Termenul "dementa" este sinonim, in limbajul curent, cu "alienatie mintala", pentru a desemna, in sens general, prezenta unei tulburari psihice care afecteaza intelectul, facultatea discernamantului si conduita unui individ.
Ph. Pinel considera dementa ca fiind o slabire, mai mult sau mai putin profunda, generala, a facultatilor mintale, in opozitie cu delirurile, care nu se insotesc de o slabire psihica generala.
A. Porot defineste dementa ca fiind o slabire progresi si ireversibila, cu caracter global, a vietii psihice a individului. Doua aspecte se discuta in psihopatologia dementelor: procesul de deteriorare mintala si procesul de slabire intelectuala. Le vom analiza in continuare.
Deteriorarea mintala reprezinta un deficit mintal global, tranzitoriu sau definitiv, consecutiv oricarei atingeri functionale sau organice a creierului, fie prin procese ireversibile, cum sunt atrofiile cortico-cerebrale, fie prin crize tranzitorii de tip epileptic sau alcoolism (A. Porot). Deteriorarea mintala se pune in evidenta prin teste de inteligenta sau prin testul vocabularului.
Slabirea intelectuala consta intr-un deficit dobandit si definitiv al diferitelor componente ale inteligentei bolnavului. Ea poate interesa si se poate fixa la anumite paliere, evoluand pana la o stare dementiala totala. Slabirea intelectuala trebuie fundamental deosebita de starea de insuficienta mintala primiti, congenitala si constitutionala, specifica debilitatii mintale si altor forme de oligofrenie (A. Porot).In cazul dementelor, asistam la urmatoarele modificari de ordin psihopatologic :

- scaderea atentiei;

- amnezie antero-retrograda;
- incapacitatea de a prelucra si asimila cunostinte noi;Incapacitatea de a putea mobiliza si dispune de cunostintele vechi, anterioare;
regresiune afecti cu saracire afecti;

alterare gra a comportamentului;

tulburari de limbaj de natura recepti si expresi;
dezorientare temporal-spatiala si asupra propriei sale persoane.