Cadrul general al problemei
Dezvoltarea cunostintelor teoretice intr-un domeniu atrage dupa sine numeroase modalitati de utilizare practica a datelor stiintei respecti. Primite initial cu interes si entuziasm, ulterior rezultatele practice ale cunostintelor stiintifice ridica probleme noi, neprevazute, adesea chiar stanjenitoare sau chiar contrarii intentiilor noastre. Avand in dere aceste aspecte legate de neprevazutul cercetarii si al cunoasterii stiintifice, se impune o anumita rezerva privitoare la modalitatea de utilizare a descoperirilor si cunostintelor stiintifice, o anumita responsabilitate pe care orice cercetator sau specialist si-o asuma in materie, atunci cand aplica sau utilizeaza in practica curenta datele, tehnicile si concluziile stiintifice.
Acestea, din ce in ce mai numeroase in ultima vreme, ca o consecinta fireasca a evolutiei si difuzarii cunostintelor stiintifice, au pus probleme serioase de atitudine etica fata de societate din partea specialistilor. in cadrul eticii generale a stiintei, etica medicala ocupa un loc important. Ea are ca clement central responsabilitatea cercetatorului sau specialistului fata de bolnavul sau. Orice act medical este o incercare, o practica fie asupra trupului, fie asupra sufletului bolnavului. Bolnavul, omul aflat in suferinta, asteapta si cere de la medic solutia salvarii: tratamentul care sa elimine starea de boala si sa-i redea sanatatea pierduta sau pusa in pericol. Medicul sau psihologul sunt dublati de imaginea mitica a salvatorului, in care pacientul isi proiecteaza speranta. in felul acesta, bolnavul "insteste" terapeutul cu "virtuti salvatoare", ceea ce implica asumarea unei responsabilitati in primul rand profesionale, dar si morale din partea medicului si a personalului de ingrijire medicala.
Dubla raspundere, medicala si morala, creeaza o anumita atitudine, dar si o anumita mentalitate atat pentru medic si personalul de ingrijire, cat si pentru bolnavii aflati in suferinta. Aceasta va construi o anumita atmosfera relationala intre medic si bolnav, dincolo de aspectele vizibile ale actului medical. Responsabilitatea este corelata cu increderea. Ele sunt conjuncte si creeaza o alianta secreta, interioara, simpatetica intre medic si bolnav, increderea este o prelungire a sperantei catre certitudine, convingerea ca medicul salvator poate reda sanatatea bolnavului. Toate aceste aspecte construiesc etica medicala.Intelesul eticii medicale reprezinta o idee si o actiune morala care se construiesc plecand de la situatia concreta oferita de starea de boala. Schimbarea sau simpla alterare trecatoare a naturii umane prin suferinta, prin boala aduc in existenta persoanei umane forme de traire. Aceste forme sunt preluate de medic. Etica este prin urmare si o atitudine morala dublata de o atitudine profesionala de factura medicala fata de boala.

