Suicidul se poate anticipa prin unele semne sau simptome, dintre care se mentioneaza: incercarile anterioare sau fanteziile suicidare; anxietatea, depresia, epuizarea; disponibilitatea unor mijloace de suicid; preocuparea privind efectele suicidului asupra familiei; ideatia suicidara; pregatirea pentru a lasa o mostenire, exprimarea unor dorinte, resemnarea dupa o suferinta depresi; crizele de viata recente, cum ar fi doliul sau un eveniment de urgenta amenintator; istoricul familial suicidar; tendintele pesimiste sau pierderea sperantei.

Istoricul
Ghidul I
Cunoasterea semnelor depresive si a riscului suicidar. Opt din zece cazuri de tentative suicidare ameninta, verbal sau comportamental, privind intentiile lor.Incercarile suicidare: patru din cinci incercari suicidare au avut tentative anterioare. Aceste incercari au fost mai mult strigate de ajutor si cereri de atentie pentru persoane izolate care nu puteau exprima altfel panica lor.
Amenintarile suicidare sunt semnificative; ele au intotdeauna o nota de promisiune.
Semne ale tendintei suicidare: schimbari semnificative in conduita de masa si somn, hiperactivitate, inclinatie catre accidente, geri fizice, agresivitate, retragere, pierderea brusca a stimei de sine, apatie, anxietate, invinotire, ura, abuz de droguri sau de alcool, manie profunda si adanca pentru orice pierdere.In momentul in care o persoana depresi prezinta o aparenta imbunatatire a dispozitiei, ea este mai vulnerabila si are mai multa energie pentru gandurile suicidare.
Ghidul 2
Subiectul este intrebat lara teama: "Uneori te simti atat de rau incat iti vine sa te sinucizi?" Discutia deschisa despre suicid este lucrul cel mai bun care poate li lacut. Discutand, inseamna ca "ii pasa" cui.
Ghidul 3
Daca raspunsul este afirmativ, se continua cu intrebarea: "Cum te-ai gandit sa o faci?"
Ghidul 4
Persoana care are un silit nu trebuie lasata nici o clipa singura. Ea trebuie determinata sa discute despre criza prin care trece. Se incearca descoperirea situatiei de ambilenta: pe de o parte, dorinta de moarte, pe de alta parte, dorinta de viata. Se analizeaza argumentele privind cele doua aspecte.
Ghidul 5
Daca persoana halucineaza, face amenintari puternice, atunci trebuie chemate serviciile de urgenta.

Mituri si fapte

Mit: "Cine ameninta ca se omoara nu o face".
Fapte: opt din zece persoane suicidare au discutat despre acest act inainte de a-l comite.
Mit: "Cei care doresc sa se omoare isi doresc cu aderat moartea".
Fapte: cei mai multi dintre suicidari sunt confuzi, nu stiu daca vor sa moara sau sa traiasca. Suicidul poate fi un strigat de ajutor care sfarseste printr-o tragedie.
Mit: "Daca depresia este rezolta, pericolul suicidului a trecut".
Fapte: in unele momente, pacientii depresivi pot fi foarte vulnerabili; daca ce merge prost, sub aparenta calma, se poate comite gestul.
Mit: "Cand oamenii vorbesc despre suicid, acesta li se poate scoate din minte schimband subiectul".
Fapte: orice discutie trebuie luata in serios, ascultata cu atentie, dandu-se sansa subiectului sa-si exprime preocuparile legate de suicid si in felul acesta sa obtina intregul ajutor de care anturajul se simte capabil.

