In momentul redactarii acestei lucrari, inca nu se cunosc cauzele TOC. Desi exista o serie de teorii care incearca sa explice evolutia afectiunii, sint putine indicii care sa sprijine doar o singura ipoteza. De fapt, este mai indicat sa consideram TOC o problema complexa, cu factori declansatori complecsi. Evolutia tulburarii se datoreaza, cel mai probabil, unei combinatii de factori psihologici, biologici, factori de mediu si alte tipuri. Stim ca uneori debutul se produce in copilarie, alteori in adolescenta sau la inceputul maturitatii. De asemenea, stim ca, in unele cazuri, simptomele se instaleaza brusc, iar in alte cazuri debutul este lent, insidios. in continuare sint prezentate, cu scop strict informativ, citeva teorii propuse pentru a explica evolutia TOC.

Teoria biochimica
Aceasta teorie a fost avansata dupa ce s-a descoperit ca unele medicamente au un rol benefic in tratamentul TOC. Ele afecteaza in principal o substanta chimica din creier, numita serotonina. Prin urmare, a fost emisa ipoteza ca dezechilibrul serotoninei ar putea reprezenta cauza TOC. Desi medicamentele sint, intr-adevar, eficiente in tratamentul tulburarii, exista putine do solide conform carora persoanele afectate prezinta un deficit de serotonina la nivelul creierului. Pe masura ce medicamentele au devenit din ce in ce mai specifice si mai selective din punct de vedere al efectelor asupra TOC, nu s-a inregistrat nici o diferenta in ceea ce priveste rezultatele, in atie cu alte medicamente nespecifice.

Teoria genetica

Aceasta teorie a fost avansata pentru a explica de ce TOC se intilneste uneori la mai multi membri ai unei familii. Desi la unii pacienti tulburarea poate fi pusa pe seama unei predispozitii genetice, exista si posibilitatea ca manifestarile acesteia sa fi fost deprinse de la parinti sau frati. Comportamentele specifice tulburarii, care ar putea fi rezultatul mostenirii genetice, sint foarte greu de diferentiat de cele care s-ar putea datora mediului. Cu toate acestea, in cazul pacientilor la care debutul TOC a avut loc in copilarie sau mai devreme, exista mai multe sanse ca unele rude apropiate sa sufere de aceeasi tulburare, in atie cu pacientii la care debutul tulburarii a avut loc mai tirziu. Totusi, nu putem generaliza, deoarece multi pacienti la care boala a debutat in copilarie nu au rude care sufera de TOC.

Teoria invatarii
Conform acestui model, comportamentul obsesiv-compulsiv a fost dobindit printr-un proces de conditionare. in termeni simpli, aceasta teorie sustine ca un eveniment neutru incepe sa fie asociat cu teama datorita similaritatii cu o circumstanta care provoaca frica, anxietate sau disconfort. Apoi, teama respectiva se generalizeaza, astfel incit atit obiectele, cit si gindurile sau imaginile ajung sa genereze disconfort. Indidul incepe sa manifeste comportamente care reduc anxietatea si, efectul se mentine doar pentru perioade scurte de timp, ele sint reluate de fiecare data cind persoana resimte disconfort sau anxietate. Punctul slab al acestei ipoteze este faptul ca nu reuseste sa explice motivul aparitiei frecvente in TOC a unor temeri specifice, cum ar fi teama de contaminare ori de a provoca rau siesi sau altora. O alta problema o reprezinta incapacitatea multor pacienti de a-si aminti vreun eveniment semnificativ declansator care sa explice debutul simptomelor. Totusi, teoria explica mecanismul perpetuarii simptomelor obsesiv-compulsive si, in consecinta, acest element va fi analizat mai amanuntit in sectiunile urmatoare.

Teoria cognitiva

Este una dintre cele mai coerente teorii propuse, care afirma ca toti oamenii manifesta ginduri intruzive. Cu toate acestea, persoanele afectate de TOC ataseaza semnificatii negative gindurilor sau imaginilor suparatoare si se simt responsabile pentru ca nulresc gindurile respective si pentru posibilele consecinte ale acestora. De exemplu, o persoana care se gindeste la posibilitatea de a vatama pe cineva apropiat isi poate inchipui ca este un om rau atita vreme cit are astfel de idei si ca ar trebui sa fie foarte gilent, ca nu cumva gindul respectiv sa dena realitate. Acest lucru se manifesta prin ritualuri. TOC este intretinuta pe baza semnificatiei atasate acelui gind, precum si a reactiilor specifice, ritualuri sau alte modalitati de neutralizare a gindului. Tratamentul consta in punerea la indoiala a ipotezelor legate de ginduri, expunerea si prevenirea raspunsului.

Teoria psihanalitica
Conform acestei teorii, simptomele obsesiv-compulsive reprezinta incercari de reprimare a conflictelor si impulsurilor din subconstient. Din pacate, exista putine do in sprijinul ei, iar psihanaliza are o eficienta scazuta in tratamentul majoritatii pacientilor cu TOC.
Dupa cum se poate vedea, nici o teorie nu reuseste sa explice in mod satisfacator evolutia TOC, insa aceasta nu inseamna ca nu exista tratamente eficiente. De fapt, cu toate ca prezinta un interes considerabil, cauza tulburarii exercita o influenta redusa asupra rezultatelor tratamentului. Totusi, trebuie sa subliniem faptul ca, in unele cazuri, afectiuni precum depresia sau schizofrenia pot genera simptome asemanatoare cu cele specifice TOC. Alte afectiuni cu simptome de acelasi gen sint sindromul Tourette, dementa, traumele cerebrale sau alte afectiuni neurologice.

