Bazele teoretice ale optometriei functionale

BAZELE TEORETICE ALE OPTOMETRIEI FUNCTIONALE

1 Procesele de baza ale functiei vizuale

Functia vizuala a organismului este caracterizata de trei procese diferentiate si coordonate: focalizarea, binoculizarea, identificarea.

Focalizarea - este procesul care permite sistemului vizual sa stabileasca o punere la punct a imaginii prin sistemul optic al ochiului, pentru orice obiect din spatiul observat. Aceasta capacitate este in mod particular importanta in vederea aproape, daca se are in vedere ca societatea contemporana impune lucrul de aproape.

Binoculizarea -

Identificarea - este procesul prin care, in cursul dezvoltarii, informatiile senzoriale vizuale se armonizeaza cu maturizarea celorlalte simturi si se integreaza la nivelul centrilor corticali.

Pornind de la senzatiile vizuale brute, se dezvolta perceptia de miscare, de culoare a formelor, a detaliilor si reliefului, ceea ce duce la o forma elaborata a reprezentarilor vizuale, cum ar fi recunoasterea simbolului scris.

Cele trei procese vizuale sunt asociate atat intre ele cat si cu ansamblul corpului.

In functiile organismului se deosebesc trei domenii:

domeniul vietii vegetative, al functiilor de baza (respiratia, digestia, circulatia sanguina, reproducerea), realizat de domeniul visceral;

domeniul vietii de relatie (deplasari, miscari in spatiu). Acestea sunt sustinute de sistemul osos, sistemul muscular si postural si coordonate de aparatul neuromotor. Acesta este sistemul scheletic.

domeniul vietii mentale se defasoara in jurul posibilitatilor de abstractie si reprezentare. Toti stimulii, mesajele emanate de corp si de lumea exterioara sunt integrati, decodificati in cortex de functii cerebrale complexe. Acesta este sistemul cortical.

Functiile vizuale sunt in relatie cu functiile organismului conform urmatoarei scheme:

sistem visceral - focalizare;

sistem scheletic - binoculizare;

sistem cortical - identificare.

Relatiile intre focalizare, binoculizare si identificare

Din dezvoltarea armonioasa a celor trei procese, rezulta o unitate functionala speciala si anume: punerea la punct, coordonarea si decodificarea.

Miscarile diverselor structuri provoaca acomodarea, mecanism prin care sistemul vizual isi modifica focalizarea functie de distanta pana la obiectul vizat. Gradul de acomodare, informeaza asupra cantitatii de energie pe care sistemul emetrop trebuie sa o furnizeze, pentru a se ajusta la stimulare.

Focalizarea satisface legea efortului minim'. Echilibrul sistemului vizual pentru vederea departe, corespunde unei hipermetropii de + 0,50 0,75 dpt. In vederea aproape echilibrul este intre + 1,25 1,75 dpi

in acelasi timp, la maturitate echilibrul binocular al omului corespunde unei exoforii de 0,50 pdpt pentru vederea departe.

Realtia focalizare - binoculizare

Focalizarea si coordonarea binoculara sunt sustinute de sistemul visceral si de sistemul scheletic. Primul sistem este comandat de sistemul nervos autonom (caile simpatice), cel de al doilea, de sistemul nervos central. Cele doua sisteme au relatii de functionare, ceea ce explica sinergia acomodare - convergenta (focalizare - binoculizare). Relatia este insa destul de elastica. Pentru o distanta data, deci o acomodare data, valoarea convergentei poate varia in proportii sensibile.

Relatia focalizare - identificare

in caz de ametropie monoculara importanta, rar se ajunge la o acuitate a ochiului ametrop normala, chiar cu cea mai buna compensare optica. Reciproc, daca acuitatea vizuala este limitata, echilibrul optic va fi adesea imprecis.