O relatie in care bolnavul cere, iar medicul ofera. Totul trebuie sa se desfasoare sub semnul imperativ al principiului primum non nocere, deinde salutare"'.
Ajutorul medical este un act uman, o actiune morala care are la baza lui sentimentul de compasiune, mila, coparticipare, dorinta de a ajuta, de a face bine semenului aflat in suferinta. El nu este numai un tip de activitate profesionala "invatata", ci este si o actiune morala care are la baza ei o vocatie, "deschiderea" catre omul aflat in suferinta.
Dar, dincolo de aspectele individuale ale eticii medicale, ea se profileaza si ca o atitudine fata de boala si de bolnav, ca o mentalitate care depaseste individul, fiind inscrisa in modelul sociocultural al societatii carei ii apartin atat bolnavii, cat si medicii, personalul de ingrijire, institutiile medicale, dar si societatea in general. Acest aspect este deosebit de important, intrucat, in final, el este cel care, prin normele modelului sociocultural, determina si construieste atitudinile si mentalitatea societatii fata de boala si bolnav.
De regula societatea face o separatie neta intre bolnavi si medici, pe de o parte, si restul societatii, pe de alta parte. In mod firesc nici o societate nu iubeste boala. Ea este un fenomen temut si nedorit. Sperie si totodata dezgusta. Bolnavii sunt compatimiti. Medicii respectati si cultivati ca necesari. Ei sunt rezerva de speranta la care societatea apeleaza atunci cand apare pericolul bolilor.
Boala, la randul ei, are si ea doua conolatii. Pe de o parte, este alterarea starii de normalitate, care este inlocuita cu cea de anomalie, iar pe de alta parte, este imaginea mitica, terifianta a pericolului identificai cu pedeapsa raportata la o stare de vinovatie. Fiecare bolnav se intreaba: "De ce eu?" - ca o interogatie morala, subiectiva in fata schimbarii sau a pierderii starii de echilibru, de normalitate, de sanatate. La randul ei, societatea va identifica boala si bolnavii cu o pedeapsa pentru o vinovatie.
Remarcam, in mod surprinzator, faptul ca etica medicala nu este numai o relatie de un anumit tip, special, intre medic si bolnav. Ea este si o relatie de un tip special intre societate si boala, cu implicatii asupra bolnavului, mai exact a statutului acestuia. Lucrurile sunt deosebit de pregnante mai ales in cazul bolilor cronice cu evolutie fatala prin incurabilitatea lor (cancerul, bolile degenerati ale sistemului nervos, SIDA etc). Un loc particular il ocupa, in sensul acesta, boala psihica si bolnavul mintal. Ne vom ocupa in continuare de aceste aspecte, raportate la relatia etica in sfera psihopatologiei.

Raportul vinovatie/boala
Etica nu reprezinta numai un cod de norme exterioare. Ea are si o semnificatie interioara, in cazul stiintei. Aceasta semnificatie interioara este deosebit de subtila si complexa, intrucat ea reflecta raporturile care se silesc intre stiinta respectiva si motile sale, pe de o parte, iar pe de alta parte, vizeaza intentiile respecti. Prin moti se inteleg factorii care ma conduc catre cunoasterea stiintifica respectiva, tot ceea ce constituie domeniul stiintific respectiv. Intentiile reprezinta totalitatea actiunilor pe care eu le urmaresc la obiectul stiintei respecti.
In sensul eticii stiintifice, rezida, pe de o parte, motivatiile, iar pe de alta parte, intentiile mele fata de obiectul supus cunoasterii. O atitudine care penduleaza intre de ce si pentru ca. Aceasta presupune ca orice domeniu stiintific este dublat, dincolo de etica data de rusine, teama, culpabilitate. Dar, in egala masura, orice societate se simte raspunzatoare de nebunie, de proprin sai nebuni. Acestea apar in interiorul societatii respecti ca un produs al acesteia. Nici o societate nu este pura. Nici o societate nu poate evita nebunia. Culpabilizand nebunia si pe nebuni, societatea devine responsabila de prezenta acestora. Din aceste considerente, ea urmareste sa-i ascunda. in unele situatii, acestia sunt pedepsiti sau exclusi din societate.
Ceea ce se desprinde din cele discutate este faptul ca "germenii" nebunici sunt virtual existenti in societate. Din acest motiv ei nu pot fi nici evitati, nici anulati atunci cand exista. Sunt forme naturale. Sa dem in continuare ce atitudine ia societatea, in psihologic si moral, fata de nebunie si bolnavii psihic.

