Cadru general
Tabloul clinic al bolilor psihice apare sub forma unor "complexe simptomatologice". Acestea sunt sindroamele psihopatologice.
Sindromul reprezinta un complex de simptome unite intre ele prin legaturi interne. Termenul "complex de simptome" a fost introdus in psihiatrie de W. Griesinger. Acest termen a fost acceptat si i s-au adus completari ulterioare de catre N. Kandinski, K. Kahlbaum si E. Krnepelin.
K. Kahlbaum face deosebirea dintre "loul clinic" (Zustandbild) si "procesul patologic" {Krankheitseinhaii) care sta la baza acestuia, subliniind astfel deosebirea dintre boala, ca entitate patologica, si diversele "complexe de simptome" care pot aparea in mod constant in cursul perioadelor succesive de evolutie clinica ale acesteia.
E. Dupre a dat urmatoarea definitie sindromului psihopatologic : Un sindrom este o grupare nosologica fundamentata pe coexistenta obisnuita si subordonarea logica a simptomelor clinice. El este un tot, o unitate clinica ale carei elemente sunt apropiate intre ele prin legaturi de afinitate naturala.
Dupa parerea lui A. Guiraud, un sindrom este o juxtapunere de simptome clinice fortuite. Solidaritatea simptomelor se explica numai atunci cand intre ele exista o relatie patogenetica specifica. in felul acesta, sindromul ne apare ca o notiune intermediara intre simptom si boala (A. Porot).

Istoric
Sindroamele psihopatologice au o istorie care se suprapune pe istoria medicala a psihiatriei, urmand, in sensul acesta, directia de evolutie a clasificarii bolilor psihice.
Ph. Pinel (1802) este primul care face o clasificare a bolilor psihice prin delimitarea cadrului sindroamelor mai des intalnite in evolutia clinica a bolilor psihice. Urmasul acestuia, S. Esquirol (1846), va descrie cateva sindroame psihopatologice cum sunt lipemania, monomaniile, mania, dementa si idiotia.
Cel care, prin introducerea conceptului de "complex de simptome" (Symptomkomplexe), porneste de la consideratii de ordin clinic si evolutiv in aprecierea formarii sindroamelor psihopatologice este W. Griesinger.
E. Kraepelin va completa teza lui W. Griesinger prin adaugarea conceptului de "lou al starii clinice" (Zustandbild), desemnand starea clinica determinata de un anumit proces patologic. E. Kraepelin este cel care va face diferenta intre boala, considerata ca entitate nosologica (Krankheitseinheit), si diversele complexe de simptome care, asa cum am spus, apar in cursul unor etape de evolutie a bolii psihice.
K. Kahlbaum si E. Kraepelin sunt cei care vor delimita doua mari entitati clinico-psi-hiatrice : dementa precoce si psihoza maniaco-depresiva.
A. Hoche (1932) propune studiul unor sindroame care exista in diferitele psihoze. Acestea sunt considerate a fi "entitati de ordinul al II-lea" sau mijlociu, respectiv "complexe de simptome" caracterizate prin existenta unor legaturi interne intre ele.
K. Bonhoeffer (1911) introduce termenul "tip exogen de reactie". Acesta se caracterizeaza prin faptul ca encefalul, ia orice actiune a unei noxe patogene, toxice sau infectioase, raspunde printr-o "reactie" care este expresia unui manunchi limitat de sindroame clinice, reprezentate prin urmatoarele: delir, agitatie epileptiforma, stare crepusculara, halucinoza, amentie. Rezulta de aici ca acelasi lou clinic poale fi produs de factori etiologici diferiti. Prin aceasta se pune problema specificitatii sindroamelor psihopatologice.
Plecand de la analiza "tipului exogen de reactie", A. Mayer pune problema existentei unui "sindrom psihobiologic". Din acest moment, patologia psihiatrica se imparte in doua grupe de afectiuni, respectiv in doua "grupe sindromale" :
a) sindroame organice, in care este pusa in edenta existenta unor leziuni organice ale creierului;
b) sindroame functionale, in care sunt absente orice fel de leziuni cerebrale, tulburarile avand o natura exclusiv de tip functional.
A.V. Snejnevski vorbeste despre un sindrom unic sau un "sindrom mare" in sfera caruia distingem urmatoarele aspecte psihopatologice : simptome obligatorii, prezente in mod constant, si simptome facultative, asociate, secundare celor de mai inainte.
Sindroamele psihopatologice sunt consecinta unor cauze patogenetice diferite care actioneaza asupra creierului sau au valoare psiho-traumatizanta de tip emotional. Acelasi sindrom poate sa apara in cursul evolutiei clinice a unor boli psihice diferite, asa cum, in mod egal, aceeasi boala se poate manifesta prin sindroame diferite. Aceste aspecte stau la baza diferentelor care exista intre sindrom si boala, din punct de vedere psihopatologic.

