Boala psihica reprezinta din punct de vedere clinico-psihiatric modele cu o conuratie specifica, reprezentate prin "lourile clinice" sau, cum le-a denumit M. Foucault, "urile nebuniei". Din punct de vedere psihopatologic, boala psihica, inteleasa ca suferinta umana, realizeaza anumite "modele ontologice" care sunt, dupa L. Binswanger, expresia "alteralitatii si alienarii" fiintei umane. in sensul acesta, dintr-o perspectiva antropologica, psihiatria este considerata a fi stiinta care studiaza modul in care omul este amenintat ca isi va pierde propria sa libertate interioara, deoarece in cazul bolii psihice, persoana umana este constransa la "a fi altfel". Doua aspecte se discuta in cazul transformarii fiintei umane in cazul bolii psihice: cauzele alteralitatii sau etiologia fenomenelor psihice morbide si elutia alteralitatii sau a bolii psihice. Prima este dimensiunea sa antropologica, cea de-a doua - dimensiunea ontologica. Le m analiza pe fiecare in continuare.
Etiologia bolilor psihice
Studiul etiologiei tulburarilor psihice este expresia elutiei descoperirii si cunoasterii cauzelor care le-au produs. Acest proces ne infatiseaza o elutie istorica a gandirii medicale si medico-psihologice care s-a format in decursul timpului, corelata cu atitudinea fata de om si fata de boala psihica, in contextul elutiei istorice a mentalitatilor. in sensul acesta, se disting mai multe etape succesive in elutia conceptiilor etiologice ale bolilor psihice.
I. Etapa magica vedea in bolnavii psihic niste indivizi posedati de spirite malefice, de dial etc, care, "intrand" in corpul acestora le subordonau inta, gandirea si comportamentul (T.K. Osterreich). Nebunia avea caracter de posesiune si ea era privita ca o pedeapsa care a lovit individul. in mod firesc, incercarile terapeutice se inscriau in seria practicilor magice, samanice, de exorcizare etc.
II. Etapa prestiintiftca incearca sa dea o explicatie aparitiei bolilor psihice legandu-le de cauze fizice (miasme, substante toxice, alimentatie, cauze morale etc). in sensul acesta, combaterea tulburarilor psihice facea apel la remedii dintre cele mai diferite. Ovidiu, in Ars amandi, recomanda abtinerea si prudenta ca masuri de prevenire a aparitiei bolilor psihice. in Evul Mediu, s-a apelat la remedii alchimice (elixiruri, siropuri, unguente, fumigatii etc). Interesante sunt recomandarile terapeutice ale Scolii Medicale de la Salerno, care pentru pastrarea sanatatii mintale recomanda urmatoarele : Si tibi deficiunt medici, medici tibifiant haec iria : mens hilaris, requies, moderata diaeta".
III. Etapa stiintifica este caracterizata prin "medicalizarea nebuniei" si scoaterea ei din sfera culturii si a moralei. Aceasta etapa cuprinde mai multe subetape, in decursul carora s-au constituit si au eluat conceptiile stiintifice referitoare la cauzele bolilor psihice. Le m prezenta in continuare in ordinea succesiunii lor istorice.
1. Etapa interpretarii medicale a bolilor psihice se caracterizeaza printr-o succesiune de teorii etiologice explicative, pe care le prezentam mai jos.
a) Teoria predispozitiilor cauta sa explice aparitia si elutia clinica a bolilor psihice prin existenta unor "predispozitii constitutionale" anormale. La inceputul secolului XX, Joffroy afirma ca "bolile mintale cer pentru a se dezlta un teren special modificat de lunga durata". J. Rogues de Fursac scrie in al sau Tratat de psihiatrie (1923) ca "predispozitia latenta sau evidenta, congenitala sau dobandita este indispensabila pentru ca o boala
mintala sa apara si sa se dezlte". Aceasta etapa este dominata de teoria degenerescentei (A. Morel, V. Magnan, C. Lombroso) in explicarea aparitiei bolilor psihice.
b) Teoria cauzelor determinante, de origine exterioara, aduce in discutie aspectul medical din medicina generala, somatica. in sensul acesta, sunt incriminati, in geneza bolilor psihice, factori infectiosi, toxici, discrinici, dismeolici, intoxicatii, sau consecintele elutiei unor boli somatice grave, cronice etc.
c) Teoria cauzelor morale pune probleme mai nuantate de etiologie a bolilor psihice. Pentru J. Rogues de Foursac, "cauzele morale" sunt reprezentate prin: izolare, factori emotionali negativi, sugestie (inductie si contagiune psihica).