Relatia binoculizare identificare

Unele probleme de binoculizare au o incidenta asupra identificarii vizuale in ce priveste acuitatea vizuala. Este cazul focalizarii gresite, al instabilitatii fixarii care pot determina nistagmusul. De exemplu, lectura este un act vizual care asociaza o miscare musculara autonoma (miscare coordonata a ochilor care urmaresc un rand sau trec de la un rand la altul), cu decodificarea simbolului scris. Bazandu-se pe focalizare precisa si permanenta, se utilizeaza binoculizarea si identificarea vizuala.

Analiza comportamentelor

Exista trei faze care permit clasarea comportamentelor: faza structurala, faza functionala si faza operationala.

Faza structurala cuprinde structurile proprii sistemului studiat.

Faza functionala cuprinde comportamentele permise de structurile oculare. Ele devin dinamice.

Faza operationala cuprinde comportamentele la care trebuie sa ajunga sistemul studiat, cand este perfect echilibrat. Sistemul devine eficace la acest nivel.

intre faze exista relatii directe si indirecte. Pentru studiul acestor relatii, se imparte fiecare dintre faze, in trei aspecte.

Aspectul static: printre structurile care compun sistemul considerat unele sunt mecano -statice. Aspectul ajuta componentele de baza, care au nevoie de elemente motoare, pentru a deveni eficace.

Aspectul dinamic: unele structuri se afla intr-un raport mai strans cu motricitatea. Faza functionala poate fi ilustrata in ce priveste aspectul dinamic de miscarile reflexe care preced mersul la noul nascut. In faza operationala, aspectul dinamic este caracterizat de variatiile de viteza si de suplete.

Aspectul control: orice sistem viu este informat de consecintele actelor sale pe termen mai lung sau mai scurt. Aspectul control se refera la retroactiunile si reajustarile care pot duce la performante noi.

2 Analiza comportamentelor in procesul de focalizare

Faza structurala

Aspectul static este caracterizat prin ansamblul de dioptri ai ochiului si retina ca ecran.

Aspectul dinamic este definit de elementele necesare pentru modificarea structurilor statice. Muschii ciliari si muschii irisului formeaza elementele dinamice ale fazei structurale.

Aspectul control: actiunea elementelor musculare trebuie in permanenta reajustata. Contractiile irisului ca urmare a variatiei iluminarii retinei si muschii ciliari sunt comandati de un centru nervos situate in trunchiul cerebral. Retina, nervul optic si cortexul vizual ralizeaza o cale senzoriala pentru reflexul acomodativ. Trunchiul cerebral (centru al reflexelor primitive) si cortexul sunt implicati in reglarea mecanismelor dioptrice.

Faza functionala

Aspectul static: in prezenta unei stimulari corespunzatoare incepe faza functionala. Rolul fundamental al fazei functionale este focalizarea, rezultat al structurilor dioptrice.

Aspectul dinamic: focalizarea se poate adapta diferitelor e din spatiul obiect, ca urmare a activitatii muschilor ciliari, iar acestia la randul lor modifica curburile cristalinului. Fenomenul este involuntar. Pentru un sistem dezvoltat si echilibrat, posibilitatile de modificare dioptrica sunt utilizate pentru mentinerea punerii la punct, indiferent de modificarile sistemului.

Aspectul control: corespunde modificarilor celor mai des folosite, pentru o functionare eficace.

Sistemul dioptrie are capacitatea mare de variatie, dar functionarea sa normala trebuie sa se faca intr-un interval restrans, necesar pentru o activitate prelungita. Aceasta capacitate permite mentinerea focalizarii in jurul unei pozitii de echilibru.