Clasificarea sindroamelor psihopatologice

Clasificarea sindroamelor psihopatologice ridica probleme dintre cele mai diferite si controversate, motiv pentru care se dovedeste a fi o chestiune dificila.
J.M. Burchard propune o schema de orientare sintetica prind conceptele de baza ale psihopatologiei. Aceasta zeaza mai multe aspecte, care intereseaza, pe de o parte, "obiectul", iar pe de alta parte, "metoda" in sfera psihopatologiei. Autorul citat, atunci cand propune o delimitare a cadrelor clinice ale sindroamelor psihopatologice, are in vedere trei aspecte, si anume : sfera somatica, sfera etii psihice si sfera sociala. Aceste aspecte se pot observa din schemele de mai jos :
Asa cum am mentionat deja, in interpretarea sindroamelor psihopatologice, J.M. Burchard face referiri la trei aspecte, pe care le considera a fi in interactiune unele cu altele, si anume : sfera somatica, sfera etii psihice si sfera sociala, asa cum se poate vedea din schema de mai jos.

Conditionare genetica:

- reactii de alarma,
- predispozitie morbida, boala, sanatate, bilant, hrana, varsta
Sfera somatica
Identitate, psihobiografie, reactii de asteptare, organizarea Eului. organizarea instinctelor
Antecedente patologice familiare, relatii si comunicare in familie, profesie, clasa sociala, epoca istorica, nivelul cultural

Sfera psihica

Sfera socialaIn psihopatologie, sistematizarea sindromologica este orientata dupa modelul biologic al medicinei somatice. Acest punct de vedere corespunde necesitatilor psihiatriei clinice, dar el se dovedeste a fi nesatisfacator pentru psihopatologie.
In ultimul timp s-a impus, in sfera psihopatologiei, sistematizarea sindromologica in raport cu structura personalitatii, prita din punct de vedere bio-psihosocial. in sensul acesta, se disting doua directii principale de orientare: un punct de vedere dinamic--functional si un punct de vedere descriptiv, formal-structuralist.
Dupa H.H. Wieck, care adopta punctul de vedere dinamic al lourilor tulburarilor psihopatologice, acestea pot fi cuprinse intr-un sistem tipologic unitar. Este subliniat faptul ca in spatele acestui punct de vedere exista o nenumarata varietate de experiente si reflectii care nu sunt dirijate numai asupra reprezentarii imaginilor anormalitatilor psihice, ci cuprind si etiopatogenia acestora. in rtutea acestui punct de vedere, inspirat, desigur, din domeniul clinicii psihiatrice, autorul mentionat ofera urmatoarea clasificare a sindroamelor psihopatologice, dupa tipul de evolutie clinica a acestora:

Sindroame reversibile, care privesc sfera constiintei, a experientelor traite de indid, si in care intra urmatoarele:

a) sindroamele neurastenice;

b) sindroamele afective;

c) sindroamele delirante endogene;

d) sindroamele halucinatorii;

e) sindroamele delirante organice;

f) sindroamele confuzionale.
Sindroamele ireversibile sunt cele care privesc sfera personalitatii si ele cuprind urmatoarele:
1. sindroamele legate de procesele de formare-maturizare psihica:

a) ariera(ia mintala sau oligofreniile;

b) psihopatiile;
2. sindroamele legate de procesele de deteriorare psihica :
a) deteriorarea intelectuala de cauza organica cerebrala (dementele) ;
b) deteriorarea personalitatii consecutiva evolutiei indelungate a unui proces psihotic (starile defectuale post-procesuale).
Vom prezenta, in cele ce urmeaza, principalele caracteristici psihopatologice ale sindroamelor mentionate mai sus.

Sindroamele psihopatologice reversibile
Aceasta grupa cuprinde diferitele "stadii de tulburari psihopatologice ale experientelor psihice", in diferite grade, forme de intensitate si aspecte clinice, asa cum se poate vedea mai jos.
Este de remarcat faptul ca intre diferitele tipuri de sindroame cu caracter reversibil exista relatii in ceea ce priveste "gradul de gratate" al acestora, precum si "nivelul de restaurare a echilibrului psihic".
Directia de succesiune progresiva a sindroamelor din punct de vedere psihopatologic ca gratate clinica
1. Sindroame neurastenice

2. Sindroame afective

3. Sindroame delirante endogene

4. Sindroame halucinatorii

5. Sindroame delirante organice

6. Sindroame confuzionale

Sensul de succesiune sindroamelor in curs procesului de restaui al echilibrului psihic tulburat
Din schema de mai sus se poate observa ca "succesiunea" sindroamelor este conditionata de teza de "evolutie clinica" ce respecta "ordinea" acestora in "scara de gratate" a tulburarilor psihopatologice. Sa vedem, in continuare, care sunt principalele caracteristici ale acestor sindroame.

