Cadrul general
Starea de boala somatica, precum si cea de boala psihica, considerate din punct de vedere medical, reprezinta forme de tulburari fie functionale, fie organice, fie de natura mixta, psihosomatica, ale individului. Dincolo insa de aceste aspecte pur medicale, boala este resimtita si traita de persoana umana ca un tip particular, neobisnuit, de existenta. Orice boala reprezinta o schimbare care genereaza impresia alteralitatii, un sentiment de disconfort care se opune calitativ normalitatii. in sensul acesta, boala este perceputa ca ceva "strain", ca un fapt neobisnuit, "intrat" in viata individului si care, prin natura sa, se opune, avand un caracter negativ, valorilor vietii.
Considerata din aceasta perspectiva, boala ne apare ca un "accident ontologic" ce aduce in viata individului starea de anormalitate. Persoana resimte aceasta schimbare si va dezvolta o anumita atitudine fata de starea de boala.
Trairea bolii de catre individ reprezinta, in primul rand, o "atitudine" de ordin psihologic si moral, care depinde de modul de percepere a "alteralitatii", a schimbarii regimului de viata normala, dar, in egala masura, ea este si o elaborare a unor "strategii" prin care persoana respectiva cauta sa stabileasca niste raporturi intre ea si boala.
Ne gasim in fata a doua situatii. Pe de o parte, aspectul legat de "prezenta bolii" ca stare de anormalitate, de modificare patologica, somatica, psihica sau psihosomatica a individului, determinata de o cauza specifica si care reprezinta, din punct de vedere medical, tabloul bolii respective. Pe de alta parte, "atitudinea" persoanei fata de boala sa, precum si modalitatea in care aceasta situatie este "prelucrata mintal" de catre bolnav.
Orice boala dezvolta din partea bolnalui anumita atitudine fata de suferinta sa. Aceste atitudini apar odata cu instalarea suferintei si dispar dupa incetarea ei. Din aceste considerente trebuie sa recunoastem ca pe un fapt existent important ca orice stare de boala este asociata cu o anumita "atitudine ideo-afectiva" specifica bolnalui, ca orice stare de boala produce o modificare psihologica in personalitatea bolnalui, fapt care este de o importanta majora, atat in ceea ce priveste evolutia clinica a bolii respective, cat si in ceea ce priveste viitorul bolnalui. Acest aspect este atat de important incat, in absolut toate situatiile, trebuie sa avem in vedere atat boala, cat si schimbarea psihologica a personalitatii bolnalui, exprimata prin "atitudinea" acestuia fata de boala sa.

