Dezvoltarea psihica a copilului in primul an de viata

Dezvoltarea psihica a copilului in primul an de viata

Nasterea, desi este un proces fiziologic normal, reprezinta atat pentru mama, dar mai ales pentru copil un adevarat soc, o zdruncinare a echilibrului anterior. Pentru copil, este de fapt, o schimbare radicala a conditinlor de existenta. La nastere fetitele au +/- 3300 gr, lungime 49-52 cm, baietii au +/-3500,3600 gr., lungime 52-55 cm. Corpul este disproportionat, scheletul este osificat desi raman si unele zone cartilaginoase, mai ales ca sudura, cum este cazul celor 6 fontanele. In primele 6-8 saptamani are loc o intensa mielinizare a scoartei, proces inceput inainte de nastere. Sporeste actiunea conducatoare a scoartei asupra formatiunilor subcorticale, in special asupra mecanismelor motorii si reflexe. Totodata, scoarta cerebrala este apta sa primeasca informatii si sa reactioneze corespunzator fata de acestea.

Senzatiile

Pentru a se produce senzatia este nevoie de actiunea unor excitanti asupra organelor de simt, a caror intensitate trebuie sa fie mare la copilul mic. Daca excitatiile sunt slabe nu produc reactii iar daca sunt prea puternice declanseaza reactii de soc (tresarire, miscari largi). Influxul nervos, transmiterea excitatiei de la receptor la centrul nervos, se realizeaza cu viteza mica si de aceea senzatiile sunt lente. Excitabilitatea musculara seamana cu aceea a starii de oboseala la adult. Dezvoltarea senzatiilor este inegala in perioadele timpurii ale vietii si este in stransa legatura cu actiunea de satisfacere a trebuintelor organice: de hrana, igienice, miscare, relaxare, somn, apa si mai tarziu a celor predominant psihologice: aparare, orientare, investigare de semnale informationale, vocalizare, comunicare, relationare, socializare. Primele trebuinte sunt predominant fiziologice, cu caracter ciclic, iar celelalte psihologice sunt cu caracter permanent.

Senzatiile sunt procese cognitive primare prin care se semnalizeaza separat insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.

Senzatiile gustative. Zona receptorie este mult mai extinsa si nediferentiata decat la adult si cuprinde: intreaga suprafata a limbii, mucoasa interna a obrajilor, valul palatin si o parte din esofag. Copilul este sensibil mai mult la dulce, apoi la acru si mai putin la amar si sarat. Spre sfarsitul primului an poate exprima verbal si sesiza intensitatea lor.

Senzatiile olfactive .Zona receptorie se afla in cavitatea nazala, dar acesta pana la varsta de 6,7 luni nu contine pigmenti. Copilul nu detecteaza decat mirosuri foarte puternice, legate in special de satisfacerea trebuintelor biologice. Modalitatile de reactie ale copilului sunt mult mai deosebite decat cele ale adultului, astfel alaturi de grimase apar modificari ale ritmului respirator si chiar ale pulsului fontanelelor.

Senzatiile tactile. Celulele receptoare sunt raspandite inegal in diferite zone ale corpului, de aici si reactii diferite. De exemplu in jurul ochilor apare la atingerea cu un obiect reflexul de aparare oculo-motorie, in timp ce daca acesta are loc la nivelul palmelor apare reflexul de prehensiune. Mai mult chiar, dezvoltarea sensibilitatii este inegala: mai accentuata in zona ochilor si a cavitatii bucale, mai slaba la nivelul palmelor, al talpilor si cel mai putin dezvoltata in zona spatelui.

Senzatiile vizuale. Imediat dupa nastere, copilul are senzatii de lumina, intuneric sub forma unor pete de lumina si intunecate, deoarece muschii globului ocular nu sunt inca pe deplin exersati pentru a avea o vedere bioculara; copilul nu vede forma obiectelor ci numai aceste pete si nici nu vede la distanta decat spre sfarsitul primului an de viata cand reuseste sa distinga obiectele care se afla aproximativ la 5m fata de el. In jurul varstei de 3-4 luni incepe sa distinga intr-o ordine determinata de stralucire, de intensitate, culorile: galben-oranj, rosu, albastru, verde.