1. Sindromul neurastenic se caracterizeaza prin scaderea initiativei, reducerea sferei de interese, scaderea randamentului, iritare disforica sau dispozitie depresiva, cefalee, insomnii, inapetenta, labilitate neurovegetativa.
2. Sindroamele afective se caracterizeaza prin variatii de dispozitie emotional--afectiva, fie de tip depresiv, fie de tip maniacal. in cursul starilor depresive apar bradipsihia, fenomenele obsesive, ideile delirante de culpabilitate. in starile maniacale apar fuga de idei, logoreea, agitatia psihomotoare, idei delirante difuze, uneori sistematizate sub forma de idei de grandoare.
3. Sindroamele delirante endogene au caracterul net conturat al unui delir sistematizat, monotematic, de tip endogen, asa cum este el intalnit in psihozele delirante sau delirant-halucinatorii cronice, sistematizate.
4. Sindroamele halucinatorii se caracterizeaza prin tulburari de perceptie de tipul halucinatiilor, in special auditive si zuale, cu consecinte imediate si profunde asupra personalitatii bolnalor, avand, de regula, o intensitate psihotica.
5. Sindroamele delirante organice sunt caracterizate prin tulburari delirante polimorfe, de tip nesistematizat, slabire intelectuala, mnezica si prosexica, legate, de regula, de existenta unui substrat lezional organic cerebral.
6. Sindroamele confuzionale privesc sfera constiintei si reprezinta diferite grade de alterare psihopatologica a starii de gilenta, mergand de la obnubilare, stupoare si conftizie pana la starea de coma de diferite grade ca profunzime.
Grupa sindroamelor reversibile descrise mai sus reprezinta o "scara de fenomene tale biologice si psihiatrice" ai carei poli sunt reprezentati, la un capat, de starea de sanatate psihica, iar la celalalt capat, de starea de boala mintala. Gratatea este in raport cu tipul de tulburari psihopatologice, iar formele clinice ale acestor sindroame psihopatologice se desfasoara intre acesti doi "poli" ai etii psihice reprezentati prin "normalitatea" si "anormalitatea" psihica.

Sindroamele psihopatologice ireversibile

Acest grup de sindroame psihopatologice priveste sfera personalitatii si are doua aspecte: pe de o parte, se refera la perioada formarii personalitatii si a sferei intelectuale (crestere, maturizare, indidualizare, formarea Eului, identitatea persoanei), iar pe de alta parte, priveste descresterea sau degradarea ca forma de "degenerescenta" a intelectului si a personalitatii indidului respectiv. in primul caz, avem de-a face cu starile de arierafie mintala sau oligofreniile si cu psihopatiile, pe cand in cel de-al doilea caz, cu dementele si cu starile defectuale post-procesuale.
Al doilea punct de vedere psihopatologic din care sunt considerate sindroamele are un caracter descriptiv, de tip formal-structuralist, asa cum se poate vedea in schema anexa a "clasificarii sindroamelor psihopatologice".In cazul acesta, se au in vedere corelatia dintre "actiunea electiva a noxelor" si "potentialitatea succesiv-graduala a tulburarilor psihopatologice". in sensul acesta, sunt descrise urmatoarele grupe de tulburari care reprezinta "sindroame psihopatologice" specifice, asa cum se poate vedea in continuare.
1. Sindroamele nevrotice: astenic, anxios, fobie, obsesiv.
5. Sindromul epileptic, caracterizat prin urmatoarele: accesul convulsiv paroxistic, starile crepusculare, dismneziile, tulburarile psihice interaccesuale.
6. Grupa de tulburari ale sindromului psiho-organic cerebral, in care sunt puse in edenta leziuni organice cerebrale diferite ca localizare, intindere, gratate, asa cum sunt ele intalnite in cursul urmatoarelor afectiuni psihiatrice: PGP, starile pseudoparalitice, sindromul psiho-organic cerebral, dementa partiala (dismnes-tica), sindromul Korsakow (amnestic-confabulator, sindroamele dementiale (presenile, senile si prezbiofrenia).