Gandirea reprezinta, cum am aratat, una din laturile importante ale inteligentei individuale, cu numeroase si complexe implicatii asupra sferei psihopatologiei. In psihopatologie se disting mai multe forme de alterare a gandirii, pe care le prezentam in continuare:

1. Tulburarile asociati
Acestea prisc procesul mintal al asocierii ideilor si au urmatoarele aspecte psihopatologice :
a) asociatii automate de idei cu caracter rapid, facil, fara o ordine sau o directie anumita, bazate pe analogii rbale, succesiune si asonanta. O forma particulara o reprezinta logoreea, expresia rbala a unei desfasurari rapide si incoerente a gandirii, cu un caracter absurd, realizand in exterior o adevarata "salata de cuvinte" ;
b) asociatiile dirijate, care au un caracter productiv si reprezinta idei polarizate intr-un sens unic de o anumita idee directoare, cu caracter dominant si o mare incarcatura afectiva.

2. Tulburari ale cursului gandirii

Acestea prisc regimul desfasurarii proceselor de gandire, de un mare polimorfism psihopatologic. Ele sunt reprezentate prin urmatoarele forme de tulburari:
a) fuga de idei, care consta intr-o derulare rapida a cursului gandirii, specifica starilor de excitatie emotional-afectiva (manie), la care se adauga asociatiile automate si o dispersare a atentiei;
b) mentismul, descris de Chaslin, o desfasurare rapida a ideilor de a carei realitate falsa bolnavul este constient si sufera. Este insotii, de regula, de o stare de neliniste afectiva.
c) bradipsihia, o stare de lentoare sau de inhibitie ideativa. Productia ideilor este mult diminuata, precum si capacitatea de asociere a acestora. Aceasta transformare psihopatologica se reflecta si in sfera limbajului, prin saracirea si lentoarea acestuia. Reactiile bolnavului sunt mult intarziate, iar raspunsurile acestuia, sarace;
d) perserarea, tendinta patologica de a repeta un cuvant sau o fraza cu caracter stereotip, inlocuind raspunsul corect la intrebarea adresata. Este o "intoxicatie prin cuvant" a bolnavului;
e) barajul, care consta in oprirea brusca a desfasurarii cursului gandirii.

3. Tulburarile de imaginatie

Acestea sunt tulburarile care prisc constructiile intelectuale, adaptate la circumstante. Din punct de dere psihopatologic, ele au o mare varietate de manifestari, descrise in mod special de E. Dupre. Acestea sunt urmatoarele:
a) saraciei imaginativa, specifica persoanelor cu deficiente de intelect (debili mintal si imbecili), precum si bolnavilor cu stari dementiale ;
b) exagerarea imaginatiei, ce apare, de regula, in cazul starilor de excitatie euforica din cursul crizelor maniacale, in betia alcoolica, dar in special in cursul delirurilor:
. c) fabulatia, tulburarea psihopatologica constand in constructia de enimente semnificati si in credinta bolnavului in realitatea acestor enimente imaginare elaborate de el; d) mitomania, constructia imaginara a bolnavului prin care acesta modifica sau inlocuieste voit realitatea existenta in virtutea tendintelor proprii. Mitomania este normala la copil, care nu poate sa faca inca o diferentiere neta intre produsul imaginatiei sale si perceperea si explicarea sau intelegerea realitatii externe. La bolnavii psihic, mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopati), fie o forma particulara de fabulatie. E. Dupre considera tendinta la mitomanie ca fiind o trasatura specifica a "constructiei patologice" pe fondul careia se dezvolta o structura mintala de tip isteric, un delir de imaginatie, prezbiofrenia sau sindromul Korsakow.

4. Gandirea xenopatica

Aceasta reprezinta o tulburare particulara de gandire grupand toate fenomenele psihopatologice parazitare de aditie sau de inhibitie resimtite de un individ, dar pe care acesta nu le recunoaste ca nind din interiorul personalitatii sale, atribuindu-le o origine straina, exterioara lui. Acest tip de tulburare a gandirii mai este cunoscut si sub denumirea de "sindrom de actiune exterioara" (H. Claude), "fenomene xcnopatice" (Guiraud) sau "automatismul mintal" (G. de Clerambault). Reprezentarile xenopatice sunt frecnt asociate cu halucinatiile si ele pot lua aspecte psihopatologice variate, descrise de G. de Clerambault dupa cum se poate dea in continuare:

a) automatism senzitiv: algii, dureri cenestezice etc.;

b) automatism emotional si afectiv: teama, tristete, manie, antipatie, perplexitate fara obiect, impresia de stranietate ;
c) automatism perceptiv: zgomote, cuvinte fara semnificatie, cifre, aluzii si insulte la adresa bolnavului etc.;
d) automatismul de activitate : consta in formularea unor ordine sau decizii impuse, gesturi fortate, gesturi inhibate, automatism rbo-motor sau grafic.

