Multi autori includ in aceeasi categorie de
tulburari psihice atat manifestarile anormale de comportament, cat si pe cele de caracter, raportandu-le la diferite dificultati de "adaptare" ale individului (J. de Ajuriaguerra).
Dupa D. Lagacke, comportamentul desemneaza ansamblul de actiuni materiale sau simbolice prin intermediul carora un organism aflat intr-o anumita situatie tinde sa-si realizeze propriile posibilitati si sa reduca la un nivel minim tensiunile psihice care ameninta unitatea acestuia, mobilizandu-lc.
A. Porot remarca doua acceptiuni pentru comportament in psihopatologie: .
a) un sens psihofiziologic, care sta la baza conceptiei behavioriste, considerand ca orice comportament reprezinta o succesiune progresi de reflexe conditionate ;
b) incercarea de a defini comportamentul ca fiind un mod de a reactiona al unui subiect in viata curenta sau in prezenta unor circumstante particulare.
Aspectele psihopatologice ale comportamentului au denumiri diferite, din care se poate deduce polimorfismul acestui grup de tulburari: "tulburari de comportament", "copilarie neregulata", "copii caracleriali", "copii dificili", "copii inadaptati" etc.In toate situatiile apar si tulburarile de caracter asociate. M. Tramer remarca faptul ca in toate situatiile caracterul se infatiseaza ca un ansamblu de tendinte emotional-afective, ereditare sau dobandite, care regleaza raporturile individului cu conditiile mediului extern. Din acest motiv, ceea ce intra in discutie in acest caz sunt problemele de "inadaptare" sau cele de "dezadaptare", care dobandesc o importanta primordiala.
Comportamentul mai poate fi inteles ca o modalitate de conduita, in sensul de atitudine a unui subiect cu privire la obligatiile sale morale. La copil, comportamentul este expresia manifestarilor sale instinctuale, care pot fi influentate prin masuri represive de educatie. Cu timpul insa, viata afecti domina personalitatea, depasind importanta instinctelor.
Tulburarile de comportament implica un dezechilibru constitutional, pierderea contactului cu realitatea,
slabirea judecatii si a autocriticii. Manifestarile tulburarilor de comportament sunt multiple si ele riaza in raport cu rsta:
1. La copil, ele sunt legate de intarzierea dezvoltarii intelectuale, arieratiile afective, tulburarile caracteriale, perversitati instinctuale (turbulenta, rautate, inafectivitate, opozitie, agresivitate).
2. La adolescenti,
tulburarile de comportament traduc o stare de dezechilibru constitutional care poate fi semnul unui debut al disociatiei schizofrenice (riatii ale dispozitiei afective, lene, tendinta la izolare etc).
3. La adulti, tulburarile de comportament pot fi semnul unui acces periodic iminent (maniacal sau depresiv-melancoliform); ele pot anunta organizarea unor stari de tip delirant (ostilitate, neincredere, gelozie). Se mai noteaza modificari patologice de comportament in fazele de debut ale PGP, la alcoolicii cronic si toxicomani. 4. La persoanele in rsta, schimbarea comportamentului este legata de slabirea generala a proceselor intelectuale, de dificultatile de adaptare etc.
In ceea ce priveste tipurile particulare de tulburari de comportament, J. de Ajuriaguerra distinge urmatoarele aspecte:
a) tulburari de comportament dupa caracteristicile unei simptomatologii manifeste;
b) tulburari de comportament dupa prognosticul de educabililatc si din punct de vedere medico-legal;
c) tulburari de comportament dupa tipul de reactie organizata pe fondul structurii familiale a individului.
J. Lange, plecand de la criteriul de educabilitate, distinge urmatoarele forme de tulburari de comportament:
a) tulburari caracteriale reactionale in cursul carora dezechilibrul si inadapilitatea rezulta din situatia in care se afla subiectul, tulburarile and, in acest caz, un rol definitiv;
b) tulburarile caracteriale si structurale se manifesta ca mecanisme patologice de adaptare la realitate (reactii deviante, aberante, ineficace sau exagerate etc.);
c) tulburarile de comportament ca expresie a unor tulburari afective profunde, pe fondul unei structuri caracteriale patologice.
Studiind manifestarile psihopatologice care apar in cursul tulburarilor de comportament, R.L. Jenkins distinge urmatoarele aspecte :
- reactii hiperchinetice,
- o reactie de repliere, izolare si detasare;
- o reactie hiperanxioasa, excesi si nemotita de circumstante;
- o reactie de fuga, la care se asociaza cleptomania si asocierea in grupuri delictuale ;
- o reactie agresi nesocializata cu o atitudine de opozitie ostila, spirit de razbunare si distructivitale ; crize de manie si dezinhibitie sexuala;
- o reactie de delicventa in grup, cu caracter organizat antisocial, orientata impotri structurilor si limitelor impuse de normele modelului sociocultural.In cadrul tulburarilor de comportament se descriu ca forme importante de manifestari psihopatologice fugile si gabondajul (A. Jaffroy si R. Dupouy). Vom insista in mod deosebit asupra acestora.
Fuga este actiunea la care un subiect cedeaza nevoii sau impulsiunii de a pleca fara un scop precis sau o motitie si careia acesta nu-i poate rezista. Fuga se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
- este imprevizibila, are caracter de surpriza;
- este irationala, fiind lipsita de un motiv aparent;
- este limitata in timp ca durata;
- este lipsita de violenta ;
- se poate produce intr-o stare de constiinta de tip crepuscular, fiind urmata de amnezie.Inrudita cu fuga este o alta tulburare de comportament de tip insil-impulsiv: dromomania. Dromomania reprezinta o dispozitie permanenta si imperioasa a individului de a calatori, de a efectua deplasari legate de o stare de permanenta insilitate interioara, careia nu-i poate rezista.
Vagabondajul este tot o tulburare de comportament manifestata prin nevoia imperioasa, permanenta, de deplasare, de a calatori. Ea este legata de o insilitate structurala de tip constitutional a subiectului. Vagabondajul este o permanenta hoinareala, o continua deplasare impulsi a individului fara a putea reveni la un domiciliu fix. Spre deosebire de fuga, care are un caracter episodic, gabondajul este o pulsiune morbida permanenta, o "fuga continua" (R. Benon si P. Froissart) cu "abandonul impulsiv al domiciliului" (A. Joffroy si R. Dupouy).
A. Marie distinge urmatoarele forme de gabondaj:
a) gabondajul de origine economica sau sociala la someri, exilati, profesiuni ambulante, condamnati si recidivisti care se ascund de lege;
b) gabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopati, alcoolici;
c) gabondajul etnic sau migrator specific unor populatii care nu se pot fixa intr-un anumit spatiu geo-social;
d) gabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, miscarile hippy etc;
e) gabondajul cultural, reprezentat prin pelerinajele rituale, periplul lui Ulysse (Odyseea) sau al lui Enea (Eneida).
