K. Schncider afirma ca "personalitatile psihopatice sunt acele forme anormale care sufera din cauza anomaliei lor si din cauza acestei anomalii sufera si societatea".
L.A. Koch afirma ca aceste persoane sunt oameni care "nu numai pentru ei, ci si pentru altii sunt o povara" greu de suportat. Alti autori pun accentul pe dificultatile de "adaptare-integrare" sociala, familiala, scolara sau profesionala, pe incapacitatea de a se autoconduce si, in special, pe imaturitatea afectiva si tulburarile lor caracteriale (Kahn, Homburger, Gruhle, Rothacker, Strumpfel).
Dificultatea de a defini psihopatiile deriva si din natura psihopatologica a acestora, profund diferita de alte forme de manifestare a anormalitatii psihice. Astfel, in evaluarea anormalitatii psihice, Binder aduce in discutie doua aspecte: dispozitia de baza si influenta mediului extern, de care am amintit deja.In cazul evaluarii structurii sau a naturii indiduale a unei persoane, K. Schneider propune sa se ia in considerare trei complexe de calitati: inteligenta, ata vegetativ-sensibila si personalitatea (caracterul si temperamentul).In scopul elucidarii naturii personalitatilor psihopatice, s-a recurs la o atie a acestora cu nevrozele. Se considera, raportat la ambele situatii mentionate, ca "este apreciat ca normal acel om la care dizarmoniile personalitatii si reactiile sale se mentin intre anumite limite, iar trasaturile indiduale ale personalitatii acestuia nu inregistreaza deatii semnificative in raport cu media" (N. Petrifowitsch).In cazul psihopatilor este vorba de formatiuni congenitale degenerate ale structurii caracteriale, pe cand la nevrotici este vorba, exclusiv, despre dezvoltari reactive in raport cu situatiile externe ale lumii si ale etii.
Aceste aspecte dovedesc ca psihopatiile sunt legate de o anumita structura interna a personalitatii, de o anumita "dispozitie" patologica congenitala de tip constitutional, pe cand nevrozele reprezinta un anumit "mod de raspuns" de factura reactiv-conflictuala la factorii mediului extern.
Relatia dintre nevroze si psihopatii, din punct de vedere psihopatologic, pare insa a fi admisa de numerosi specialisti. Se considera ca multi nevrotici sunt, de fapt, "psihopati cu exterior nevrotic" (Stranski). Waller admite existenta concomitenta atat a "psihopatilor nevrotici", cat si a "nevroticilor psihopati". Faptul se explica prin relatia dintre "fragilitatea constitutionala" a dispozitiei psihopatilor si "vulnerabilitatea" nevroticilor la actiunea factorilor mediului sau ai lumii externe.
Brautigam propune sa se delimiteze structura nevrotica, de factura "interna", conflictuala si ambivalenta, de structura psihopatilor, care este mai mult de factura "exterioara".
Hafner, la randul sau, face o analiza ata intre nevroze si psihopatii. Dupa acesta, nevrozele sunt tulburari ale comunicarii interumane, indidul ramanand insa in limitele silite ale lumii. Spre deosebire de acestia, psihopatul este incapabil de a se adapta, de a se integra sau de a se pune de acord cu lumea, cat si de a putea fi egal cu sine insusi, dificultatea sa fiind legata de o tulburare caracterial-constitutionala. Nevrozele sunt conflicte situate in interiorul normelor socioumane, pe cand psihopatiile depind de o tulburare a ordinii sufletesti interioare a acestei categorii de indizi.
Zeldenrust mentioneaza ca diferenta dintre nevroze si psihopatii trebuie cautata nu numai in interventia "predispozitiei constitutional-genetice" in cazul "factorului psihopatie" si in cea a "influentelor psiho-traumatizante ale mediului extern" in cazul "factorului nevrotic". Trebuie ca in ambele situatii sa fie avute in vedere "structurile temporale ale etii indiduale" in "geneza" si "directia" de evolutie si dezvoltare ale acestor situatii psihopatologice.
Cele expuse mai sus releva importanta raportului dintre dispozitia constitutio-nal-genetica a personalitatii si influenta mediului extern in geneza psihopatiilor si a nevrozelor, asa cum se poate vedea si din schema de mai jos.

Schema de mai sus ofera o imagine grafica a raportului si repartitiei nevrozelor si psihopatiilor in relatie cu "dispozitia" si "mediul".
Un fapt asupra caruia dorim sa insistam este ca psihopatiile nu trebuie considerate boli in sens psihiatric, ci tipuri de constituia anormale ale personalitatii normale. Aceste personalitati patologice sunt definite de K. Schneider ca avand comportamente profund imprimate, inflexibile, rau adaptate, de o suficienta gratate pentru a putea provoca fie un deficit de adaptare, fie o suferinta subiectiva.
Manifestarile sau trasaturile psihopatologice ale psihopatilor incep sa se manifeste inca din perioada adolescentei sau, in unele cazuri, chiar mai devreme, persistand in perioada adulta si accentuandu-se cu inaintarea in varsta.
Trasaturile de personalitate pot sa se constituie in tulburari de personalitate din momentul in care den rigide, inadaptate si responsabile de o alterare subiectiva a indidului in relatiile sale sociale, familiale sau profesionale, manifestand o suferinta psihica neta.