Senzatiile auditive. Zona receptoare este urechea medie inundata de lichidul amniotic, din care cauza, la nastere se instaleaza o surditate usoara, dar la 1-2 luni devine sensibil la vocea umana, la 4 luni devine sensibil la muzica, pentru ca la 6 luni sa apara o oarecare intentionalitate in urmarirea muzicii. Sensibilitatea auditiva este direct implicata in dezvoltarea auzului fonematic.

Senzatiile interne. Mai ales in primele 3 luni de viata sunt foarte intense, fiind legate de satisfacerea trebuintelor primare.

Complexele polisenzoriale se formeaza pe baza concomitentei si a repetarii unor senzatii la intervale relativ identice (ex. trebuintele de hrana se asociaza cu cele de tact-luarea copilului in brate de catre mama, cu cele auditive sau vizuale.)

Cea mai importanta achizitie este desprinderea copilului de obiecte. Incepand cu varsta de 8 luni, copilul nu se multumeste doar sa vada obiectul , ci daca acesta este ascuns il cauta, ceea ce demonstreaza ca obiectul incepe sa aiba o existenta de sine statatoare. Perceptiile se dezvolta mai ales dupa varsta de 6 luni, cand copilul trece de la pozitia orizontala la cea sezand.

Conduitele motorii evolueaza de la miscari necoordonate, haotice spre cele diferentiate, initial la nivelul gurii, ochilor, apoi al capului, gatului, trunchiului, membrelor.

Principalele achizitii ale varstei sunt:

-prehensiunea- apucarea, manevrarea, palparea obiectelor, trecerea lor dintr-o mana in alta;

-posibilitatea de a sta in sezut si in picioare, ceea ce extinde campul vizual si concomitent sfera cunoasterii;

-mersul ii va permite sa-si dezvolte autonomia si initiativa personala si ii va sprijini coordonarea miscarilor antrenate in echilibrul postural;

-pana la 6 luni se caracterizeaza prin reflexe neconditionate (intoarce capul la sursa de zgomot) pentru ca la 12 luni sa apara primele miscari invatate ce se bazeaza pe reflexe conditionate.

Conduita verbala

-este indicator de referinta pentru specificul uman;

-reprezinta factorul fundamental in asigurarea echilibrului cu mediul, deci in adaptare;

-are un pronuntat rol formativ;

-in primele zile de viata, copilul, chiar si cel eutrofic, care doarme si suge normal nu se manifesta prea mult, decat prin tipete si stari de agitatie

La trei, patru saptamani apare zambetul ca expresie a comunicarii nonverbale, care are adresare clara si un continut intarit de contactul vizual cu cei din jur.

Comunicarea nonverbala evolueaza spre reactii de vocalizare sau gangurit care apar catre sfarsitul lunii a doua, iar dupa luna a patra se imbogateste cu: intinderea mainilor si a corpului de catre copil pentru a fi luat in brate, cu forme de mimica variate ce exprima disconfort sau placere, conduite de exprimare a afectiunii sau conduitele de abandon, tacere, imbufnare, oftat, tipat, geamat, ras.

Comunicarea nonverbala se confunda cu cea verbala, ganguritul reprezinta materia prima a vorbirii. Acesta incepe in jurul varstei de 3 luni, pentru ca apoi sa apara o articulare de vocale cu consoane.

