Analiza si sinteza problemelor vizuale - probleme de focalizare

ANALIZA SI SINTEZA PROBLEMELOR VIZUALE

1 Probleme de focalizare

In procesul de focalizare exista probleme daca: unul sau mai multe comportamente difera de normele fiziologice; comportamentele oculare nu sunt in relatii reciproce corespunzatoare; comportamentele sunt apropiate de normal, dar nu satisfac nevoile vizuale.

Analiza si sinteza necesita: o istorie a cazului precisa; cunoasterea pacientului; examenul diferentiat care sa permita cercetarea organizarii functionale a sistemului vizual.

Aspectul analitic este constituit de studiul fiecarui comportament, in functie de rolul sau in sistemul global de focalizare, binoculizare sau indentificare.

Aspectul sintetic se bazeaza pe relatia functionala intre comportamente si pe folosirea acestora de catre subiect, in activitatile sale vizuale.

Problemele procesului de focalizare pot fi: structurale, functionale, operationale, de adaptare, de randament. Probleme structurale

O problema structurala poate fi definita ca o abatere a unuia sau mai multor componente oculare, in raport cu mediile fiziologice.

Ametropia structuralaa poate rezulta, pentru ca raza corneei este prea mare sau prea mica, lungimea globului ocular prea mare sau prea mica. O ametropie structurala provine cel mai des dintr-un dezechilibru intre caracteristicile diferitelor componente ale ochiului.

O problema structurala se rezolva prin compensare optica.

Aceste probleme pot provoca deficite functionale la nivelul irisului sau muschilor ciliari, dar destul de rar. Probleme functionale

Acestea apar cu sau fara existenta problemelor structurale.

Este problema pur functionala, orice comportament care se abate de la norme, desi structurile sunt armonizate. O cornee normala are un astigmatism cuprins intre - 0,50 dpt - 0,70 dpt ax 0. Unii subiecti au o astfel de cornee, dar la skiascopia departe se constata astigmatism invers, adesea variabil. Aceasta este o problema functionala.

Echilibrul pentru vederea aproape poate diferi de echilibrul pentru vederea departe si aceasta diferenta reprezinta o rezerva garantata a eficacitatii sistemului. Daca diferenta este prea mare, trecerea de la un la altul, devine dificila si subiectul nu va putea sa mentina timp indelungat o activitate vizuala in apropiat.

Variatiile dioptrice trebuie sa fie suficient de mari pentru a permite o adaptare rapida la toate distantele de focalizare. Limitarea sau extensia lor, ca si descentrarea in raport cu echilibrul functional, constituie probleme functionale care daauneaza eficacitatii vizuale a individului. Echilibrul functional de focalizare trebuie sa fie centrat sau usor descentrat in convex.

Compensarea optica a problemei functionale poate deteriora usor eficacitatea vizuala. Aceasta poate induce in timp o respingere inconstienta a efortului vizual prelungit, mai ales in apropiat. Probleme operationale

O problema operationala poate fi consecinta problemelor structurale si functionale, comportamentele operationale avand insa propiile lor aspecte.

La nivel operational feed - back - ui cortical, adica efectul de control si de reajustare a ariilor vizuale si a centrilor corticali, influenteaza echilibrul emetropic si oscilatiile sale.

Echilibrul pentru vederea departe, poate prezenta variatii in functie de teste sau diferente, in raport cu focalizarea (skiascopie).

Singura rezerva permisa este hipermetropia fiziologica. Aceasta nu trebuie sa se reduca decat in cazuri extreme (oboseala generala si vizuala, acuitate la limita posibilitatilor subiectului, masuratoare facuta in intuneric).

De regula, subiectul are mai multe valori de echilibru, cand este testat cu metode bicrom la fel de negru pe rosu si verde sau cilindru incrucisat sau cu metoda aprecierii perceptuale (verticale la fel de negre ca cele orizontale sau caractere optotip la fel de nete). O eroare de - 0,25 dpt se considera normala.

Excesul de precizie in aprecierea subiectiva, risca sa dauneze eficacitatii subiectului, confortului vizual, indata ce el nu este exact in punctul sau de echilibru. Daca valorile de echilibru sunt numeroase (trei sau mai multe) aceasta imprecizie limiteaza acuitatea vizuala. Probleme de adaptare

Adaptarea corespunde unei modificari a structurilor sau functiilor, pentru a reduce tensiunile provocate de o situatie neobisnuita. Odata realizata, adaptarea este mai buna fata de o activitate data, dar suprasolicitata in detrimentul altor activitati.

