Cadru general
Caracterul reprezinta totalitatea trasaturilor esentiale si calitativ specifice ale persoanei care se manifesta in actiunile acesteia. in sfera caracterului sunt cuprinse urmatoarele aspecte:
- trasaturi psihologice specifice individului (trebuinte, inclinatii, interese, convingeri morale);

- comportamentul general in relatiile sociale;

- o dispozitie sentimentala predominanta;
- natura dispozitiei sale obisnuite.In sens restrans, caracterul este "ansamblul de dispozitii congenitale care formeaza scheletul mintal al unui individ" (R. Le Senne). in sens larg, caracterul reprezinta "ceea ce face ca o persoana sa fie ea insasi si nu o alta" (Paulham).

Aspecte psihopatologiceIn general, in psihopatologie sunt cuprinse, in acelasi cadru, atat tulburarile de caracter, cat si tulburarile de comportament care deriva in mare masura din acestea. Tulburarile de caracter desemneaza tulburari de ordin structural ale persoanei, pe cand tulburarile de comportament, tulburari de ordin dinamic.
Unii specialisti prefera sa dea o forma tipologica atat tulburarilor de caracter, cat si tulburarilor de comportament. in sensul acesta, in sfera tulburarilor de caracter sunt incluse urmatoarele tipuri de persoane : apaticii, timizii, retrasii sau izolatii, impulsivii, emotivii si labilii emotional. in sfera tulburarilor de comportament sunt incluse urmatoarele tipuri de persoane: insilii, discordantii, agresivii, perversii, hiperactivii, antisocialii.
Sintetizand din punct de vedere psihopatologic tulburarile de caracter, A. Porot distinge trei mari grupe de modificari:
a) modificari si variatii fiziologice in raport cu pubertatea si adolescenta, modificari precatameniale, modificarile care apar la femei in cursul sarcinii, post-partum, la menopauza sau in perioadele presenila si senila la ambele sexe;
b) anomalii de caracter, semnalate ca trasaturi caracteriale ale personalitatii de tip paranoic, gelozie patologica, impulsivitate, exaltari de tip pasional (politic, religios, erotic, reformator etc.);
c) modificari de caracter patologice dobandite, intalnite in cursul elutiei clinice a nevrozelor, al unor procese organice cerebrale, in psihoze etc.

Agresivitatea si violenta
Agresivitatea si violenta ocupa un loc important in tematica psihopatologiei. Pentru O. Klineberg, cuvantul "agresiune" presupune notiunea de "ostilitate". Ostilitatea are o conotatie negativa, pe cand agresivitatea este orientata intr-o anumita directie sau asupra unui obiect precis.
Trebuie facuta deosebirea intre agresivitate si actul agresiv. Agresivitatea face parte din componentele psiho-afeclive si comportamentale ale persoanei umane, ca un potential de actiune si activitate, pe cand actul agresiv este un "eveniment episodic" ostil care se produce prin descarcarea agresivitatii.
Agresivitatea se manifesta in cadrul actiunilor si al comportamentelor umane sub forma de "conduita de atac", care poate fi atat un comportament agresiv, ofensiv, cat si unul defensiv sau, altfel spus, de "atac" si "contraatac".
Pentru J.M.R. Delgado, comportamentul agresiv se manifesta prin urmatoarele aspecte:

a) manifestari externe : postura, gesturi, mimica etc.;

b) un raspuns reciproc de aparare din partea persoanei agresate, cu modificari neurovegetative (cardiace, vasculare, respiratorii, de tonus muscular etc.);
c) modificari endocrino-meolice (tiroidiene, suprarenale etc).
Psihanaliza (S. Freud) vede acest tip de comportament ca fiind rezultatul echilibrului dintre cele doua pulsiuni fundamentale: Eros-ul sau pulsiunea de viata si Thanatos-ul sau pulsiunea de moarte, care se opun reciproc. In sensul acesta, se constata ca in cursul actelor sau al conduitelor agresive pot fi puse in evidenta urmatoarele patru tipuri de procese:

- deplasarea actiunii asupra altor obiecte;

- sublimarea energiei agresive in alte forme de manifestare;

- restrictia scopurilor energiei agresive;

- intricatia cu libidoul.
Sublimarea agresivitatii permite transformarea energiei agresive in energie neutra care este pusa la dispozitia Eului. Din acest motiv, se admite ca agresivitatea se poate manifesta prin neplacere, insatisfactie si suferinta (S. Nacht).
Directia sau sensul de manifestare a actelor de agresivitate poate fi de doua feluri: heteroagresivitatea (orientata catre un obiect sau catre alta persoana) si autoagresivitatea (orientata catre sine, ca in cazul automutilarilor sau al suicidului). Potentialul agresiv se mai poate descarca prin forme de conduita de tip sublimativ, cum ar fi alcoolismul sau toxicomaniile.
Spre deosebire de agresivitate, care este o stare psihica potentiala, violenta este o forma de conduita agresiva "invatata" prin adoptarea unor "antimodele" de comportament de tip deviant sau sociopatic. Ea are un caracter distructiv, antisocial, prezentand prin aceasta un mare grad de periculozitate. Este legata de tulburarile de activitate, inta, instinctuale, fiind prezenta in multe afectiuni psihice.