O faza superioara a ganguritului este lalatiunea (repetarea de silabe) care debuteaza pe la varsta de 5 luni. Spre sfarsitul lunii a 10-a apar primele cuvinte, acestea pentru ca nu au functii gramaticale sunt de fapt cuvinte-propozitii sau holofraze (pisica este miau, cainele-ham, ham). Daca in familie comunicarea verbala este redusa se imbogateste comunicarea nonverbala si scade competenta comunicarii, adica acea capacitate a copilului de decodificare a limbajului adultului. Aceste conduite il ajuta sa-si exprime dorintele, simpatiile, antipatiile. Cu cat activitatea verbala a copilului in aceasta perioada este mai intensa, cu atat probabilitatea ca mai tarziu sa ajunga la un nivel de inteligenta ridicat este mai mare.

Apar si forme primare de inteligenta verbala prin incercarile de a ascunde, de a masca ceea ce este interzis. La sfarsitul primului an vocabularul copilului contine 10-l5 cuvinte simple.

Conduitele afective exprima atitudinea pozitiva sau negativa pe care individul o are fata de obiectele si fenomenele cu care relationeaza. Are un caracter puternic polarizat, exista procese afective pozitive (bucurie, entuziasm) si negative (tristete). Trairile negative, neplacute, generate de foame, de nevoia de somn sunt cele mai numeroase in primele 3 luni in raport cu cele pozitive. Dupa 5 luni apar frica, furia, iar dintre trairile pozitive, rasul pe la 6 luni, iar bucuria ceva mai tarziu. Spre sfarsitul anului apare curiozitatea afectiva legata de prezenta altor persoane de care copilul se simte atras.

Conduita inteligenta. In evolutia ei delimitam urmatoarele 3 momente:

-momentul repetarii actelor si miscarilor (ge repetat pentru a fi luat in brate) in jurul varstei de 4 luni;

-momentul utilizarii unui mijloc in raport cu un scop ( trage fata de masa pentru a ajunge la pahar), in jurul varstei de 8 luni;

-momentul executarii unei miscari nu in mod repetitiv ci cu modificari pentru a se cunoaste mai mult despre obiect, pe la sfarsitul primului an.

Apar conduite specifice:

-conduita suportului: daca cineva ii acopera fata cu o batista, il apuca de mana; mana reprezinta un suport pentru a inlatura batista;

-conduita sforii: daca de un fotoliu sunt atarnate mai multe sfori, la capatul lor se afla jucarii, prin incercare si eroare descopera sfoara de care este legata jucaria preferata;

-conduita bastonului: se foloseste de baston pentru a-si apropia o jucarie aflata la mare distanta de el.

Cerinte psihopedagogice

O caracteristica esentiala a acestei perioade este dependenta multidimensionala, cu mare incarcatura psihica a copilului de mama sa. Este personajul central in evolutia vietii copilului pentru a-i oferi un mediu favorabil, activ stimularii conduitelor specifice si pentru a-l feri de avitaminoza afectiva (lipsa afectiunii materne sau de despartirea temporara care se soldeaza cu fragilizarea psihica (insomnii, indispozitii) ce vor afecta dezvoltarea ulterioara.

Este necesar sa se implice copilul in actiuni directe cu obiectele (apucare, manuire, etc.), intrucat astfel se vor forma schemele senzorio-motorii, un fel de reprezentari a caror secventa actionala nu e prezenta. Schemele senzorio-motorii, prin extinderea lor la alte situatii si probleme, vor sta la baza formarii actiunilor mentale.

Inca din prima etapa a vietii este nevoie ca adultul sa propuna o invatare bazata pe imitatie si conditionare, un dresaj care este mai degraba un reglaj ce implica participare afectiva si se adreseaza unei fiinte inteligibile, sensibile.

Acest tip de reglaj este:

-functional: controlul evacuarilor, al mictiunilor, al alimentatiei ciclice,

-socio-relational: al reactiilor, al cuvintelor.

Reglajul nu trebuie sa fie in defavoarea stimularii primelor incerari de autonomie. Promovarea unui echilibru afectiv reprezinta un suport pentru educarea caracterului. Educatia afectiva si cea a caracterului sunt strans legate.