Majoritatea speciilor principale de ciuperci halucinogene apartin clasei Basidiomycetes, care cuprinde speciile Amanita muscaria ( Palaria-sarpelui), A. pantherina ( Amanita Pantherina) si numeroasele specii Psilocybe ( Psilocybe), precum si ciupercile basica-porcului ( Basica-porcului).

Disciplina stiintifica numita etnomicologie (studiul sistematic al rolului ciupercilor in cultura) il are ca pionier pe R. Gordon Wasson (1898 - 1986). La prima privire, nu se poate concepe un personaj mai neverosimil in rolul de a dezvalui lumii intregi rolul profund pe care l-au avut ciupercile halucinogene si alte ciuperci in dezltarea religiei. Cu toate ca si-a inceput cariera profesionala ca om de stiinta, Wasson si-a mutat in scurt timp atentia spre jurnalistica, avand o rubrica financiara cotidiana in The Herald Tribune. A patruns in lumea bancara in 1928 si s-a alaturat companiei J.P. Morgan & Co. in 1934. in 1943 a devenit presedintele companiei, ramanand in cadrul ei pana in 1963, cand s-a pensionat. Interesul fata de ciuperci i-a fost stimulat la inceput de sotia sa, Valentina, o rusoaica alba care, potrivit traditiei poporului ei, era o micofila -adica iubitoare de ciuperci. intamplarile care au facut ca Wasson sa devina absolut captivat de ciuperci sunt aproape legendare; cel mai bine le povesteste el insusi:
"Sotia mea si cu mine am purces in aceasta aventura intelectuala la sfarsitul lunii august 1927. O intamplare a fost cea care ne-a facut sa pornim pe acest drum. Valentina Pavlovna e rusoaica, moscovita prin nastere. Originea mea este anglo-saxona. Eram casatoriti de mai putin de un an si ne aflam in prima noastra vacanta, la Big Indian, in Catskills. in prima zi, pe cand soarele cobora spre apus, am plecat sa ne plimbam; in stanga noastra era padurea, iar in dreapta, un luminis. Cu toate ca ne cunosteam de ani de zile, intamplarea facuse sa nu discutam niciodata despre ciuperci. Dintr-odata, Valentina a tasnit de langa mine. Exclamand incantata, a fugit spre luminisul din padure, unde a descoperit felurite ciuperci acoperind pamantul. Nu mai vazuse asa ceva din Rusia. Ramas pe cararea de munte, i-am strigat sa aiba grija, sa se intoarca, avertizand-o ca ciupercile pe care le culege sunt otravitoare, putrede, dezgustatoare. Ea s-a multumit sa rada si mai tare; o aud si acum. A ingenuncheat, cuprinsa de adoratie. Le rbea ciupercilor, alintandu-le cu diminutive rusesti dragastoase. Le-a adunat intr-un fel de sort pe care il purta si le-a adus acasa, in cabana noastra. Pe unele le-a insirat pe sfoara ca sa le usuce pentru iarna. Pe altele le-a preparat in seara aceea, fie langa supa, fie langa carne, in functie de felul lor. Eu am refuzat sa le ating. [] Aceasta intamplare marunta in sine, care afecta doar un aspect periferic al vietilor noastre pline, ne-a determinat sa facem cercetari; astfel am aflat ca slavii din nord cunosc la perfectie ciupercile, invatand totul despre ele in poala mamei, si nu din carti. Ei le iubesc cu o pasiune care, privita cu detasare, imi parea putin exagerata. Dar noi, anglo-saxonii, le respingem in mod visceral, cu repulsie, fara a accepta macar sa le cunoastem, si atitudinea noastra este chiar mai exagerata decat cea a slavilor. Putin cate putin, sotia mea si cu mine am adunat dosare vaste cu informatii despre acest sector modest al comportamentului uman."