2. Etapa interpretarii clinico-psihiatrice a bolilor psihice
a) Etapa clinico-psihiatrica, inaugurata de Pinel si Esquirol la inceputul secolului al XTX-lea, este continuata de A. Morel, V. Magnan si J. Falret in Franta. Cel care construieste insa un sistem de gandire clinico-psihiatrica in evaluarea etiologica si interpretarea semnificatiei clinice a tulburarilor psihice este E. Kraepelin, care ofera si o prima clasificare a acestora, dupa criterii clinice, clasificare din care deriva ulterior toate celelalte. in acelasi context se inscrie conceptia clinica a lui Griesinger, care sustinea ca Geisteskranken sind Gehirn Kranken ("bolile psihice sunt boli ale creierului"), precum si pozitia lui Schiller, care afirma ca Geisteskranken sind Personlichkranken ("bolile psihice sunt boli ale personalitatii"). Ne aflam in fata a doua atitudini medicale ce r marca directiile de elutie a gandirii si interpretarii fenomenelor psihice morbide: punctul de vedere orga-nicist, care localiza
tulburarile psihice in afectiuni ale creierului, si punctul de vedere psihologizant, care considera bolile psihice ca afectiuni ale personalitatii. Un alt aspect semnificativ care se impune in aceasta epoca este reprezentat prin transferarea ideilor cuprinse in "teoria degenerescentei" in "conceptia endogene-tica" a etiologiei bolilor psihice, acceptata fara rezerve in cazul psihozelor endogene.
b) Etapa psihiatriei biologice se caracterizeaza prin tendinta de a explica originea si dinamica tulburarilor psihice prin conexiunea lor cu procesele fiziologice ale creierului, dandu-se in felul acesta o fundamentare neurofiziologica si morfopatologica a bolilor psihice. Faptul s-a confirmat in cazul bolilor psihice cu substrat organic lezional (traumatisme,
tumori cerebrale, neuroinfectii, intoxicatii ale SNC etc.), dar nu a reusit sa acopere intreaga patologie psihiatrica. Aceste aspecte sunt rezultatul unor importante contributii la explicarea cauzelor si a mecanismelor psihopatogenetice ale bolilor psihice (W. Penfield, J.R. Smythies, K. Lashley, H. Jackson, K. Goldstein, H. Hecaen, A.R. Luria, A. Lishman etc.)-
3. Etapa interpretarii dinico-psihologice a bolilor psihice urmareste explicarea aparitiei si elutiei clinice a acestora dintr-o perspectiva psihodinamica legata de factori exclusiv sau dominant psihologici. in aceasta directie de gandire se inscriu urmatoarele teorii:
a) Teoria patoplastiei bolilor psihice prin inductie sugestiva hipnotica, asa cum a fost demonstrata de J.M. Charcot si Scoala de la Salpetriere, in cazul isteriei (P. Janet, J. Babinski etc).
b) Teoria psihanalitica, dezltata de S. Freud, care explica geneza bolilor psihice prin dinamica pulsiunilor inconstientului (conflicte, frustrari, stari comple-xuale), care se organizeaza (fiind impiedicate sa se exteriorizeze) in focare de
tensiune intrapsihica din care se constituie "simptomele clinice" organizate in louri nevrotice, psihotice etc.
c) Teoria psihodinamica a lui J. Masserman aduce in discutie explicarea etiologiei si a dinamicii clinice a bolilor psihice prin factori dinamici specifici ai proceselor morbide.
