O problema centrala pentru adolescenti si tineri este descoperirea a ce fel de persoana sunt ei, ce profesie vor imbratisa si ce principii de viata vor adopta? in parte acest proces este constient,, dar si in mare parte subconstient. Erik Erikson a denumit acest proces criza de identitate.
Tinerii trebuie sa se separe spiritual de parinti pentru a putea afla cine sunt ei si ce doresc sa fie in viitor. Cu toate acestea sunt facuti din acelasi aluat ca si parintii, nu numai in sensul ca au mostenit genele lor dar si in sensul ca pe toata durata vietii s-au modelat in mod constient dupa exemplul parintilor. Asa incat trebuie sa se smulga de sub influenta parintilor. Rezultatul va fi afectat de trei factori: intensitatea revoltei lor, forta dependentei de parinti si lumea pe care o descopera in afara precum si cerintele ei fata de tanar.In incercarea de a-si gasi identitatea, tinerii pot incerca mai multe roluri: visator, cosmopolitan, cinic, ascet, conducator pentru cauze pierdute etc.
Pe masura ce adolescentii se emanicipcaza, vor aa tendinta sa inlocuiasca influenta parintilor cu cea compensatoare a unor prietenii intime cu persoane de aceeasi varsta; la inceput de acelasi sex datorita uurilor inca in vigoare contra sexului opus. Aceste prietenii cu persoane de acelasi sex sau de sex opus, ajuta tinerii sa capete un fel de sprijin din afara (la fel cum o cladire afectata este sustinuta cu barne de lemn ca sa nu cada) in perioada cand renunta la identitatea de copil si inainte de a o gasi pe cea de adult.
Baietii se gasesc pe sine prin descoperirea unor similitudini la prieteni. Ei mentioneaza ca le place un anumit cantec, urasc un anume profesor si tanjesc dupa un anume lucru. Prietenul exclama atunci cu incantare ca si el a simtit la fel dintotdeauna.
Amandoi vor fi plini de incantare si incredere in sine. Fiecare si-a pierdut o parte din sentimentul de singuratate, de ciudatenie fata de altii si a castigat un sentiment placut de apartenenta.
Si fetele procedeaza la fel, dar la ele discutiilor pot dura tot drumul la scoala pana acasa, o ora in poarta si dupa ce au intrat in casa descopera ca mai au ceva de vorbit.
Majoritatea adolescentilor gasesc un ajutor in depasirea sentimentului de insingurare prin conformarea oarecum orbeasca fata de stilul de imbracaminte, vorbire, tunsoare, lectura,
muzica si distractie al colegilor. Toate acestea trebuie sa fie diferite de ale parintilor lor, iar daca ii irita sau socheaza pe parinti cu atat este mai bine. Astfel este relat faptul ca desi acesti tineri adopta stiluri extravagante pentru a se deosebi de conformismul parintilor, trebuie sa se supuna intr-o oarecare masura unor canoane.
Majoritatii adolescentilor incepe sa le fie rusine de parinti, mai ales cand prietenii lor sunt de fata, pentru o perioada de cativa ani sentimentul este in parte generat de cautarea anxioasa a propriei identitati, si in parte de acuta constiinta de sine de la aceasta varsta. Cel mai mare rol il joaca nevoia intensa de a fi exact ca prietenii si de a fi acceptat de ei fara restrictii. Adolescentii se tem ca daca parintii deviaza oricat de putin de la schema acceptata in comunitate, vor fi ei insisi respinsi de prieteni. Ceea ce tinerii aleg uneori sa dega la parinti poate fi ridicol. Parintii nu trebuie insa sa accepte lipsa de politete. Cel mai bun comportament atunci cand se afla in prezenta prietenilor copilului este sa fie agreabili dar sa nu vorbeasca prea mult. Cel mai important, din punctul de dere al copilului, este sa nu incerce sa vorbeasca sau sa se comporte de parca ar fi de aceeasi varsta cu el.
Atunci cand incearca sa obtina independenta spirituala fata de parintii tinerii, ii urmaresc permanent pentru a prinde orice semn de ipocrizie. in masura in care parintii sunt evident sinceri si cinstiti fata de idealurile si standardele pe care le au, copin vor simti obligatia sa continue sa fie alaturi de ei. Dar daca pot descoperi note de ipocrizie, sunt usurati de datoria morala de a se conforma si li se ofera de asemenea un prilej binenit de a putea face reprosuri parintilor.