Sublimarea psiho-morala a nebuniei

Daca societatea este cea care genereaza nebunia, tot ea este cea care pune in actiune mijloacele de anulare sau de "mascare" a acesteia. Refuzul social al nebuniei se manifesta, din punct de dere psiho-moral, prin actele de sublimare a formelor sau manifestarilor sociale ale nebuniei.In formal, direct si deschis, societatea nu poate respinge sau refuza nici nebunia si nici pe bolnavii psihic. Ea are datoria de a-i accepta si proteja. Vom vorbi mai departe despre aceste aspecte. Faptul de a-i accepta pe bolnavii psihic presupune insa o schimbare de opinie fata de nebunie. Aceasta s-a realizat prin transferul nebunici din ul cullural si moral in ul medical si stiintific. Medicalizarea nebunici nu a fost numai un fapt firesc de a-i recunoaste statutul de boala mintala in raport cu cel de sanatate mintala. A reprezentat totodata, din punct de dere moral, o anulare a atitudinii rejecti prin adoptarea unei atitudini de intelegere si acceptare stiintifica a acesteia de catre societate.
Ce a reprezentat de fapt medicalizarea nebuniei"! Din punct de dere psihanalitic, un proces de sublimare prin care atitudinea societatii fata de nebunie si bolnavii psihic era transferata din ul eticii in cel al medicinei. Povara culpabilitatii era conrtita in boala si recunoscuta ca atare. Din acest moment, conflictul dintre societate si nebunie/ bolnavi psihic este anulat. Medicalizarea nebuniei:
- sublimeaza frica de nebuni si de boala psihica;
- anuleaza ideea ca nebunul este o persoana infamata, conferindu-i statutul de bolnav, de om in suferinta ;
- anuleaza "rusinea de a fi nebun", inlocuind-o cu respectul si grija datorate bolnavului;
- anuleaza culpabilitatea proiectata asupra bolnavilor psihic, transformand-o in suferinta similara oricarei alte boli;
- societatea, din acest moment, isi asuma fata de bolnavii psihic (si de boala mintala) responsabilitatea de a-i ocroti si de a le acorda ingrijiri de specialitate ca oricarei alte categorii de bolnavi.
Sublimarea psiho-morala a nebuniei prin schimbarea atitudinii societatii fata de acestia resileste o stare de echilibru intre societate si nebunie. Recunoscand demnitatea umana pierduta pentru nebuni, societatea se elibereaza de faptul de a-i fi culpabilizat. Remarcam prin aceasta ca de fapt vinovatia de "a fi nebun" apartinea societatii care proiecta asupra acestora propriile sale tare negati. Anuland aspectul infamat al nebuniei, societatea se reabiliteaza din punct de dere moral, sfarsind prin a se disculpabiliza la randul sau.
Din acest moment societatea nu-i mai "ascunde" pe nebuni, ci va institui masuri de protectie a acestora, care nu sunt altceva decat formele sublimate ale primelor. Asistam nu numai la o schimbare a mentalitatii, ci si la o schimbare a decorului si terminologiei sociale referitoare la nebunie si nebuni. Trebuie sa dem in aceasta o riila atitudine etica compensatorie.

Formele protejate si formele reprimate ale nebuniei
Trecerea de la reprimarea la protejarea nebuniei si a bolnavilor psihic este o chestiune de "atitudine etica", asa cum spuneam mai sus. Este o "alta fata" a umanului, binevoitoare ca forma si reparatorie in continut. Ea exprima o anumita relatie secreta intre psihopatologie si etica.
Anularea barierelor care "izolau" nebunii de societate este insa diferentiata. Ea va privi toate aspectele care au pentru societate semnificatia de pericol. Sentimentul de culpabilizare este insotit de cel de frica. Societatea defineste si delimiteaza pericolul pentru a se pune la adapost de acesta. Ea va justifica aceasta segregatie ca pe o forma de protectie raportata la conservarea valorilor. Raul trebuie izolat sau chiar exclus din lume.
Prima actiune este marcata prin delimitarea si definirea raului moral care este corelat cu pericolul social. in sensul acesta, societatea desemneaza trei registre:
a) bolile psihice si bolnavii mintal;

b) perrsiunile sexuale si persoanele care le practica;

c) actele de violenta criminala si criminalii.
Fiecare dintre aceste categorii va aa un regim de atentie sociala speciala. Aceasta delimitare traduce existenta unui conflict social intern. Anormalitatea, "raul" isi are originea in insesi structurile sociale, iar societatea este cea care lupta impotriva acestuia pentru a se separa de el. il eticheteaza ca "strain", "ostil", "contrar" naturii sale si lupta ca sa-l elimine. Este un act de purificare, o atitudine etica de aparare, dar si o recunoastere indirecta a faptului ca acest "rau" ii apartine, ca el este produsul sau.
Societatea delimiteaza raul, dar afirma prin aceasta ca urmareste sa-l indrepte. Orice reprimare esle diferentiata in raport cu nilul la care se adreseaza si urmareste, formal, o remediere a acestuia, prin instituirea unor masuri de protectie. Este protectia sociala sincera sau nu? Formal, da. Totusi, in sine ea ascunde aceeasi teama ancestrala de pericol. Protejand, ea ii inchide prin delimitare de restul societatii pe nebuni, pe perrsii sexuali, pe criminali etc. Este o atitudine fireasca si necesara, cel putin pentru prenirea extinderii raului. Dar este si o atitudine etica? Formal, da, pentru ca protejeaza si stimuleaza binele. Dar aceasta etica este unilaterala, intrucat ea vizeaza, in primul rand si in principal, interesele societatii, si in subsidiar pe cel ale acestor categorii margi-nalizate de catre societate. Din aceste considerente, problema nu este deloc simpla si nici usor de acceptat. Este o etica a intereselor si a compromisului, a carei semnificatie este mai mult de transfer al culpabilitatii sociale asupra acestor categorii de indivizi. Sa ne oprim insa cu analiza noastra asupra raporturilor dintre etica si psihopatologie.