4. Etapa interpretarii sociogeneiice a bolilor psihice, sustinuta de unii autori, fixeaza dominant cauzele tulburarilor psihice in afara factorilor mediului social, ceea ce face, in mod justificat, de altfel, ca atentia sa fie concentrata asupra tulburarilor de adaptare si a tulburarilor de comportament, cu consecinte asupra comunicarii si a relatiilor interpersonale. in spiritul acestei conceptii, distingem urmatoarele puncte de vedere:
a) Teoria interpersonala a genezei bolilor psihice, propusa de H.S. Sullivan, care sustine ca bolile psihice sunt "conflicte" de intalnire, interpersonale, de acord, in cadrul comunicarii interumane. O stare de alienare a relatiilor cu ceilalti.
b) Teoria explicarii sociogeneiice a lui J.L. Moreno apeleaza la natura relatiilor interpersonale, la dinamica acestora atat in geneza conflictelor, cat si in lichidarea acestora. Metoda sociometriei si psihodrama reunesc ambele aspecte si le ilustreaza.
c) Teoria sociogenetica a bolilor psihice a lui R. Bastide este precedata de studiile intreprinse de Scoala franceza de sociologie (E. Durkheim, M. Halbwachs) in special referitoare la explicarea genezei plurifactoriale a suicidului si homicidului. Un loc aparte in aceasta directie il ocupa R. Bastide, care studiaza "sociologia bolilor psihice", precum si studiile ulterioare ale lui Hollinshead si Redlich, referitoare la epidemiologia bolilor psihice.
5. Etapa studiilor de genetica si de psihofarmacologie a bolilor psihice a dus la noi rezultate interesante si de o mare importanta stiintifica in elucidarea cauzelor si a mecanismelor de producere si elutie clinica a bolilor psihice. in aceasta directie se insjpriu urmatoarele orientari de cunoastere stiintifica :
a) Studiile de genetica a bolilor psihice, care au dovedit existenta unor alterari cromozomiale specifice in cazul unor boli psihice si riscul transmiterii genetice a acestora.
b) Studiile de psihofarmacologice a bolilor psihice (J. Delay si P. Denicker, Gross si Kaltenback) au pus in evidenta existenta unor mecanisme si
tulburari intracelulare de natura biochimica si meolica in geneza tulburarilor psihice, precum si corectarea lor terapeutica.
6. Etapa studiilor de psihoigiena si
sanatate mintala aduce o noua "viziune" sau imagine a bolii psihice, precum si o noua "atitudine" fata de bolnavul mintal. Se pune accentul pe psihoprofilaxia bolilor psihice, ameliorarea conditiilor de asistenta psihiatrica si recuperarea postcritica a bolnavilor psihic convalescenti sau cu defecte postprocesuale.
7. Etapa studiilor sintetice cu caracter complex privind bolile psihice reuneste urmatoarele directii de cercetare stiintifica:
a) Studiile de "psihiatrie sistematica" ale lui P. Berner.
b) Studiile de clasificare si sistematizare statistico-medievala a bolilor psihice dupa criterii multiaxiale (etiologic, lou clinic, elutie, prognostic etc.) ale Scolii Americane de Psihiatrie (DSM).
c) Studiile de sistematizare si ordonare a bolilor psihice dupa criterii multifac-toriale ale Scolii Europene de Psihiatrie (AMDP).
IV. Etapa reactiei antipsihiatrice pune in discutie legitimitatea psihiatriei ca stiinta umana si ca specialitate medicala. Acest punct de vedere este expresia "crizei" unor sisteme de gandire si a atitudinilor care decurg de aici fata de bolnavul mintal si boala psihica. Aceste atitudini vin din doua directii:
a) Directia de gandire filozofica, reprezentata prin M. Foucault, care considera "psihiatria" drept o forma mascata a puterii, o varianta a igienei sociale, legata de "frica de nebunie" si de tendinta de izolare-inchidere a nebunilor.
b) Directia de actiune medico-psihiatrica, reprezentata prin Szasz, Cooper si Laing. Acestia pun in discutie conceptul de "boala psihica", formele clinice ale acesteia si regimul de tratament si internare. Pentru ei, "boala psihica" este o "inventie a psihiatrilor", un abuz de putere care atenteaza la libertatea individuala.
