Poate ati bagat de seama ca pana acum nu am mentionat unele asa-numite alergii de care ati auzit - sensibilitatea la glu-ten sau alergiile la aditivi alimentari. Motivul este foarte simplu. Desi aceste afectiuni sunt importante, ele nu sunt alergii adevarate. Daca va mai amintiti, reactia alergica este un tip specific de reactie chimica repeila, in care sunt implicati alerge-nii si anticorpii. Toate celelalte probleme ar trebui descrise in mod corect drept tipuri de intoleranta alimentara. Denumirea de alergie trebuie mentinuta pentru adevaratele alergii. Aceasta observatie este ceva mai mult decat despicatul firului in patru, caci problemele diferite necesita tratamente diferite.

Una dintre cele mai frecnte forme de intoleranta alimentara este intoleranta la lactoza. Lactoza e un zahar natural care se gaseste in lapte, iar intoleranta temporara la lactoza ori imposibilitatea de a o digera apare destul de frecnt la copin mici dupa episoade de diaree. Organismul nu poate absorbi acest zahar, dar in nici un caz nu este vorba despre o alergie. in vreme ce intoleranta la lactoza este de obicei temporara, intoleranta la gluten - sau boala celiaca - este, foarte probabil, permanenta. Prezenta glutenului (o substanta care se gaseste in grau, secara, orz si ovaz) in intestinul celor care sufera de aceasta afectiune provoaca distrugerea tesutului care captuseste intestinul, ceea ce blocheaza absorbtia celorlalti nutrienti.
Un alt grup de substante la care multi copii au intoleranta este acela al aditivilor alimentari.

Care a fost prima dumneavoastra reactie la expresia aditivi alimentari? In ziua de azi se considera ca aditivii sunt in bloc ceva nociv, fara de care ne-ar merge mult mai bine. Este clar ca aditivii au denit tapii ispasitori ai societatii moderne, invinovatiti pentru orice, incepand de la tulburarile de comportament ale copiilor pana la cancer.Intr-adevar, daca ati citi pe eticheta ca un produs alimentar contine aditivul E300, probabil ati fi tentati sa cautati ceva mai natural. Ei bine, E300 este de fapt vitamina C. Aditivii cel mai des intalniti sunt zaharul si sarea. De fapt, nu trebuie sa tragem automat concluzia ca aditivii chimici sunt un lucru groaznic, ci trebuie sa am fata de ei aceeasi atitudine ca fata de zahar si sare, adica sa-i consumam cu moderatie, stiind ce efecte poate aa excesul.

Apropo, nu numai alimentele ambalate si conservate contin aditivi. Unele alimente proaspete, ca de exemplu fructele, sunt tratate cu substante chimice pentru a le face mai lucioase si mai atracti, iar coaja citricelor este tratata uneori cu coloranti. Chiar si carnea poate contine chimicale sau medicamente care au fost administrate animalelor pentru a creste mai repede sau pentru a elimina infectiile.
Prin urmare, fac rau aditivii alimentari? Nu exista pana acum un raspuns neechivoc, dar eu nu am nici o indoiala ca, la unii copii, anumiti aditivi provoaca probleme de comportament. Si sunt la fel de sigur ca majoritatea problemelor de comportament nu sunt legate de intoleranta alimentara.

E mult mai usor sa dam vina pe companiile multinationale producatoare de alimente decat sa examinam problemele de acasa, insa, ce-i drept, am intalnit si multe cazuri in care schimbarile in alimentatie au fost de marc ajutor.
Dintre toate problemele de comportament implicate in dezbaterea despre aditivi, hiperactivitatea este cea mai importanta. lliperactivitate este un termen care se refera la copilul care nu are stare (fizic si mental), este de o energie inepuizabila. Asemenea copii nu stau locului nici o clipa, vorbesc mult si dorm foarte prost. Cu certitudine isi epuizeaza parintii. insa diagnosticul de lliperactivitate este departe de a fi clar definit.

