Boala, ca stare modificata a persoanei umane, este o tema importanta pentru psihologie, dar si pentru psihanaliza, psihopatologie si psihoterapie. Desi "obiect al medicinei", boala trebuie privita si ca atitudine sufleteasca traita subiectiv de bolnav, aspect care ii pune in evidenta caracteristica sa principala de factura psihologica, de care suntem absolut obligati sa tinem seama in toate situatiile. Dupa Leriche, boala poale fi definita in trei feluri:

a) o anumita stare a corpului;

b) o anumita interpretare a medicului;

c) o anumita stare de constiinta a bolnavului.

Din punct de vedere psihologic, boala este perceputa ca o stare negativa. Constiinta sanatatii se exprima fenomenologic printr-un sentiment de siguranta, pe cand, in cazul bolii, suferinta este legata de o anumita stare particulara de slabiciune, nesiguranta si panica resimtita de bolnav. Esentiala este anxietatea legata de starea prezenta modificata a persoanei, de posibilele complicatii, de eventualitatea aparitiei unor noi suferinte si tulburari de ordin fiziologic sau organic.In ceea ce priveste confirmarea starii de boala de catre medic, diagnosticul si prognosticul medical au functii contradictorii in sens psihologic pentru bolnav:
a) fie reprezinta un pericol in masura in care confirma natura bolii;
b) fie reprezinta o speranta si un ajutor util si eficace din partea medicului.
Pornind de la studiile de "psihologie topologica" ale Iui K. Lewin, Barker analizeaza "dinamica psihologica a bolii". In sensul acesta, el propune doua "scheme topologice" privind comportamentul persoanei bolnave.
Tipul 1 se caracterizeaza prin faptul ca subiectul resimte o stare de indispozitie in atitudinea sa fata de consultatia medicala ("intalnirea cu medicul"). Aceasta situatie este reprezentata in schema ce urmeaza :In cazul de mai sus, spatiul psihologic (P) este decupat in cinci regiuni:

- S reprezinta starea de sanatate;

- h - starea de indispozitie;

- DT - diagnosticul si tratamentul;

- B - boala;

- RS - resilirea sanatatii.

Dinamica bolii in cazul de mai sus va fi urmatoarea:
a) acceptarea bolii cu resilirea sanatatii, refuzul indispozitiei;
b) teama de diagnostic si tratament, care echivaleaza, in fond, cu teama de boala.
Tipul 2 se refera la comportamentul bolnavului fata de diagnostic si tratament. in acest caz, spatiul psihologic (P) va fi decupat in urmatoarele trei regiuni: a
- B reprezinta starea de boala;

- DT - diagnosticul si tratamentul;

- RS - resilirea sanatatii bolnavului.In acest caz, dinamica bolii va fi conforma cu schema de mai jos :
Resilirea sanatatii este legata de dorinta bolnavului de a se elibera de boala, avand in acelasi timp teama de diagnostic si de tratamentul aplicat.
Din cele expuse mai sus rezulta ca boala implica o schimbare a regimului dinamicii si atitudinii personalitatii bolnavului, obligandu-l pe acesta sa adopte noi modele de comportament, specifice in raport cu "pericolul" reprezentat de starea de boala.
Din punct de vedere psihologic, boala se caracterizeaza prin trei elemente principale, si anume:
a) ingustarea universului intereselor si actiunilor bolnavului;
b) egocentrism, cu centrarea intereselor asupra propriei sale persoane;
c) o atitudine particulara in care se combina tirania cu starea de dependenta.

Sa dezvoltam, in continuare, aceste aspecte.

Dependenta de boala

Bolnavul este o persoana slaba care are nevoie sa fie ajutat. Medicul este persoana care ocupa un loc central in asistenta bolnavului. Acest motiv dezvolta o stare de dependenta a bolnavului fata de medicul sau curant, dar si fata de propria familie si de anturajul sau social. Aceasta stare de dependenta creeaza un tip special de legatura interumana, exprimat prin relatia medic-bolnav, avand in centrul ei interesul comun pentru boala.

Evaziunea

Unele boli au pentru bolnavi o functie de evaziune, oferindu-le un mijloc eficient de a se putea sustrage propriilor obligatii, percepute ca niste dificultati. Evaziunea prin boala se manifesta, dupa Barker, prin urmatoarele aspecte :

a) exagerarea simptomelor clinice morbide;

b) dispozitie pesimista a bolnavului;
c) caracterul variant, inconstant, atipic al simptomatologiei clinice a bolii.
Aceasta stare de evaziune prin boala a pacientilor poate lua mai multe forme, dupa cum se poate vedea in continuare:
a) retragerea, prin ingustarea orizontului bolnavilor si ruptura multora dintre legaturile lor sociale cu lumea si cu mediul de viata;
b) introversiunea, constand in inchiderea in sine, interesele bolnavului limitandu-se la propria sa persoana si la boala actuala ;
c) regresiunea, constand in dependenta bolnavului fata de medicul curant. Ea este insotita de aparitia unor forme de comportament de tip infantil.

Exaltarea Eului

Aceasta schimbare a personalitatii bolnavului legata de prezenta bolii se manifesta prin urmatoarele aspecte de factura psihologica:
a) narcisismul este legat de schimbarea imaginii de sine in raport cu starea de boala, cu prezenta acesteia. Acest fapt antreneaza o modificare a dispozitiei emotional--afective constand in descurajare, anxietate, depresie sau situatii de regresiune si dependenta. Toate sunt expresia intrarii in actiune a "mecanismelor de aparare ale Eului". Aceasta stare de narcisism poate fi favorizata si de conduita medicului, care acorda bolnavului si bolii acestuia o "atentie" si o "importanta" deosebite, crescute, considerandu-l un "caz rar", un "caz clinic interesant din punct de vedere stiintific". Bolnavul este vizitat si consultat mai des de medic, i se fac analize sau alte investigatii paraclinice suplimentare, se fac incercari terapeutice noi etc. Toate acestea situeaza bolnavul "in centrul atentiei", favorizand dezvoltarea narcisista, mai ales cand acesta are o labilitate emotionala crescuta si un statut social inferior.
b) rolul terapeutic al narcisismului este un fapt cunoscut, iar medicul il poate utiliza ca pe un adjuvant psihoterapeutic in tratamentul bolnavului. Importanta deosebita acordata acestuia creeaza o stare de dependenta de medic a bolnavului, crescand sugestibilitatea si, prin intermediul acesteia, "accesul" formelor de psihoterapie, adesea cu un mare succes terapeutic, mai ales in cazul bolilor psihosomatice, a starilor reactive, neozelor etc.