza postmenopauza. Prin dezvoltarea tumorii, corticala vertebrala bombeaza spre anterior si posterior, generand imaginea de vertebra in butoias.

Hemangiomul se poate extinde si extraosos, inconjurand coloana pe mai multe niveluri in jurul vertebrei afectate, aspect vizibil pe radiografia de fata sub forma unui fus paravertebral.

Tumoarea cu celule gigante, cunoscuta si sub numele de osteoclastom sau tumoare cu mieloplaxe se poate intalni in ambele ipostaze : benigna sau maligna. Este diagnosticata la pacienti cu varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani, sexul feminin fiind preponderent afectat (50 70%). Se localizeaza in proportie de 80 90% in zona metafizo-epifizara a oaselor lungi, in majoritatea cazurilor adiacent genunchiului.

Radiografic tumoarea apare ca o leziune radio-transparenta, interesand extremitatile oaselor lungi (mai rar oasele plate sau corpii vertebrali) si terminandu-se a nivelul corticalei articulare. Zona de osteoliza este strabatuta de opacitati fine, liniare, care-I confera aspectul de baloane de sapun (in mod caracteristic, aceasta tumoare nu determina formarea de os nou, aceste opacitati reprezentand peretii pungilor osoase distruse). Tumorile cu celule gigante au margini bine definite, dar nu prezinta o limita fina, neta fata de osul sanatos. In cazurile agresive pot sa intrerupa corticala sau sa traverseze spatiul articular, dar, in general, aspectul radiografic nu poate face diferenta intre formele benigne si maligne.