De exemplu, se presupune ca afectiunea e mult mai frecnta in Statele Unite decat in Marea Britanie, o diferenta care reflecta probabil atitudinea doctorilor, si nu starea de sanatate a copilului. Unii doctori contesta chiar aceasta afectiune, spunand ca nu exista de fapt, insa - ca sa citez ce mi-a scris o mama - daca va indoiti ca exista copii hiperactivi, vi-i dau pe ai mei timp de o saptamana.
S-au formulat multe ipoteze despre cauzele hiperactivitatii, printre ele numarandu-se traumele la nastere, intoxicatiile cu plumb, emisiile de gaze toxice de esapament si cauzele alimentare, in 1973, un anume dr Ben Feingold din California a emis ipoteza ca hiperactivitatea ar fi provocata de salicilati, arome artificiale si coloranti alimentari.

Feingold a scos doua carti de mare succes cu sfaturi pentru evitarea acestor substante si propuneri de diete, carti care mentionau multe cazuri ce pareau sa demonstreze ca o alimentatie lipsita de aceste substante ar reduce problemele. S-a declansat o batalie teribila, in cadrul careia jurnalele medicale au publicat in mod regulat lucrari pro si contra. De exemplu, un important articol al Institutului de Psihiatrie din Londra a examinat trei dintre cazurile de dieta prezentate de Feingold si a ajuns la concluzia ca imbunatatirile s-au datorat in mare masura efectului placebo*, in timp ce alt articol, publicat in Science, constata ca apareau dificultati vizibile la testele de invatare cand un grup de copii hiperactivi era hranit cu produse continand coloranti alimentari, desi aceste dificultati nu se manifestau la copin normali care mancau aceleasi produse cu coloranti.

Copin nu stiau daca in hrana lor sunt coloranti sau nu. Unul dintre cele mai interesante studii britanice pe acest subiect a fost publicat in 1993 si instiga cazul unui grup de 78 de copii dusi la o clinica din cauza comportamentului hiperac-tiv. Din alimentatia lor au fost excluse unele alimente, ceea ce a dus, lucru remarcabil, la imbunatatirea comportamentului a 59 dintre ei. Si mai remarcabil este faptul ca pentru 19 dintre copii s-a putut realiza un test dublu orb, cu alte cuvinte nici copin, nici cei care-i ingrijeau nu stiau ce alimente fusesera eliminate. Alimentele in cauza produceau probleme de comportament si dificultati la testele psihologice.

Autorii acestei lucrari academice au tras concluzia ca doctorii ar trebui sa dea atentie spuselor parintilor si sa ia in considerare acest tratament la anumiti copii cu o istorie medicala de lliperactivitate. In particular, autorii au constatat ca problema iriilitatii fusese ameliorata considerabil.
Sfaturi detaliate despre dietele Feingold sau alte diete mai simple se pot obtine de la organizatiile carc-i ajuta pe parintii copiilor hiperactivi. Desi probabil ca problema va mai fi dezbatuta inca multa vreme, cred ca dole indica faptul ca un numar mic, dar semnificativ de copii cu probleme de comportament este realmente afectat de aditivii alimentari.

Prin urmare, poate ca n-ar fi rau sa incercati o asemenea dieta; dar lucrurile nu sunt deloc simple, e nevoie de supraghere constanta si exista riscul considerabil ca, in cazul in care nu se obtin rezultate, parintii sa creada ca esecul se datoreaza faptului ca nu s-au straduit indeajuns si sa introduca, entual, diete din ce in ce mai stricte. Nu va lasati prinsi intr-o astfel de capcana. Daca schimbarea alimentatiei nu rezolva problemele de comportament sau hiperactivita-tea copilului, atunci cautati alte cauze si tratamente. Nu permiteti ca problema sa devina o obsesie.