Faza operationala

Aspectul static: in timp ce focalizarea realizata la faza functionala era grosiera, la nivelul operational ansamblul structurilor oculare se armonizeaza, pentru a atinge starea de echilibru. Starea de emetropie presupune focalizarea unui obiect aflat la infinit. In situtia de echilibru, ochii, statistic normali, au o usoara hipermetropie 0,50 0,75 dpt. Aceasta rezerva este indispensabila si permite sa fie in mod constant oscilanta si pregatita pentru orice reajustare. In societatea moderna, echilibrul in vederea aproape este realizat pentru 1,25 1,75 dpt, mai convex decat in vederea departe

Aspectul dinamic: echilibrul atins de sistemul emetropie raspunde la stimulari interne si externe. Pentru ca aceste echilibre sa fie stabile si durabile, trebuie sa existe o suplete suficienta (pentru a evita o supraincalzire') si limitata pentru a ramane precis. Sistemul, trebuie de asemenea, sa se poata ajusta pentru toate ele obiect din spatiu. Microfluctuatiile de acomodare corespund acestui joc functional minimal.

Aspectul control: focalizarea se inscrie intr-un context global la care participa identificarea. Echilibrul obtinut de sistemul dioptrie trebuie sa presupuna si o decodificare optima si reciproc, decodificarea nu trebuie sa perturbe echilibrul dioptrie normal. Decodificarea dificila, poate modifica echilibrul ce nu poate fi realizat, fara o apreciere perceptuala destul de fina.

In tabelul urmator, este prezentata sinteza anlizei pentru procesul de focalizare:

3 Analiza comportamentelor in procesul binoculizare

Faza structurala - structurile binoculare reprezentate sunt bazele structurilor comportamentelor care compun faza structurala. Structurile comportamentelor in acest process sunt reflexele pe care un individ le are genetic: reflexul de orientare, reflexul de compensare, reflexul de versiune.

Apsectul static: vederea binoculara este procesul prin care individul percepe spatiul in care isi ghideaza deplasarile si manipularile. Prima postura oculara in dezvoltarea organismului, este monoculara si se defineste in raport cu un sistem, care pozitioneaza ochiul spre obiect si care este de origine reflexa. Antagonismul functional intre periferie si centrul retinei declanseaza si ghideaza reflexul. Reflexul de orientare, are baza genetica, dar are nevoie de exercitiu pentru a se finisa si integra unei activitati binoculare complexe.

Aspectul dinamic: mentinerea orientarii ochilor este asigurata de reflexele de compensare si versiune, care au baza ereditara. Compensarea este reflexul care permite sa se pastreze orientarea cu toate ca s-a miscat capul sau corpul. Reflexul de versiune este activat atunci cand se deplaseaza obiectul in spatiu. Poate fi considerat o succesiune de orientari. Obiectul deplasat are imaginea pe periferia retinei si o noua orientare o readuce in fovee. Primele miscari de versiune sunt sacadate, fiecare sacada fiind o orientare.

Aspectul control: activitatea reflexelor de compensare si versiune permite degajarea motricitatii oculare, care se exercita in timpul urmaririlor oculare in diferite directii din spatiu, antrenand reflexele

de orientare si se elaboreaza putin cate putin o aliniere foveala stabila. Aceasta din urma consolideaza si precizeza urmaririle oculare.

Faza functionala - este principala in analiza comportamentelor. Ea comporta elaborarea centrarii celor doi ochi pe punctul de fixare si variatiile acestei centrari, pentru a trece de la un de privire la altul sau pentru a urmari binocular un obiect in miscare.

Aspectul static: consta in centrarea simultana a celor doi ochi pe punctul de fixare si care are drept urmare vederea simultana a obiectului vizat. Centrarea si vederea simultana sunt dependente una de alta.

Aspectul dinamic: centrarea binoculara si vederea simultana se realizeaza la un moment dat pentru un punct din spatiu. Pentru diferite fixari rezulta variatii ale centrarii, ceea ce necesita modificari ale tonusului in musculatura extrinseca a ochilor. Exista amplitudini limita de convergenta si divergenta care daca sunt depasite se produce diplopia.

Aspectul control: limitele dincolo de care rezulta diplopie, nu pot fi atinse in functionare nomala. Amplitudinea aceasta redusa depinde de tendintele de fuziune, activate de jocurile repetate de convergenta. Ea este caracterizata de capacitatea sistemului binocular de a recapata instantaneu fuziunea, cand o perturbatie oarecare a provocat diplopia.