Etiologia bolilor psihice studiaza cauzele si conditiile care duc la aparitia tulburarilor psihice. Acest model de intelegere a producerii fenomenelor psihice morbide este preluat ca modalitate de gandire din sfera medicinei somatice, dar in cadrul clinicii psihiatrice el dobandeste particularitati noi. Psihopatologia este interesata de problemele etiologici numai in masura in care aceasta explica geneza fenomenelor psihice morbide, motiv pentru care m prezenta acest aspect intr-o maniera sintetica.
Din punct de vedere etiologic, bolile psihice se impart in doua categorii: boli exogene, care recunosc o cauza exterioara personalitatii, si boli endogene, a caror cauza exista ca o stare potentiala sau ca o "dispozitie latenta" in insasi structura si dinamica personalitatii umane.
In cazul afectiunilor psihice exogene, cauzele externe care pot produce tulburari psihice sunt grupate in urmatoarele categorii:
1. Factori fizici externi, realizand acea grupa de manifestari cunoscula sub denumirea de "tipul exogen de reactie", descrisa de K. Bonhoeffer, in care intra : traumatisme cranio-cerebrale, intoxicatii, infectii etc. Manifestarile psihopatologice care apar consecutiv actiunii acestor factori sunt reprezentate, de regula, printr-un sindrom confuzional (confuzie mintala, obnubilare etc).
2. Factori psihotraumatizanti de natura emotional-afectiva, care pot perturba echilibrul psihic, nianifestanci'j-se de regula prin stari reactive de forme diferite (reactii patologice la evenimentele vietii traite, reactii ale personalitatii) sau stari nevrotice, de un mare polimorfism.
3. Factori de alte tipuri, reprezentati prin:
oboseala prelungita, stari conflictuale, schimbari de mediu sau profesionale, boli somatice grave sau cronice etc.
4. Factori asociafi: psihogeni (traume emotional-afective, frustrari, carente emotionale), carente educative, dificultati de adaptare, integrare sociala, familiala, scolara, profesionala, factori fizici (toxici, traumatici) etc.In cazul afectiunilor psihice endogene, cauzele care produc starea de dezechilibru psihic se afla in "interiorul" sistemului personalitatii, reprezentat prin "dispozitiile" acesteia de ordin constitutional catre un anumit tip de boala mintala. La baza endo-genitatii tulburarilor psihice sta "endonul", pe care H. Tellenbach l-a descris ca fiind "unitatea, baza conuratiei individuale, ca instanta creatoare a evenimentelor vietii". EI reprezinta totalitatea "fenomenelor psihice cu caracter ritmic, periodic (ritmul somn/ veghe,
ciclul menstrual, aportul alimentar, activitatea
sexuala etc.) care concura la dinamica globala a personalitatii". Tulburarea "ritmului endogen" duce la aparitia unor grave si variate tulburari psihice ale sistemului personalitatii (psihozele schizofrenice, psihoza maniaco-depresiva etc), pe care le m studia mai departe.
Ceea ce trebuie retinut este faptul ca "sistemul personalitatii" se dispune intre actiunea "factorilor exogeni" si a "factorilor endogeni", starea de echilibru psihic precum si cea de dezechilibru fiind rezultantele "jocului" dintre acesti factori si "modalitatile de raspuns" ale personalitatii.
Din cele de mai sus se poate desprinde faptul ca elutia cunoasterii "cauzelor" bolilor psihice, "descoperirea" si "intelegerea" mecanismelor de actiune ale acestora, s-au realizat treptat, in etape succesive, conform cu procesul de formare si elutie a gandirii psihiatrice.
Psihopatologia, care are ca obiectiv intelegerea semnificatiilor fenomenelor psihice morbide, interpreteaza boala psihica in contextul psihobiografiei persoanei bolnavului, scotand in relief dimensiunea ontologica a acesteia, spre deosebire de psihiatrie, care se intereseaza de lourile clinice sau de "speciile medicale" ale suferintei psihice. In contextul acestui model de gandire psihopatologic, cauzele bolilor psihice apar ca "accidente" care intrerup si modifica elutia personalitatii individului, realizand un alt tip de existenta, reprezentata prin modelul bolii mintale care inlocuieste elutia normala a psihobiografiei acestuia.
