Patogenie. Fenomenele inflamatorii provocate de agentul patogen cuprind si pulpa radiculara, fiind insa mult mai intense in pulpa coronara. Se constata o mobilizare a celulelor adventiceale apartinand tesutului reticulo-endotelial si dotate cu proprietati fagocHare. incepe si specializarea celulelor mezenchimale, pana in prezent nediferentiate, iar actitatea neodentino-genetica a odontoblastilor continua.

Morfopatologie. Se observa:

- vasodilatatie in intreg teritoriul pulpar;

- peretii vasculari permeabili;
- prezenta rara a elementelor sanguine din seria alba in tesutul pulpar;
- degenerescente celulare, indeosebi odontoblastice, cu fragmentarea membranei celulare. Preluarea unor functii odontoblastice si a unor caractere morfologice a acestor celule de catre celulele mezenchimale primitive;
- vascozitatea pulpara redusa, prin depolimerizarea substantei fundamentale;
- fibrele nervoase, asupra carora actioneaza atat o presiune continua, cat si o serie de substante chimice cu actiune Iftica, se demielinizeaza (exciilitate crescuta);
- fibrele conjunctive, care au suferit partial procese de depolimerizare, sunt putine si se gasesc mai ales in portiunea periferica (. 21).

Simptomatologie. Tabloul clinic este dominat de acuitatea fenomenelor dureroase. Criza dureroasa provocata initial de un agent extern, care actioneaza asupra dintelui, poate fi de la inceput olenta, insuporila, dar se poate ca intensitatea dureroasa sa fie si progresiva. De asemeni este posibil ca durerea sa apara spontan, fara o cauza aparenta, avand si in acest caz, fie un caracter progresiv, fie unul brutal. in ambele situatii durerea tine mult timp, pe fondul de continuitate putand sa existe remisiuni sporadice de cateva minute ale intensitatii. Pot de asemeni surveni exacerbari ale durerii provocate de d'tversi excitanti (rece, dulce, acru, traumatism masticator). Caracterul cumplit al suferintei provocate de o pulpita seroasa totala a dus la clasificarea ei, de autori francezi, sub denumirea de Aturbarea dintilor" (,rages des dentes").
Un alt caracter al durerii este tendinta de iradiere catre dintii vecini si spre maxilarul antagonist. Uneori, in raport cu pozitia dintelui pe arcada, durerea poate iradia in regiunea temporala, orbitala, submandibulara, sau chiar occipitala. Niciodata aceasta iradiere nu depaseste linia mediana a fetei, fiind cantonata pe traiectul nervului trigemen.
Iradierea durerii nu apare de la inceput, ci numai in fazele ei de mare intensitate, cand pacientul nu mai poate localiza dintele afectat. De multe ori pacientul indica un dinte mai mult sau mai putin apropiat de cel in cauza, situatie care poate determina confuzii de diagnostic.
Analgeticele au, in general, o eficienta redusa, determinand cel mult o reducere temporara a intensitatii dureroase si in nici un caz disparitia ei. Cand se presupune ca este vorba de o astfel de afectiune, examinarea trebuie facuta cu foarte mare prudenta, pentru a nu provoca exacerbarea durerii.
Obiectiv cel mai adesea se constata existenta unui proces carios profund, camera pulpara fiind acoperita de un strat subtire de dentina alterata. Presiunile, chiar foarte mici, exercitate cu sonda dentara rigida, pot duce la deschiderea camerei pulpare, ceea ce provoaca exacerbarea olenta a durerii si aparitia unei picaturi de sange. De aceea este recomandabil ca, in examinarea limitelor si continutului procesului carios, sa nu se exercite presiuni.
Uneori, in stratul de dentina, care acopera pulpa, se poate descoperi un punct de comunicare cu exteriorul, determinat de evolutia progresiva a cariei.
Cercetarea cu sonda flexibila a acestei comunicari (ac Miller montat la maner) pune in edenta hipersensibilitatea pulpara. Tocmai aceasta hipersensibilitate este motivul care contraindica supunerea dintelui respectiv unor teste de talitate, deoarece aplicarea excitatilor duce la declansarea unor crize dureroase deosebit de puternice.
Un semn al cuprinderii in totalitate a pulpei de catre procesul inflamator este reactia dureroasa la percutia in ax a dintelui.

Diagnostic pozitiv. Se sileste pe caracterul continuu, de mare intensitate a durerii, sensibilitatea la percutia in ax, hipersensibilitatea la testele de talitate termice.

Diagnostic diferential:
- pulpita acuta seroasa partiala; durerea este in crize, cu perioade de remisiune, iar dintele nu este dureros la percutia in ax;
- pulpita purulenta totala; dureri cu caracter pulsatil, sensibilitate la cald si calmare la rece, sensibilitate la curent electric mult scazuta;
- parodontita apicala acuta seroasa; senzatie de agresiune a dintelui, uneori mobilitatea dintelui in cauza, durerea si congestia mucoasei vestibu-lare la nivelul apexului, stare generala uneori alterata, probe de talitate negative.
Indicatii sl tratament:

- extirparea tala;

- extirpare detala, in mod exceptional si numai dupa calmarea durerilor prin pansament calmant.