Faza operationala - nu aduce comportamente noi, ci le fixeaza pe cele existente.

Aspectul static: in aceasta faza, postura binoculara se doteaza cu o rezerva de functionare asigurand supletea sa. Aceasta rezerva este constituita in vederea departe de o usoara tendinta divergenta (exoforie fiziologica de 0,50 pdpt), care asigura rapiditatea raspunsului. Un echilibru riguros este insotit de o rigiditate contrarie eficacitatii binoculare. In vederea aproape, esoforia creste la 4 6 pdpt si corespunde aceleiasi nevoi functionale ca in vederea departe (pregatire pentru actiune). Astfel, se asigura supletea si permanenta centrarii binoculare in vederea aproape si departe.

Aspectul dinamic: dinamica vederii binoculare este caracterizata prin miscari de versiune si vergenta. Un ochi va prelua conducerea miscarilor si fixarilor, el fiind de referinta. Acesta este ochiul director. Controlul fixarilor binoculare in timpul lecturii este astfel mai precis, iar miscarile mai rapide.

Aspectul control: vederii simultane si fuziunii in toate ele spatiului, li se adauga aprecierea distantelor prin integrarea functiilor binoculare si a experientei locomotorii sau de manipulare. Stereoscopia implica o binocularitate bine stabilita. Orice intermitenta in vederea simultana sau defect de centrare binoculara, implica stereoscopia. Ea nu este perfecta fara divergenta fiziologica care, prin supletea introdusa, asigura explorari fine.

In tabelul urmator, este prezentata sinteza anlizei pentru procesul de binoculizare:

4 Analiza comportamentelor in procesul de identificare vizuala

Structura procesului de identificare trebuie sa reflecte activitatea senzoriala a sistemului vizual.

Senzatia este un raspuns specific, integral subiectiv, provocat in mod normal de activitatea unui element aferent determinat, cu proiectie corticala bine definita si comportand mai ales punerea in joc a neuronilor senzitivi care pot de asemena, eventual, sa asigure o stimulare directa.

Faza structurala este dominata de elaborarea senzatiilor.

In. faza functionala se elaboreaza perceptii prin asocierea senzatiilor.

Perceptia este un ansamblu integrat de senzatii, care a dobandit o specificitate pentru reglarea comportamentului si asigura printr-un fel de decodaj al mesajelor aferente, o cunoastere a obiectelor exterioare si, de asemenea, si natura, momentul si durata evenimetelor. Perceptia reprezinta o interpretare care la om implica o experienta; ea este variabila, modificabila, are plasticitate mare dar si o oarecare fragilitate.

Reprezentarile constiuie faza operationala a identificarii vizuale. Reprezentarea consta in evocarea obiectelor in absenta lor, in a completa cunoasterea lor perceptuala prin referire la alte obiecte, care nu sunt percepute in acest moment.

Faza structurala

Aspectul static: identificarea vizuala se defineste ca un proces prin care individul obtine o semnificatie din mesajele de origine fotonica. Sensibilitatea la energia fotonica constiuie primul comportament de identificare vizuala.

Aspectul dinamic: unele reactii vizuale par perfect stabilite prin ereditate. Organizarea innascuta la nivelul sensibilitatii se face dupa modele vizuale mostenite. Aceste modele sunt puncte de referinta in jurul carora se organizaeza sensibilitatea vizuala. Reactiile corespunzatoare excitarii retinei periferice sunt de tip motor: reflexul de orientare spre lumina, reflexul pupilar. Comportamentele primare sunt inlocuite prin conduite mai elaborate (modele perceptive complexe).

Aspectul control: conuratia fetei rezulta in urma unui comportament dinamic. Constituirea bagajului vizual se face foarte liniar, fara sa se puna in relatii particulare diversele senzatii de lumina, miscare, culoare. Selectivitatea vizuala constituie punctul de plecare al perceptiilor. O forma primitiva de cunoastere este acest sentiment difuz al obiectelor si al raportului dintre ele.