In spatiu restrans si o activitate pe obiecte apropiate, privilegiaza miopia care poate apare ca adaptare la mediu.

Hipermetropia fiziologica de + 0,50 dpt . + 0,75 dpt corespunde nevoilor vizuale de viata in exterior.

in conditiile unui lucru de aproape multe ore pe zi, hipermetropia fiziologica nu mai raspunde nevoilor individului. Daca are posibilitatea, sistemul vizual se va adapta sub forma unei miopii.

Problema de adaptare se agraveaza, daca lucrul vizual aproape devine excesiv, sau daca compensarea optica purtata nu corespunde echilibrului pentru vederea aproape.

Daca exista posibilitati de adaptare, echilibrul subiectului trece spre concav si daca nu se iau masuri miopia progreseaza. Adaptandu-se la ul apropiat, miopul isi pierde echilibrul departe. Trebuie sa respecte adaptarea proximala si sa i dea un mijloc, de a regasi echilibrul sau distal. Probleme de randament

Acestea se datoreaza legaturii deficitare intre capacitati si nevoile vizuale ale subiectului, fata de munca pe care o presteaza.

Pentru determinarea si integrarea problemei de randament, este necesara o istorie a cazului foarte precisa si o cunoastere a nevoilor vizuale, in conditiile in care isi exercita profesia, activitatile in general. Simptomele constituie, de asemeni, un aspect important care poate determina problema de randament.

Dificultatile functionale sunt de fapt sursa principala a problemelor de randament.

Variatii dioptrice de amplitudine prea mici sau prea mari, pot fi cauze ale problemelor de randament.

Descentrarea latitudinilor in concav, este adesea manifestarea unei probleme de randament, pentru ca tensiunile care au provocat-o nu pot permite o functionare normala.

La nivel operational, comportamente prea rigide (la bicrom sau cilindru incrucisat) sau alunecari spre concav fata de valoarea skiascopica, sunt frecvent consecinte ale problemei de randament.

2 Problemele procesului de binoculizare

Prin problema binoculara se intelege absenta sau deficienta unuia din comportamentele normale, care la randul lor pot fi datorate unor carente de dezvoltare binoculara sau unor anomalii ale structurilor musculare sau nervoase. Probleme structurale

Probleme de orientare - Reflexul de orientare utilizeaza antagonismul retinian intre periferie si fovee si transfera o stimulare periferica intr-una centrala. Ochiul se roteste, pentru ca imaginea obiectului de interes sa se formeze pe macula.

in unele cazuri acest reflex nu exista sau nu se realizeaza normal. Orbul sau ambliopul nu este capabil sa roteasca ochiul spre sursa de stimulare. Capacitatea de identificare este foarte slaba sau inexistenta. Ochiul trebuie sa aiba cel putin o oarecare sensibilitate la lumina sau la depalsari importante pentru a se orienta. Reflexul de orientare poate exista, dar sa nu fie normal. Pot fi doua cazuri: orientarea se face pe diverse zone ale periferiei, ceea ce se intampla in cazul leziunilor retiniene centrale; orientarea se face intr-un punct precis al retinei periferice. Exisaa un centru functional (macula falsa) care nu corespunde cu centrul structural.

Probleme de compensare si de versiune - se pot constata: absenta reflexelor de compensare si
versiune; limitarea amplitudinii miscarilor; neregularitatea acestor miscari.

Absenta reflexelor poate fi totala sau partiala (momentana), ceea ce duce la pierderea fixarii.

In cazul reflexelor de compensare, daca orientarea nu este mentinuta cand se misca capul, subiectul isi pierde usor reperele sale spatiale. Aceasta problema este legata adesea de pierderi de echilibru, ameteli, care pot fi cauzate de perturbatii vestibulare.

Reflexele de versiune depind de stimularea vizuala.

Cel mai des se constata: piederi de fixare, miscari asociate, sacade, salturi la mediana (trecerea de nas).