Raporturile eticii cu psihopatologia
Am aratat mai sus ca intre psihopatologie si etica exista o relatie speciala, datorata faptului ca, studiind fenomenele psihice morbide, psihopatologia adopta fata de acestea nu numai o atitudine stiintifica, ci si o atitudine umana, preluata din sfera antropologici careia ii apartine.
Spre deosebire de psihiatrie, care de in nebunie o "boala" si in persoana alienatului un "bolnav psihic", psihopatologia cauta sa descifreze, dincolo de aparentele clinico-medicale, semnificatia umana a nebuniei si natura bolnavului psihic. Este cu totul altceva. O altfel de atitudine, in primul rand etica, fata de obiectul analizei sale. Sa dem in ce constau aceste aspecte.
Psihopatologia inlocuieste frica de nebunie cu dorinta de a cunoaste si intelege nebunia in primul rand ca pe un fenomen uman pe care nu-l separa de toate celelalte aspecte ale umanului. Din acest moment, nebunia devine obiect de studiu, domeniu de reflectie, in care sunt descoperite "aspectele refuzate ale umanului". Psihopatologia afirma ca nebunia nu este "o stare de rau", ci "o alta fata a umanului". Ea este inseparabila de persoana umana ca si starea de sanatate mintala, cu care trebuie permanent ata si inteleasa ca o forma de complementaritate a acesteia.
Concluziile psihopatologiei nu sunt, din acest motiv, numai de ordin stiintific, ci sunt si de ordin moral. Descoperind si demonstrand faptul ca nebunia este expresia unor fenomene psihice morbide, psihopatologia va compensa complexul colectiv de culpabilitate al societatii fata de nebunie si de bolnavii psihic.
Nebunia inceteaza de a mai fi o "vinovatie", o "pedeapsa". Ea se integreaza umanului si este cognoscibila si inteleasa ca atare. Persoana umana poate fi la fel de bine sanatoasa sau normala psihic, dupa cum, in egala masura, poate fi alienata sau bolnava psihic. Sanatatea si boala sunt virtualitati egal posibile ale fiintei umane. Ele nu trebuie aliniate raului sau binelui.
Aceste concluzii ale psihopatologiei, care reasaza nebunia pe un alt sistem de valori, construiesc concomitent si o alta atitudine etica fata de bolnavii psihic si boala mintala. Aceasta etica exclude atat rusinea, cat si vinovatia. Nebunia exclusa si anatemizata se reintoarce acceptata in registrul umanului prin psihopatologie.
Care sunt efectele practice, din punct de dere etic, ale concluziilor psihopatologiei pentru boala psihica si bolnavul mintal?
In primul rand, acestea constau in deculpabilizarea nebuniei si instituirea unei atitudini de intelegere stiintifica a acesteia; in al doilea rand, in adoptarea unei atitudini cariile, in perceperea bolnavului psihic ca pe o persoana aflata in suferinta, iar a bolii psihice ca pe o experienta sufleteasca negativa, ca pe un tip particular de accident ontologic.
Nebunia se inscrie, in felul acesta, in psihobiografia individului. Mai exact in acea experienta a vietii interioare a acestuia, denind o forma particulara a naturii sale. Trebuie sa dem in aceasta relatie dintre etica si psihopatologie un important pas inainte in cunoasterea, intelegerea si pretuirea umanului.