Faza functionala: la aceasta faza contribuie utilizarea retinei centrale si a analizorului cortical, deplasarile motoare controlate si manipularile.

Aspectul static: capacitatea de a receptiona energie luminoasa este cuplata la aceea de a selectiona informatiile utile. Alte experiente senzoriale (tactile, auditive) concura cu cea vizuala la organizarea spatiului extern. Comportamentul selectiv se regaseste in toate etapele de dezvoltare a identificarii vizuale (discriminarea culorilor, asocierea formelor, discriminarea detaliilor). Selectia a doua senzatii identice intr-un ansamblu echivaleaza cu o filtrare. Capacitatea perceptiva de a anliza un ansamblu vizual pentru a extrage asemanarile, este primul pas spre facultatea mentala de generalizare.

Aspectul dinamic: elementele vizuale selectionate in etapa precedenta sunt insuficiente pentru a stabili recunoasterea spatiului luminos. Etapa dinamica a fazei functionale inglobeaza toate functiile asociative care conduc la perceptii complexe. Asociatiile perceptive ca si senzatiile, se organizeaza in jurul unor modele de referinta si contribuie la formarea de modele stabile (invarianti) la care individul se poate referi (un cub vazut de la distanta sau de aproape, dintr-o parte sau alta, este identificat intotdeauna ca un cub). Apare capacitatea de constanta de forma, ce permite sa se identifice o informatie vizuala, chiar daca este perceput numai unul din elementele sale.

Aspectul control: bagajul perceptiv se organizeaza controlat, prezentand succint toate experientele vizo - motrice traite in jurul obiectului: bloc de spatiu individualizat care obtine forma, cand toate stimularile heterogene se reunesc. Conceptul de obiect apare din diferentierea selectiva a formei, fondului, detaliului si reliefului. Elaborarea sa mentala se spijina pe constanta perceptiei din etapa dinamica.

Imaginile sunt copii precise ale obiectelor intr-un spatiu redus la doua dimensiuni, prin proiectia formelor reliefului (perspectiva). Ele pot fi limitate la: contururile formei (siluete), cateva detalii semnificative (stilizate), un singur detaliu ales (caricatura).

Analiza acestor blocuri de spatiu, permite aranjarea tuturor informatiilor vizuale care se organizeaza intr-un spatiu orientat'.

Notiunile de sus - jos, dreapta - stanga, inainte - inapoi, au valoare in raport cu organizarea laterala a observatorului (lateralitatea).

Faza operationala

Aspectul static: pe baze perceptuale rezultate din experienta vietii, se elaboreaza reprezentarile. Obiectul sau spectacolul vizual sunt in continuu prezente in minte, chiar fara stimulari luminoase (permanenta). Permanenta este consolidata de mecanismele de memorizare si se valorifica prin reamintirea spatiului observat, ce permite sa reapara datele vizuale utile (vizualizarea). in aceasta etapa a analizei comportamentelor, omul nu mai are nevoie de simultaneitate intre real perceput si imaginar reprezentat.

Aspectul dinamic: perceptia formelor, detaliilor, contururilor, volumelor este integrata intr-o noua metoda de interpretare: abstractia vizuala legata de ansamblul comportamentelor mentale. Aceasta capacitate devine suportul comunicarii vizuale simbolice.

Aspectul control: finisarea comportamentelor vizuale (reprezentarilor) permite o sinteza individuala a spatiului, experientelor traite, integrate, simbolizate si stocate in vederea utilizarii lor si constituie personalitatea.

Etapa control se poate rezuma astfel: constructia de spatii simbolice, utilizarea si coordonarea acestor spatii prin gest, vorba si vizual, conceperea de elemente noi (creativitatea).

In tabelul urmator, este prezentata sinteza anlizei pentru procesul de identificare vizuala :