Experienta bolii

Cele mai sus mentionate ne permit sa admitem faptul ca fiecare bolnav "isi traieste" propria sa boala, ca persoana, nu in sens medical, ci dintr-o perspectiva ontologica negativa a "negarii existentei", prin "intrarea" in sfera vietii individului a alteralitatii, ca "pericol vital".
Este absolut firesc ca, in acest caz, bolnal sa dezvolte anumite atitudini emotional-afective si sa interpreteze in ideativ propria sa suferinta ca pe ceva absolut neobisnuit. Experienta In este de fapt expresia formelor alitudinale ale individului, confruntat cu alteralitatea uue-i pune in pericol propria existenta. Aceste atitudini sunt modalitati de "a fi" sau de "a se prezenta" ale Eului bolnalui respectiv. Ele vor depinde de natura si forta Eului personal.
Orice stare de boala, indiferent de natura acesteia, schimba personalitatea bolnalui, iar aceste schimbari "se vad" in exterior prin modalitatile de "a reactiona" ale Eului. Eul nu este indiferent fata de suferinta. El adopta atitudini emotional-afcctive, ce preced elaborarea unor conuratii ideo-mentale care insotesc boala respectiva. Aceste aspecte dovedesc faptul ca, in toate situatiile, boala este "traita" de catre bolnal respectiv ca o "experienta sufleteasca" noua, particulara si neobisnuita.
Experienta bolii este o traire subiectiva a bolnalui fata de boala sa, este o chestiune psihologica si morala care nu trebuie neglijata. De multe ori succesul sau esecul terapeutic este legat de "dimensiunea psihologica" a bolii, de "atitudinea terapeutului", sau de modalitatea acestuia de "a intelege" si de "a-I sprijini" pe bolnav, in confruntarea acestuia cu propria sa boala.
Experienta bolii, ca "traire activa a suferintei" de catre bolnav, trebuie inteleasa de terapeut, care in mod obligatoriu trebuie sa fie co-participativ, alaturi de bolnav, pentru a-l sustine sufleteste si moral.
Dar "experienta bolii" nu este numai o atitudine emotionala, subiectiva, traita de bolnav fata de boala sa. Ea reprezinta si un complicat proces de elaborare a unor forme de manifestare specifice, sau de Stari paralele de ordin psihologic, subiectiv, elaborate de bolnav. Aceste stari paralele constituie veritabile tablouri clinico-psihologice care insotesc boala propriu-zisa si sunt rezultatul atitudinilor bolnalui fata de suferinta sa. Dar "starile paralele" nu sunt numai "reactii ale Eului bolnalui" fata de boala sa. Ele sunt si manifestari psihice de o factura particulara, prin care, intr-o maniera simbolica, bolnal "comunica" boala sa in exterior, celorlalte persoane si, in primul rand, medicului terapeut.
Aceste tablouri clinico-psihologice nu sunt boli, ci conduite simbolice, rezultate ale atitudinilor bolnalui care prelucreaza intr-o forma sublimata, propria sa suferinta, pentru a o "expune" si a o "comunica" celorlalti. lourile clinico-psihologice sunt tot ceea ce bolnal "omite" sau "adauga" unei suferinte reale, de baza. Este modalitatea de "traire" a acestei suferinte. Ea este o modalitate particulara de a "prelucra" propria sa suferinta, in virtutea unor motivatii personale.
Daca medicina are ca scop diagnosticarea si tratamentului bolilor, psihologia are ca scop sustinerea morala si psihologica a bolnalui aliat in suferinta. In ceea ce priveste psihopatologia, aceasta are rolul de a interpreta semnificatia genezei, naturii si scopului acestor forme de manifestari paralele, asociate bolii de baza. Psihopatologia trebuie sa explice semnificatia acestor fenomene pseudo-clinice care apar "in paralel" cu boala de baza. Trebuie explicate motivatia si scopul producerii lor.
Astfel pusa problema, este acceptat in mod cert faptul ca aparitia acestor forme de manifestari subiective "elaborate" de catre bolnav pun in discutie natura si dinamica Eului personal al acestuia. Sa le analizam in continuare.

lourile clinico-psihologice
Asa cum spuneam deja mai sus, prin tablouri clinico-psihologice intelegem totalitatea manifestarilor, cu caracter atiludinal elaborate de bolnav ca o reactie subiectiva traita fata de existenta unei boli sau a unei suferinte, reale sau imaginare, sau chiar in absenta acesteia. in toate aceste situatii, persoana bolnalui actioneaza fie automat si inconstient, fie voluntar si constient la elaborarea acestor manifestari, care fie ca "diminueaza", fie "incarca" o stare patologica existenta deja, fie ca aceasta este "creata" de bolnav sau "imita" o anumita afectiune. La baza acestei manifestari, stau niste motivatii care vectorializeaza Eul bolnalui intr-o anumita directie.
In spatele atitudinilor amintite, se situeaza motivatiile, dar si interesele Eului persoanei respective. Aceste atitudini motivafionale sunt reprezentate prin urmatoarele aspecte, care au caracteristici proprii, dupa cum se poate vedea in continuare.
1. Atitudinea de negare consta in ignorarea bolii, in refuzul bolnalui de a accepta sau de a recunoaste existenta bolii si a faptului de "a fi bolnav", ca fiind ceva imposibil si inautentic.
2. Disimularea este incercarea pe care o fac unii bolnavi de a ascunde prezenta bolii, de a masca sau diminua simptomele existente, vizibile, cautand, in felul acesta sa apara cu o "imagine de sine" normala, de persoana sanatoasa, nealterata de existenta unei boli.
3. Suprasimularea este atitudinea activa, prin care anumite persoane cu suferinte clinice banale, simple, nesemnificative, si cu o durata de evolutie scurta cauta sa exagereze aceste suferinte, sa le amplifice formele de manifestare, pentru a atrage atentia celor din jur. Se urmareste prin aceasta obtinerea unui sprijin afectiv si moral, dar si a unor avantaje de alta natura (sociala, profesionala, economica etc).
4. Simularea este o atitudine care genereaza un comportament special si complex, prin care un individ sanatos, cauta sa reproduca anumite forme de boli somatice, psihice sau psihosomatice, in scopul voit de a atrage atentia celor din jur pentru obtinerea unor avantaje personale. Este considerata, in unele privinte, si o "atitudine de refugiu in boala", bazata pe manifestarea exagerata a instinctului de aparare-conservare. Ea este o forma particulara de comportament demonstrativ-hislrionic. Simularea este creatia constienta si voluntara a unor tulburari sau tablouri clinice. Ea inglobeaza intr-un context unic productiile fantasmatice ale unor tulburari subiective sau imitarea artificiala a unor stari morbide complexe. Se vorbeste, in aceste situatii, de un "fenomen de pato-plastie", in sensul de "creatie-imitare" al tablourilor clinice (A. Costedoat).In functie de starea mintala a persoanelor simulante, se vorbeste de o simulare patologica, proprie bolnavilor psihic, si despre o simulare banala sau normala, proprie indivizilor fara tulburari psihice (A. Costedoat). Orice simulare, indiferent de natura sa, poate lua urmatoarele aspecte:

a) o creatie pato-plastica a individului;

b) exagerarea unor tulburari minore deja existente ;
c) mentinerea sau amplificarea unor tulburari reziduale sau care s-au retras deja.
5. Refugiul in boala este o atitudine prin care un individ "inventeaza", "cauta" sau, pur si simplu, "isi produce" o afectiune oarecare, prin a carei prezenta sa exercite o anumita influenta psihologica, medicala si morala asupra celor din anturajul sau, pentru a obtine, pe aceasta cale, din partea medicilor, un anumit "statut de bolnav" care-i poate oferi anumite avantaje sau o anumita protectie, in conformitate cu scopurile personale urmarite de acesta.
6. Metasimularea este atitudinea de perseverare a unor indivizi care au suferit de diferite afectiuni reale, dar care fie ca sunt pe cale de rezolutie clinica, fie ca s-au retras complet, inregistrandu-se vindecarea. in acest caz, metasimularea apare ca o atitudine de "mentinere" sau de "prelungire" voluntara a manifestarilor clinice ale bolii dupa incheierea evolutiei clinice a acesteia.
Din analiza aspectelor mai sus mentionate se desprinde un element comun tuturor formelor descrise si cuprinse de noi in tablourile clinico-psihologice, o anumita atitudine a indivizilor lata de boala, de suferinta. Mai mult chiar, se poate vorbi de o anumita utilizare sau manipulare a suferintei, in scopul "influentarii" atat a anturajului, cat si a corpului de ingrijire medicala, in scopul obtinerii unui "statut medico-social" avantajos si protector pentru individul respectiv.
Din punct de vedere psihologic, psihopatologic si moral, chestiunea imitarii sau a mascarii bolilor si suferintelor produse de acestea aduce in discutie doua aspecte: sinceritatea si minciuna (A. Porot). Dincolo de aceste aspecte, trebuie sa vedem ce "evenimente" existente in psihobiografia acestor indivizi contribuie la adoptarea unor asemenea "atitudini-conduite". Astfel de evenimente pot fi:
- carente emotional-afective;

- frustrari;

- timiditate constitutionala;

- dificultati de adaptare-integrare;

- imaturitate afectiva sau situatii de dependenta afectiva;
- intelect de limita sau diferite grade de debilitate mintala;
- complexe de inferioritate ;

- trasaturi de personalitate de tip paranoic;

- tulburari caracteriale;
- regresiune afectiva, ca o reactie de "retragere-aparare" in fata unor evenimente sau situatii resimtite ca niste pericole de catre individ ;
- manifestari de factura demonstrativ-histrionica, cu scopul de a atrage atentia si de a obtine avantaje psihologice, morale si sociale (sprijin, compatimire etc.);
- atitudini de refugiu in boala, prin negarea sau refuzul normalitatii, in scopul obtinerii unui statut protejat.
Toate aspectele discutate realizeaza, in paralel cu boala propriu-zisa, conuratia care cuprinde manifestarile psihologice si morale ale bolnalui fata de propria boala si pe care noi le-am denumit tablouri clinico-psihologice.

Tematica tablourilor clinico-psihologiceIn cadrul tablourilor clinico-psihologice intalnim un mare polimorfism de manifestari patomimice, dupa expresia lui Dieulafoy, ale bolilor. in marea lor majoritate, acest tip de manifestari face apel la bolile existente, dar sunt si situatii in care sunt "inventate" afectiuni imaginare, neobisnuite sau cu un caracter absurd. Este fenomenul depatoplastie (E. Dupre E. Regis).
Care sunt tematicile tablourilor clinico-psihologice ? Teoretic, toata patologia. Exista insa si in acest domeniu anumite reguli. Vom prezenta, in continuare, afectiunile cele mai frecvent intalnite in cazul tablourilor clinico-psihologice.
1. Simularea infirmitatilor sau a bolilor :
a) boli neurologice (pseudo-paralizii, pseudo-tremuraturi, crize conlsive diverse, tulburari de sensibilitate, atitudini vicioase, cecitate, surdo-mutitate, mutism etc.);
b) boli somatice diferite (icter, conjunctivita, varsaturi, stari febrile, hipertensiune arteriala, epistaxis, leziuni cutanate etc).