Miscarile asociate depind de controlul deficitar al motricitatii. Subiectul nu urmareste numai cu ochii, ci misca si capul si corpul.

Probleme de aliniere

Integrarea reflexelor de orientare, de compensare si de versiune duce la aliniere. Aceasta aliniere precisa mentinuta pe un obiect in miscare, este la baza urmaririlor vizuale. Daca alinierea se face in afara maculei, este o problema de orientare. Alinierea inexacta sau instabila, duce la scaderea acuitatii, dislexie. In cazul urmaririlor circulare, se constata frecvent ca ochii urmeaza un poligon. Dificultatile de urmarire duc in cazul copiilor, la tulburari de lectura sau scriere. Probleme functionale

Comportamentele functionale ale procesului de binoculizare sunt: centrarea celor doi ochi pe punctul de fixare, functionarea simultana a ochilor, variatiile de vergenta.

Problemele centrarii sunt: strabismele, tropiile, floriile.

Strabismul: exista strabism cand un singur ochi se aliniaza pe punctul de fixare, celalalt avand directie

diferita. Stabismul poate fi unilateral, alternant, intermitent. Ochiul strabic se orienteaza diferit fara

provocare.

Tropiile tropia este o aliniere nesimultana a celor doi ochi, unul singur fixand obiectul, celalalt se

orienteaza in directie diferita. Aceasta aliniere nesimultana se produce cu ocazia unui test, cand

subiectul se afla in situatie vizuala anormala (iara suport periferic de exemplu). Testul cu ocluzor,

permite observarea tropiilor. inlaturand ocluzorul, ochiul demascat nu este aliniat pe punctul de fixare.

Pentru realiniere se acopera celalalt ochi sau se inchid ochii.

Foriile in absenta stimularii fuziunii, axele vizuale ale ochilor se intersecteaza in spatele sau in fata

punctului de fixare. La testul cu demascare, ochiul care era acoperit, se roteste pentru a se realinia pe

punctul de fixare.

Probleme de vedere nesimultana

Se pot intalni doua cazuri principale: suprimarea (nu exista vedere simultana) si suspendarea (exista vedere simultana intermitenta).

Suprimarea poate fi intotdeauna pentru acelasi ochi. Mesajul captat de acest ochi nu este utilizat, cel putin la nivel constient. Aceasta suprimare monoculara se manifesta rar la toate distantele si pe toata intinderea campului vizual. Exista mai des o zona apropiata, unde vederea simultana este posibila. Suprimarea nu este insotita in mod obligatoriu de acuitate slaba a ochiului care suprima. Suprimarea poate fi alternanta.

Suspendarea este definita prin utilizarea nepermanenta a mesajelor captate de cei doi ochi. Ea poate fi monoculara.

Suprimarea si suspendarea sunt testate cu ajutorul disociatoarelor care dau imagini mai mult sau mai putin diferite, ale aceluiasi obiect. Natura disociatorului poate influenta rezultatul. Probleme de amplitudine de vergenta

Binoculizarea implica centrarea pe diferite puncte din spatiu si deci necesita o anumita amplitudine de convergenta si divergenta.

Pot apare doua probleme: sau amplitudinile sunt reduse, sau sunt exagerat de mari.

Reducerea amplitudinii de convergenta corespunde unui deficit de suplete, limiteaza fuziunea si favorizeaza diplopia. Unele persoane prefera sa evite o activitate vizuala, decat sa riste diplopia. Astfel de persoane evita sa citeasca.

Cresterea amplitudinii de vergenta nu este chiar o problema vizuala. Ea este mai mult rezultanta unei modificari preexistente si manifestarea unei adaptari a sistemului vizual, pentru a compensa aceasta dificultate.

Amplitudinile de vergenta pot fi descentrate in raport cu norma. Aceasta descentrare evidentiaza fie o forie, fie o adaptare la o tendinta forica mai mult sau mai putin manifestata.

Amplitudinea de vergenta defineste limitele domeniului, in care sistemul binocular poate functiona. Sistemul vizual foloseste un domeniu mai restrans in care tendintele sale la fuziune ii permit alinierea simultana, instinctiv si imediat. Probleme operationale

Acestea rezulta cel mai adesea din dificultatile structurale sau functionale. Ele pot totusi sa se dezvolte intr-un context binocular normal, daca tensiunile vizuale, provocate de mediu sau de nevoile excesive, provoaca o degradare a sistemului.