Suicidul si parasuicidul in copilarie si adolescentaIn Anglia si Statele Unite, incepand cu anii 1970 - 1980, s-a constatat o crestere a ratei sinuciderilor la adolescenti. Studiile efectuate incepand de atunci de catre Richard Harrington la Spitalul Regal din Manchester au pus in evidenta existenta unor factori favorizanti cum ar fi predispozitia individuala, mediul social si factorii declansatori.
Suicid
Parasuicidul reprezinta tamari corporale deliberate (15-24 ani), and o rata crescuta in Anglia. La acestea se adauga otravirile voluntare (in-gestia de medicamente).
Caracteristici ale tinerilor care finalizeaza suicidul: sex masculin, metode radicale, acces facil la metode radicale, ificare atenta a actului, lipsa de speranta, tulburari depresive.In ceea ce priveste suicidul la copii si adolescenti factorii de risc pentru suicidul finalizat dupa o incercare nereusita sunt reprezentati de intentia suicidara cu grad crescut de determinare, ca si de tulburari ale dispozitiei si abuzul de substante.
Teoriile recente sustin ca nu ar exista o structura psihica specifica suieidantului. Cercetatorii considera ca cele mai multe raspunsuri le poate da psihodinamica prin analiza factorilor legati de dorinte de razbunare, putere, control, pedeapsa, sacrificiu, restitutie. Pacientii au pierdut dragostea pentru obiect sau au primit o lovitura narcisica si experimenteaza afecte negative de tipul urii, vinotiei, sau se identifica cu victima suicidului. in cazul depresiei, suicidul reprezinta calea prin care pacientul incearca sa lupte cu problema sa. Aaron Beck sustine ca lipsa sperantei reprezinta unul dintre indicatorii pe termen lung ai riscului suicidar.In cazul pacientilor suicidari, anamneza incepe cu descrierea detaliata a zilelor si orelor premergatoare tentativei de suicid. Circumstantele care sugereaza un grad mare de determinare sunt ificarea actului, precautiile spre a nu 11 descoperii la timp, utilizarea unor metode radicale si scrierea unui mesaj de adio.
Persoanele tinere vor 11 intrebate daca doresc in continuare sa moara. Relatarea dificultatilor recente prin care a trecut pacientul, ca si rezolrea sau nerezolrea lor reprezinta un prognostic privind repetarea actului suici-dal. Este importanta eluarea starii depresive, ca si intensitatea lipsei de speranta.
Riscul crescut suicidar ulterior este dat de patru categorii de pacienti:
1. Legatura dintre riscul suicidar crescut si bolile psihiatrice grave (10%);
2. Antecedentele cu tentative nefinalizate si cu un istoric complex de probleme sociale (10%);
3. Dificultatile de moment;
4. Un grup numeros (aproximativ 60%) este format din pacienti susceptibili sa fie tratati in asistenta primara, pentru probleme familiale, evenimente acute precipitante, ca si prezenta unor simptome depresive si/sau tulburari usoare de comportament. in aceste situatii se procedeaza la gasirea unui adult securizam, la indepartarea surselor de suicid si la participarea in cadrul unui program special de asistenta (consilierea orientata pe problema, consilierea familiala).

Cauzele si semnele suicidului

Cea mai mare parte a specialistilor care s-au ocupat de suicid estimeaza ca exista cel putin patru cauze majore:
1. O familie care nu comunica, dezorganizata, orientata catre ea insasi.
2. Transgresiuni majore (incesturi, climat incestuos, violenta extrema).
3. Antecedente familiale (suicid in anturaj si istoric de suicid in familie).
4. Izolare si solitudine (dificultatea de a se insera in viata sociala).
Care sunt semnele care pregatesc suicidul? Exista o serie de mesaje directe, cum ar fi: "Vreau sa sfarsesc", "Viata nu are nici un rost", "Nu o mai pot scoate la capat", "Veti fi mai fericiti Iara mine", "Ma simt inutil", "Mi-am lacul testamentul", "Voi face o calatorie lunga".
Anumite comportamente sunt specifice: izolarea, retragerea, interesul crescut pentru arme de foc sau medicamente, daruri facute celor dragi, consumul abuziv de alcool sau de medicamente, consultatii repetate fara o cauza exacta facute la medic, discutii privind curajul celor care se sinucid, incoerenta limbajului, lipsa reactiei la pierderea unei persoane apropiate, hiperactivila-tea, lipsa de energie sau lentoarea extrema.
Exista anumite situatii care trebuie evitate in relatia cu o persoana potential suicidara: trebuie evitata moralizarea, sa nu i se indice sa nu se mai gandeasca la moarte, sa nu i se dea retete personale de fericire, sa nu se incerce sa se faca totul in locul celuilalt ca si cum persoana in cauza ar fi inutila, sa nu se faca promisiuni care nu se pot tine.
Trebuie sa se incerce ascultarea persoanei suicidante, sa i se acorde incredere si prietenie, intelegere, sa se abordeze direct problema suicidului si sa se incerce organizarea unor intalniri cu profesionisti sau persoane securizante.