Tratamentul tulburarii obsesiv-compulsiveIn prezent sint disponibile doua tratamente eficiente ale TOC, care pot fi administrate separat sau concomitent. Este vorba despre tratamentul medicamentos, pe baza de substante care sporesc cantitatea de serotonina la nivelul creierului; al doilea tip de tratament implica utilizarea tehnicilor terapiei comportamentale. in prezent, se pare ca ambele dau rezultate, iar literatura de specialitate ofera putine argumente pritoare la inregistrarea unor rezultate superioare in cazul asocierii celor doua terapii, in atie cu rezultatele obtinute de fiecare in parte. Cu toate acestea, unii pacienti care considera terapia comportamentala prea dificila pot beneficia mai intii de medicatie.

Medicatia
Medicamentele considerate deosebit de eficiente in tratamentul TOC fac parte din familia antidepresivelor, care cuprinde clomipramina, fluoxetina, fluvoxamina si sertralina. Acestea au efecte specifice asupra nivelului de serotonina din creier. Serotonina este substanta biochimica despre care unii cercetatori sustin ca are un rol central in TOC. in general, s-a demonstrat ca aceste medicamente dau rezultate in cazul unor pacienti, ajutindu-i sa-si domine simptomele. Daca se prescrie un astfel de medicament, ar trebui sa fiti informati in legatura cu posibilele efecte secundare si sa semnalati terapeutului aparitia acestora. E important sa tineti minte ca aceste medicamente nu reprezinta un leac pentru TOC. in plus, cercetarile arata ca, in general, intreruperea medicatiei pe termen scurt determina reaparitia simptomelor. Pacientii trebuie sa continue tratamentul medicamentos un timp indelungat sau sa recurga in paralel la terapia comportamentala.

Terapia comportamentala

Fundamentele utilizarii tehnicilor comportamentale au fost explicate pe scurt la teoria invatarii (sectiunea 2.3), dar sint destul de importante pentru a fi prezentate mai detaliat. in mod normal, pacientul cu TOC manifesta ginduri suparatoare care genereaza anxietate, disconfort sau necesitatea efectuarii unui ritual pentru a diminua anxietatea sau pentru a preveni un eveniment inspaimintator. Efectuarea ritualurilor determina scaderea nivelului de anxietate sau disconfort si se autoper-petueaza prin capacitatea de a diminua sentimentele negative. De exemplu, o persoana poate avea conngerea ca miinile sale au atins ceva murdar sau infectat. Acest gind creeaza anxietate, persoana simte o senzatie de disconfort legata de posibilitatea de contaminare. Senzatia suparatoare de anxietate sau disconfort este redusa prin spalarea miinilor sau a altor obiecte contaminate. La fel, o persoana care simte nevoia sa verifice plitele si resourile inainte de a pleca de acasa, pentru a preveni izbucnirea unui incendiu dezastruos, are un sentiment de usurare daca face verificari repetate pentru a se asigura ca sint scoase din functiune. Astfel, gindul care povoaca anxietate este temporar minimalizat prin verificare, iar persoana se simte "bine" daca verifica.
In graficul urmator este reprezentata capacitatea ritualurilor de a reduce anxietatea sau disconfortul. Pacientii au evaluat nivelurile de disconfort si necesitatea de a efectua ritualuri (1) inainte de a fi expusi la un stimul generator de anxietate, (2) dupa expunere si (3) dupa efectuarea ritualurilor. Dupa cum se poate constata, expunerea la stimul determina o amplificare zibila a disconfortului si a impulsului de a ritualiza. Efectuarea ritualului are drept rezultat o diminuare brusca, semnificativa, a ambilor parametri.

Desi diminuarea poate fi de scurta durata, pacientul invata foarte repede ca disconfortul poate fi redus din nou prin efectuarea ritualului. Cu cit sentimentul de anxietate este mai intens, cu atit frecventa efectuarii ritualului creste. Aceasta stare de fapt este inrautatita de incapacitatea pacientului de a se concentra asupra actiunilor sale, intr-atit incit nu mai este sigur daca a efectuat corect ritualul. Astfel, se ajunge la o anxietate sporita, pe care incearca sa o controleze tot prin intermediul ritualurilor. De exemplu, o persoana care verifica aparatele electrice, usile si ferestrele inainte de a pleca de acasa invata foarte repede ca verificarea diminueaza disconfortul asociat cu ideea unui incendiu sau a unui jaf. Persoana trebuie sa indeplineasca ritualul verificarii de mai multe ori pentru a simti o oarecare usurare. Daca percepe o presiune din alte surse sau este preocupata ori distrasa de alte griji, atunci va fi nevoita sa efectueze ritualul de si mai multe ori, deoarece primele dati s-ar putea sa nu-l fi efectuat "corect". Dupa intelegerea modului in care se perpetueaza ritualurile compulsive, intrebarea importanta este ce anume se poate face pentru a distruge cercul cios dintre gindul care cauzeaza disconfort si ritualurile care atenueaza disconfortul. Si de aceasta data, raspunsul este oferit de studierea tulburarii.