Delirul
Falsele interpretari patologice sunt cuprinse in grupa starilor delirante. Acestea cuprind tulburarile de gandire si procesele psihice inrudite (reprezentarea, intuitia, expresia, perceptia). Ideea deliranta este cea care se opune realitatii socand evidenta faptelor.
Este destul de greu de delimitat delirul in raport cu o traire normala sau cu alte manifestari psihopatologice. Acesta poate aparea in cursul evolutiei clinice a unor variate boli psihice, in special in cazul schizofreniei, al psihozelor organice acute, psihozelor delirante cu evolutie indelungata, melancoliei.
Pentru diagnosticarea delirului nu sunt suficiente numai aspectele externe, formale, conceptiile false sau convingerile ireale ale bolnavului. Importante din punct de dere psihopatologic sunt trairile acestor bolnavi, relatiile care se silesc intre delir si Eul acestora. in aceasta privinta, sunt admise urmatoarele situatii:
- un tip de reactie particulara a Eului (Gruhle);

- interpretari false, anormale (Jaspers);

- falsuri patologice in legatura cu Eul (Kehrer).
Fenomenele delirante trebuie considerate ca atare in momentul in care constiinta subiectiva a bolnavului este dominata de contrarietati si are un caracter incorigibil. In cazul acestora, Janzarik vorbeste despre o convingere anormal-obiectiva, straina de realitate si profund subiectiva.
Continutul trairii delirante nu trebuie neaparat sa se deosebeasca de acela al unei trairi normale. Ceea ce delirantul isi inchipuie sau traieste poate, in linii mari, sa apara si in viata unei persoane sanatoase. in felul acesta, pot aparea numeroase "impresii false" care sa duca la "interpretari delirante". Un lucru insa ii deosebeste pe cei sanatosi de bolnavii deliranti, si anume relatiilor lor cu lumea.
Caracteristicile delirului, din punct de dere psihopatologic, sunt urmatoarele:
- prezinta o contradictie interna ;

- are o ireductibilitate funciara;

- este expresia desocializarii gandirii morbide ;

- natura autista;

- rbalismul special al formei de exprimare.
Delirul incepe sa se manifeste din momentul in care individul nu mai dispune de critica pentru a-l putea invinge, acesta transformandu-se in convingere, iar individul, denind prizonierul sau, este incapabil de a se putea desprinde de acesta. Din acest moment, delirul devine incorigibil.
Delirul este rezultatul unei transformari psihopatologice a gandirii care sfarseste prin a transforma intreaga personalitate, activitate si conduita ale bolnavului respectiv. Ceea ce caracterizeaza delirul nu este faptul de a fi neinteligibil pentru ceilalti oameni din punct de dere logic, ci faptul ca bolnavul il accepta ca real, autentic, ca pe o certitudine care nu poate fi schimbata cu nimic, mai cu seama ca in multe situatii, din punct de dere formal, delirul are aparenta unei conservari a structurii logice. Din aceste considerente, el trebuie inteles mai mult decat o simpla si exclusiva tulburare de gandire.
El este un tip particular de "experienta sufleteasca" noua, personala, interioara a bolnavului respectiv, care-i modifica personalitatea, conceptiile, conduita, actiunile si relatiile cu ceilalti si cu lumea in general, asa cum spuneam mai sus.
Din punct de dere psihodinamic, se considera ca in procesul de formare a delirului intervine si un mecanism proiectiv, dar diferit de cel din cazul nevrozelor. De fapt, este vorba despre o incarcare a individului cu trairi ideo-afecti avand un continut incompatibil unor relatii concordante dintre bolnav si lume. Aceasta duce la "ruptura" dintre bolnav si realitate, la un conflict sau chiar la o stare de contradictie permanenta.In evolutia si constituirea delirului se inregistreaza cateva etape, si anume:
a) perceptia deliranta, reprezentata prin delirul halucinatoriu;
b) reprezentarea deliranta sau intuitia deliranta;

c) interpretarea deliranta sau delirul de interpretare;

d) fabulafia sau delirul de imaginatie.
La delir distingem, in ceea ce priste caracterul si continutul acestuia, urmatoarele aspecte: delir monotematic sau sistematizat si delir polimorf nesistematizat tematic. Temele delirante majore cele mai frecnt intalnite sunt urmatoarele : idei de persecutie si de interpretare, idei de grandoare, idei melancolice.