2. Simularea bolilor psihice :

a) crize isterice;

b) crize epileptice;

c) stari confuzionale;

d) depresii;

e) apelul la suicid; 0 deliruri;

g) agitatii psihomotoare.

3. Simularea unor afectiuni psihosomatice :

a) stari alergice;

b) afectiuni digestive;

c) dispneea pseudo-astmatica;

d) dermatoze;

e) hipertensiune arteriala.

Fata de cele mai sus prezentate se impune o precizare in ceea ce priveste semnificatia tablourilor clinico-psihologice. Am afirmai ca ele reprezinta o patologie paralela sau o patologie de insotire a bolii propriu-zise, mai exact, o "atitudine" a bolnalui exprimand schimbarea psihologica si morala a personalitatii sale.
Boala este perceputa de bolnav ca o stare de alteralitate a persoanei sale somatice sau psihice. in acest caz, trupul bolnalui devine un spatiu al suferintei. Atitudinea bolnalui fata de boala va face ca propriul sau corp sa devina un spatiu ai frustrarilor sale. Un spatiu in care este confruntata alteralitatea cu normalitatea.
Orice boala este resimtita de bolnav, in inconstient, ca o frustrare. Acesta dezvolta fata de boala o atitudine de respingere sau de compensare, adaugand la tabloul clinic al bolii acea suferinta psihologica si morala "paralela" reprezentata ptin "tablourile clinico-psihologice".
lourile clinico-psihologice sunt constructii simbolic-sublimative prin care Eul personal al bolnalui compenseaza suferinta produsa de boala. Dar, in egala masura, ele reprezinta si o anumita imagine de sine, pe care bolnal o construieste, intr-o maniera automata, inconstienta, pentru a exprima "starea de suferinta" a propriei persoane. Aceasta imagine simbolica este masca bolii sau masca suferintei. Ea este o comunicare simbolica inspre ceilalti, cu semnificatie emotional-afectiva, dar si morala.
Orice boala are un limbaj medical, dar si un limbaj psihologic. Limbajul medical, concentrat in simptomatologia clinica a bolii, se adreseaza medicului, ca un cod de semne care individualizeaza cauza bolii, starea de dezechilibru functional produsa de aceasta, prognosticul ele. Limbajul psihologic este un cod simbolic al suferintei traite de bolnav, o modalitate strict personala prin care acesta "se arata" si "comunica" celorlalti ceea ce simte ca este el. Limbajul medical exprima boala propriu-zisa, pe cand limbajul psihologic este expresia suferintei psihice a bolnalui fata de boala sa.
Aceste considerente ne obliga sa admitem faptul ca cele doua tipuri de limbaje sunt intim legate intre ele, conditionandu-se reciproc. Nu putem, nu trebuie, nu avem dreptul, desi in practica se face, de a le separa. O imagine globala a bolii, indiferent de natura acesteia, este data numai din combinarea sintetica a informatiilor furnizate din ambele directii.
Nu ne putem limita exclusiv la limbajul medical, omitand chiar ca nesemnificativ "stiintific" limbajul psihologic. Este toarte adevarat faptul ca "limbajul psihologic" este extrem de nuantat, propriu fiecarui bolnav, cu o mare incarcatura emotionala si lipsit de codificarea ce caracterizeaza limbajul medical. Dar acest "limbaj psihologic" este vocea suferintei si reprezinta singura cale, unica, prin care avem acces la interioritatea fiintei bolnalui, la acea zona interioara a constiintei acestuia, in care este consumata "experienta psihologica a bolii" resimtita ca suferinta.
Prin intermediul limbajului medical intelegem si descoperim boala, dar prin intermediul limbajului psihologic intelegem si descoperim persoana bolnalui. Din acest motiv, daca pentru intelegerea limbajului medical ne sunt necesare cunostinte medicale de specialitate, pentru intelegerea limbajului psihologic trebuie sa deprindem arta intelegerii umanului, tactul si finetea de spirit de a surprinde, dincolo de cuvinte, sensul trait al acestora, de a intra in intimitatea bolnalui. Or, aceasta nu o poate face oricine.Intelesul limbajului medical al bolii este o chestiune de tehnica medicala. intelesul limbajului psihologic al suferintei este o chestiune de arta, de tact psihologic, de "acord interuman" cmpaletic. Or, acest aspect depaseste tehnica medicala rutiniera, plasandu-se in sfera confesiunii, a unei "intalniri interioare", dincolo de dimensiunea medicala.