Responsabilitati
In cazul suicidului consumat sau tentat, exista o serie de notiuni medico-legale privind anumite responsabilitati. Exista diferite niveluri de responsabilitate, si anume: suicidantul, anturajul acestuia, medicul sau profesionistul si spitalul.
Declaratia Drepturilor Omului enunta ca "Legea nu are dreptul sa apere decat actiunile care sunt nocive pentru societate". in Franta de exemplu, suicidul nu a mai fost reprimat incepand cu Codul lui Napoleon din 1810. Thouvenin, profesor de drept, sustine ca absenta incriminarii penale a suicidului semnifica faptul ca societatea nu respinge acest act, dar ca nu ar considera suicidul ca un prerogativ social pozitiv. Societatea are obligatia sa asigure asistenta unei persoane aflate in pericol. Cu toate acestea, exista in lume organizatii si asociatii care sustin dreptul la eutanasie si suicid.
Codul civil francez nu mentioneaza in mod special suicidul, ci se preocupa de consecintele mortii si nu de circumstantele ei, responsabilitatea civila delmindu-se ca obligatia de a repara o distrugere provocata printr-o greseala intentionata sau neintentionata. In ceea ce-l priveste pe martorul pasiv al suicidului, acesta este citat de unele articole de lege prin eroarea de a se fi abtinut sa acorde ajutor unei persoane aliate in pericol.In ceea ce-l priveste pe medic, in situatia suicidului, acesta este acuzat adesea, chiar prin lege, de non-asistenta privind o persoana aliata in pericol. Legea poate pedepsi medicul daca greseala sa reuneste patru elemente constitutive ale infractiunii de non-asistenta: existenta unui pericol, posibilitatea asistarii, absenta riscului privind pe cel care poate acorda ajutor si absenta voluntara privind acordarea ajutorului. Din punct de vedere al jurisprudentei, existenta unui pericol trebuie sa fie iminenta, constanta si sa necesite o actiune imediata. in situatia medicului, este dificil de probai daca medicul a cunoscut in mod sigur gravitatea si iminenta pericolului si daca a avut posibilitatea de a actiona. in cazul medicilor, se fac anchete minutioase privind surprinderea actiunilor de renuntare voluntara la spitalizarea pacientului sau privind absenta diagnosticarii unui pericol real si iminent cinci zile inainte de suicid. in ceea ce priveste abtinerea voluntara de a acorda ajutor aceasta poate II legata de o eroare de diagnostic sau de tratament.
Responsabilitatea civila a medicului si a clinicii mai poate pune in discutie inca doua persoane prite, pacientul sau familia sa pe de o parte, medicul aflat in exercitiul liberal sau unitati de ingrijire medicala prita, pe de alta parte. Responsabilitatea medicala civila este angajata fie prin neres-peetarea obligatiilor fixate printr-un contract, fie prin obligatia de a repara greseala comisa printr-o actiune voluntara sau nu, aceasta fiind o responsabilitate delictuala.
Responsabilitatea contractuala a unui medic sau a unei clinici creeaza o obligatie a mijloacelor intreprinse si nu a rezultatelor. Medicul se angajeaza sa aduca ingrijiri constiincioase, diligente si conforme datelor actuale ale stiintei.
Contractul de spitalizare in clinica comporta o dubla obligatie: de ingrijire si de supraveghere. in cazul suicidului, responsabilitatea clinicii este prezumata si de aceea trebuie sa aduca do ca s-au luat realmente precautiile pe care le impunea situatia.
Trebuie sa amintim ca printre obligatiile medicului exista si aceea de a preveni clinica in care bolnavul este trimis spre internare ca acesta prezinta riscul suicidar.

Atitudinea pacientului si a familiei sale este luata in considerare mai ales atunci cand exista refuzul tratamentului preconizai sau al spitalizarii propuse de catre medic.
Responsabilitatea delictuala, civila a medicului este mai rar angajata, caci ea presupune neconformarea acestuia fata de un contract. Acesta poate fi cazul, de exemplu, al unei familii apartinand unui bolnav decedat care impune medicului responsabilitatea acestei morti, ea si reparatia propriului lor prejudiciu pecuniar sau moral, Exista posibilitatea ca responsabilitatea delictuala a medicului sa fie angajata in numele unei greseli comise de catre un angajat al sau (infirmiera, secretara).
In cazul responsabilitatii administrative a spitalului, atunci cand bolnavul este spitalizat intr-un loc public, aceasta apartine unitatii respective. Medicii nu raspund personal decat de greselile personale. Actiunea este dirijata impotri administratiei si nu impotri medicului, numai daca acesta nu a comis o infractiune mentionata in Codul Penal. Responsabilitatea administrati a spitalului se bazeaza pe distinctia fundamentala intre actele medicale (diagnostic, tratament) si ingrijirile curente, organizarea, functionarea serviciului.
In situatia suicidului, greseala medicului consta intr-o eroare de diagnostic sau de tratament, and credinta eronata ca bolnavul nu ar fi putut atenta la viata sa. In cazul suicidului, criteriile pe care le au in vedere tribunalele administrative sunt caracterul previzibil sau imprevizibil al comportamentului bolnavului, natura supravegherii exercitate, organizarea materiala a serviciului. Pentru toate aceste criterii, simpla eroare de supraveghere ar fi suficienta pentru a angaja responsabilitatea spitalului.
Totusi, asa cum subliniaza Pierre Deniker, specialist in suicidologie, "nu exista precautie absoluta impotri dorintei morbide de suicid".
In situatia unui bolnav care isi implora medicul sa fie lasat sa moara, acesta trebuie, inainte de toate, sa prezerve dreptul la viata, cu exceptia cazurilor extreme care ating problema eutanasiei. Daca starea pacientului nu permite obtinerea unui consimtamant declarat, jurisprudenta prevede in acest caz ca medicul sa se adreseze apropiatilor bolnavului. Unii specialisti invoca notiunea de anticipare a consimtamantului in legatura cu interventia medicala in cadrul serviciilor de urgenta pentru persoane aflate in criza suicidara. in general, sunt rare cazurile cand bolnavii reproseaza medicului ca i-au impiedicat sa se sinucida sau ca i-au salt.