Plamanii
Situatia in care o alergic cauzeaza respiratia suierata este tratata in modulul Copilul cu respiratie suierata. Problema de baza este aceeasi ca la afectiunile aparute la ochi sau la nas. Tuburile din plamani, numite bronhii, sunt inconjurate de un strat de muschi si captusite cu mastocite. Eliberarea de histamina de catre aceste celule provoaca o criza de astm, in care muschii se contracta, iar bronhiile se ingusteaza. Acest fenomen afecteaza in principal tuburile mai subtiri din plamani (in timp ce tuburile mai largi sunt mentinute deschise de inele de cartilagiu) si rezultatul este ca devine mai greu de expirat decat de inspirat. Din pricina ingustarii tuburilor, fluxul de aer care intra sau iese din plamani provoaca un suierat tipic.
In afara de obstructia fluxului de aer in bronhii, se poate intampla ca tuburile cele mai subtiri (bronhiolele) sa se inchida aproape complet, lasand pacientul fara suflare.
Principiile tratamentului sunt aceleasi ca la rinita alergica, in principal inhalarea de medicamente antiinflamatorii (de obicei steroizi), de cromoglicat disodic (Intal) si de alte medicamente despre care am dat mai multe detalii in sectiunea Astmul (p.51).
Socul anafilactic
Daca un alergen ajunge direct in fluxul de sange (de exemplu, cand copilul este intepat de o insecta la care este alergic), atunci reactia alergica descrisa la inceputul acestui modul are loc aproape peste tot in organism, in acelasi timp.

Mastocitele din intregul organism pot fi afectate, secretand o enorma cantitate de histamina. Lucrul acesta duce la starea grava numita soc anafilactic. Acesta poate aparea si daca alergenii sunt in-gerati de catre persoanele foarte sensibile. Unele alimente, printre care ouale, pestele, proteinele din laptele de vaca, nucile si in special alunele sunt cunoscute pentru riscul marc de producere a socului anafilactic la persoanele sensibile. Copin care au alergii la alune trebuie sa fie foarte atenti deoarece produsele din alune sunt folosite in compozitia multor alte produse alimentare. De exemplu, multi biscuiti contin alune, iar pe etichetele unor alimente se mentioneaza ulei getal in loc de ulei de arahide. Pana la 40% dintre copin care sufera de alergii la nuci si alune au prima reactie alergica inainte de varsta de doi ani.

Este de retinut ca si unele creme pentru uns sfarcurile mamei contin ulei de alune, ceea ce ar putea explica unde se face prima expunere si sensibilizare a bebelusilor. Parintii copiilor cu alergii alimentare gra trebuie sa devina experti in citirea etichetelor produselor alimentare.
Simptomele sunt dramatice si de neconfundat. intr-un interval foarte scurt - uneori mai putin de un minut - pe tot corpul apar umflaturi. Pielea fetei se umfla foarte tare, iar pleoapele se umfla atat de mult incat se inchid. La fel se umfla si buzele, limba si tesuturile din gura. Daca suferindul are si astm, respiratia devine suierata. Din cauza cantitatii de sange care iriga toate umflaturile de pe corp, tensiunea arteriala scade, provocand accelerarea batailor inimii si o stare de slabiciune.

Tratamentul pentru aceasta afectiune consta intr-o injectie cu adrenalina, facuta imediat. Sunati si la salvare si la un doctor, care i-ar putea da copilului si alte medicamente, cum ar fi steroizii, dar adrenalina este cea care salaza viata copilului.In timp ce asteptati, puteti sa-i dati copilului o doza de anti-histaminice (daca este in stare sa inghita), ceea ce ar putea ajuta un pic, dar nu este de ajuns. in rest este important sa stati cu copilul si sa va straduiti sa-l faceti sa-si pastreze calmul, fiindca frica si panica inrautatesc foarte mult situatia. Daca apare stopul respirator, faceti imediat resuscitare cardio-respiratorie. Detalii la p. 279.

Daca dumneavoastra sau copilul ati o alergie grava la ceva, atunci doctorul va poate da adrenalina, o seringa si ace, impreuna cu instructiuni complete privind procedura. Unii doctori dau pacientilor de acest tip seringi automate, mult mai usor de folosit. Seringa pregatita cu adrenalina se da pacientilor cu risc mare, cum ar fi o persoana alergica la intepaturile de albine sau viespi, care traieste intr-un sat unde apicultura este o ocupatie frecnta.