Cadrul general al problemeiInjelegerea atat a normalitatii, cat si a anormalitatii psihice depinde de cunoasterea organizarii structurale si a dinamicii functionale a sistemului personalitatii, considerat ca aparat psihic".
Atat normalitatea (sanatatea mintala), cat si anormalitatea (boala psihica) isi au sediul si se manifesta in cadrul sistemului personalitatii". Ele nu sunt structuri fixate, ci depind de directia de manifestare a dispozitiilor" care se organizeaza in raport cu modelele constitutionale psihobiologice ale sistemului personalitatii indidului respectiv. Prin dispozitii", in cazul de fata, intelegem potentialul genetic, structurile neuroanatomice, dinamica neuro-psihofiziologica, precum si calitatile dobandite" de indid prin educatie, cultura, modelul familial, scolar, profesional, social, valorile morale, religioase etc. in sensul acesta, normalitatea, precum, de altfel, si anormalitatea trebuie considerate ca reprezentand niste calitati ale modului de a fi" al indidului, care deriva din organizarea structurala a sistemului personalitatii" acestuia.Intre normalitatea si anormalitatea psihica exista un anumit echilibru silit si controlat de insasi modalitatea de functionare a mecanismelor de autoreglare ale sistemului personalitatii". Fiind ipostaze egal posibile ca disponibilitate ale persoanei umane, normalitatea si anormalitatea se inscriu in ordinea ontologica a acesteia. in mod firesc, deducem de aici ca sistemul personalitatii" este organizat dialectic, dupa principiul complementaritatii antinomice, al contrariilor, in asemenea masura incat se poate vorbi despre o balanta normal/patologic" de a carei functionare depinde atat starea de echilibru, respectiv sanatatea mintala, cat si starea de dezechilibru, respectiv boala psihica. Daca nu ar exista aceasta modalitate dialectica de organizare complementara" ca dispozitie a sistemului personalitatii", aceasta ar avea un caracter static, rigid, incremenit. Dinamica personalitatii in ul etii psihice este data tocmai de ambivalenta complementara" a organizarii acesteia sau asa cum spuneam, de caracterul ei dialectic.
Aceasta constatare importanta ne obliga sa-i cautam si in acelasi timp sa incercam sa-i explicam cauza si natura. Este vorba de un anumit tip de determinism, specific organizarii i dinamicii proceselor psihice, atat a celor normale, cat si a celor patologice ? Raspunsul la aceasta problema este afirmativ. Da, atat starea de normalitate, cat si starea de anormalitate isi au, in mod paradoxal, acelasi determinism in dispozitiile latente" ale sistemului personalitatii, al directiilor de manifestare pe care le pot lua acestea, asa cum se va vedea in continuare.
Dispozitia interioara a sistemului personalitatii reprezinta potentialul energetic al persoanei respective. Acest potential (psiho-)energetic corespunde cu principiul tal".

Dispozitia interioara, in functie de circumstantele etii indidului, care pot fi favorizante (sanogenetice) sau nefavorizante (morbigenetice), poate lua aspectul/orme/o/- normalitatii sau pe cel al formelor anormalitatii. Atat starea de echilibru interior (normalitatea), cat si cea de dezechilibru interior (anormalitatea) vor depinde de modalitatea de a raspunde" la factorii circumstantiali care actioneaza asupra indidului in decursul etii acestuia. Rezulta de aici faptul ca atat sanatatea, cat si boala isi au originea in modalitatea de organizare si dinamica sistemului personalitatii.
Orice raspuns" la actiunea factorilor externi este, in primul rand, un efort care solicita mecanismele de aparare/adaptare ale persoanei la circumstantele in permanenta schimbare ale etii acesteia. Dar acest raspuns" nu este numai o manifestare exterioara. El presupune si o schimbare interioara, care este insasi conditia, fie a mentinerii, fie a tulburarii echilibrului dintre normal si patologic.
Aceste schimbari" nu isi au cauza numai in factorii circumstantiali ai etii. in mod egal, schimbarile sunt produse si de manifestari interioare, proprii sistemului personalitatii, fara nici un fel de interventie din afara si care nu au intotdeauna un caracter paloplastic". Cele mai semnificative, in sensul acesta, sunt crizele psihobiologice" de dezvoltare (pubertate, adolescenta) si cele de involutie (menopauza, andropauza, involutia).
Persoana umana nu este aceeasi pe tot parcursul etii sale. Istoria etii indiduale este reprezentata prin psihobiografia persoanei. Mecanismele echilibrului normal/ patologic se modifica permanent, in sens calitativ, pe parcursul etii indidului. O analiza psihobiografica a persoanei ne dezvaluie faptul ca pe parcursul etii sale exista ..momente de risc" pentru sanatatea mintala, precum si, in egala masura, etape de protectie si silizare" ale acesteia.
Istoria etii indidului este discontinua. Ea se constituie din etape bine definite, cu o conuratie proprie, specifica, intrerupte de momente de criza ce marcheaza trecerea de la o etapa la alta. Aceste treceri, care presupun schimbari atat interioare, cat si exterioare, solicita mecanismele de aparare/adaptare ale persoanei, in functie de noile conditii, diferite permanent de la o etapa la alta. in aceste momente, odata cu schimbarea regimului psihobiologic al personalitatii se schimba si tipul de normalitate al acesteia si, odata cu el, si vulnerabilitatea pentru un nou tip de anormalitate. Rezulta de aici faptul ca balanta normal/patologic nu este aceeasi pe tot parcursul etii indidului.
Un alt aspect al raportului normal/patologic este dat de treptata epuizare psihoener-getica" in timp. Pe parcursul etii indidului, capacitatile psihoenergetice ale acestuia scad, se epuizeaza treptat. Posibilitatea de a raspunde la factorii de mediu, la evenimentele etii cotidiene se reduc permanent, spre finalul etii ajungandu-se la o diminuare considerabila a acestora.
Ajunsi in acest punct al analizei noastre, trebuie facuta o precizare. Raportul normal/ patologic si mecanismele de echilibrare ale acestuia sunt diferite in ceea ce priveste sfera somatica in raport cu sfera etii sufletesti a fiintei umane. intre normalitatea si anormalitatea biologica si cea psihica exista o diferenta calitativa importanta.
Fiinta biologica asimileaza" in mod automat factorii de mediu de la care nu se poate sustrage si de care depinde existenta sa, pe cand fiinta psihica se acomodeaza adaptativ" la evenimentele etii traite, conform unor strategii gandite constient. in procesul de adaptare a fiintei psihologice intern constiinta reflexiva, educatia, cultura, experienta de ata, aptitudinile etc.

Fata de aceste aspecte, se poale spune ca normalitatea psihica este rezultatul acordului de adaptare a indidului, in sensul de acceptare", la conditiile etii traite de acesta.In mod analog, anormalitatea psihica este consecinta conflictului, a dezacordului exprimat de indid prin slabirea sau pierderea capacitatilor sale de adaptare, careia se adauga inadaptarea finala a acestuia la conditiile etii1 traite. Din aceste considerente, atat normalitatea, cat si anormalitatea psihica dobandesc semnificatia unor atribute entologice ale persoanei umane. Acestea le deosebesc de natura normalitatii si anormalitatii biologice, care raman inscrise in ordinea raporturilor sferei somatice cu mediul fizic extern.
Am analizai mai sus aspectele legate de natura personalitatii si raportul dintre normal si patologic. Vom analiza in continuare aspectele diferentiate ale acestui raport, in ceea ce priveste sfera somatica si sfera etii psihice a persoanei umane.