Esoforia functionala apare si dispare la subiectii expusi la exigente vizuale prea puternice.

Semnificative sunt variatiile de diferenta intre foria departe si foria aproape. Aceasta diferenta trebuie de fapt sa fie de 4 6 pdpt, in mod normal foria de aproape fiind spre exterior fata de foria departe. in cazul tensiunilor vizuale induse de mediu, diferenta aproape - departe la inceput scade, apoi in final creste. Unii subiecsi nu au ochiul director bine definit. Unele extropii sunt jenante in vederea aproape, pentru ca fixarea alterneaza intre un ochi si celalalt.

Deficientele de stereocularitate pot fi provocate de suspendarile centrale sau mai rar periferice. Foriile mai ales exoforia, limiteaza sensibil stereoscopia. Probleme de dezvoltare

In cursul dezvoltarii organismului uman pot apare lipsuri, deficiente, care nu permit desavarsirea unui stadiu dat. Exista trei tipuri de probleme in acest caz: falia, fixarea regresia. Falia (intrerupere brusca): daca un stadiu de dezvoltare este incomplet parcurs, binoculizarea continua, dar va lipsi o consolidare indispensabila a eficacitatii optime, mai ales in ce priveste rezistenta la tensiunile provocate de exigentele vizuale importante. Foria este in general consecinta unei falii. Falia este cel mai frecvent indusa de o anomalie mai mult sau mai putin grava, care a survenit in cursul evolutiei motrice a copilului.

Fixarea: prin fixare se intelege o suprimare monoculara din cauza unei evolutii motrice blocate. Blocajele pot fi: macula falsa, ametropie mare monoculara, lipsa de sensibilitate a unui ochi. Regresia: un sistem vizual care a suferit falia, este fragilizat si daca este supus la tensiuni ajunge la regresie. Acumularile binoculare realizate dupa inregistrarea faliei, dispar si sistemul vizual va functiona cu comportamentele avute inainte de aparitia faliei. Probleme de adaptare

Ca urmare a unor dificultati binoculare determinate de o dezvoltare vizuala incompleta sau a unor exigente vizuale prea mari, sistemul vizual binocular se poate adapta. Adaptarea are scopul de a reduce tensiunile sau oboseala cauzate de o problema sau de constrangerile mediului.

Unele extropii, mai ales in vedere aproape la persoanele in varsta, duc la suspendari care evita fie diplopia, fie efortul limita de convergenta.

Un exemplu de adaptare este compensarea unor probleme de postura binoculara, prin postura capului si corpului. O pozitie inclinata a capului, induce adesea o forie verticala. Probleme de randament

Aceste probleme se manifesta prin dificultatea de a mentine o activitate vizuala un timp indelungat. Astfel de probleme pot fi: dificultati de urmariri vizuale, forii, amplitudini de vergenta, absenta ochiului director, limitarea stereocularitatii.

Diferentele intre comportamentele efective si cele normale duc la o eficacitate vizuala redusa, ceea ce provoaca oboseala vizuala, scaderea randamentului.

3 Problemele procesului de identificare

Aceste probleme se definesc in raport cu normele, cu exigentele mediului si cu capacitatea individului. Comportamentele normale se deduc din functionarea generala si unitara a individului. Subiectul trebuie sa raspunda exigentelor fixate de mediul si societatea in care traieste.

Exemple de astfel de probleme: orbirea, ambliopia, dislexia, probleme de eficacitate perceptiva, probleme de randament, vederea deficitara a culorilor.

Eficacitatea perceptiva are trei caracteristici principale: intinderea campului perceptiv, adica suprafata in care obiectele perceptiei vor fi recunoscute dintr-o singura fixare; fidelitatea recunoasterii; timpul necesar decodificarii.

Problemele de randament sunt legate de capacitatea de a rezolva exigentele impuse de profesie.

In concluzie, problemele de identificare pot fi:

de natura organica, care se manifesta in principal prin orbire, scotoame, ambliopii;

functionale marcate prin insuficienta sensibilitatii;

de organizare perceptiva;

de integrare motrica, provocand dificultati de organizare spatiala;

de eficacitate perceptiva, reducand performantele vizuale;

de randament.