In 1952, Robert Craves l-a informat pe Wasson despre descoperirea facuta de Richard Evans Schultes (care avea sa devina mai tarziu directorul muzeului botanic de la Harvard si totodata prietenul pe viata al lui Wasson) privind utilizarea ciupercilor halucinogene de catre indienii mexicani. Dupa ce l-a contactat pe Schultes, Wasson a organizat in anul urmator o expeditie in regiunea Oaxaca din Mexic ( Psi'locybe). in 1957, sotii Wasson au publicat prima lor sectiune, monumentala lucrare in doua lume Mushrooms, Russia and History [Ciuperci, Rusia si istorie]. in mod tragic, Valentina a murit la scurt timp dupa aceea, in 1957, in ajunul Anului Nou. Desi savant amator in cel mai bun sens al cuvantului, Wasson a devenit cercetator asociat la Harvard si a castigat respectul mai multor savanti eminenti din diferite domenii, intre care Albert Hofmann, chimistul care a descoperit LSD, micologul Roger Heim si marele lingvist Roman Jakobson. In 1963, Wasson a inceput sa calatoreasca in Asia, adunand informatii pentru ceea ce avea sa fie magnum opus-ul lui, lucrarea Soma: Divine Mushroom of Immortality [Soma: ciuperca divina a nemuririi] (1968), publicata, la fel ca majoritatea cartilor lui, intr-un tiraj limitat, foarte cautata de bibliofili si colectionari. in aceasta lucrare Wasson a avansat ipoteza noua ca soma, misterioasa substanta halucinogena a indienilor si iranienilor antici, era de fapt ciuperca otravitoare palaria-sarpelui, Amanita muscaria ( Soma, Pala-ria-sarpelui). Dupa cum s-a exprimat William Emboden, una dintre autoritatile mondiale in materie de te psihoactive, ciuperca era muza lui Wasson.
Potrivit lucrarii General History of the Things of New Spain [Istorie generala a Noii Spanii], scrisa in secolul al XVI-lea de misionarul franciscan Bernardino de Sahagun, aztecii foloseau o ciuperca sacra cunoscuta pentru ei sub numele de teonanacatl, ceea ce inseamna "trupul zeilor". in ciuda faptului ca el o descrie explicit ca si ciuperca, la inceputul secolului al XX-lea identificarea facuta de el a fost pusa la indoiala, pe motiv ca nu se cunostea utilizarea nici unei ciuperci psihoactive de catre indienii din Mexicul contemporan. S-a sugerat ca, in loc sa fie ciuperca, teonanacatl era de fapt cactusul psihoactiv peyote ( Peyote). La inceputul carierei sale, renumitul etnobotanist Richard Schultes a considerat ca identificarea facuta de Sahagun era corecta. Pe teren lingvistic, teza ciupercii era sustinuta, printre altele, de faptul ca termenul mexican modern pentru ciuperci este nanacates. in timpul calatoriei sale in Oaxaca, Mexic, Schultes a descoperit ca indienii mazatec, chinantec si zapatec din zona consumau ciuperci din genul Panaeolus pentru proprietatile lor psihoactive, ceea ce l-a dus la concluzia ca substanta enteogena azteca teonanacatl era o specie a acestui gen sau chiar mai multe, toate avand efecte halucinogene asemanatoare. El si-a dat seama ulterior ca in aceasta denumire azteca erau incluse si alte genuri de ciuperci, intre care speciile Psilocybe ( Psilocybe). Indienii din Oaxaca adunau si uscau ciupercile, apoi le consumau in scopuri divinatorii si profetice. Schultes descrie efectele ciupercilor:
"Dozele pe care le prescriu indienii mazatec difera in functie de greutatea si de varsta individului. De obicei se considera ca cincisprezece ciuperci sunt suficiente pentru a induce efectul dorit, dar se rbeste si despre doze mai mari. Supradozele de cincizeci, saizeci de ciuperci duc la otraviri grave, iar despre utilizarea continua de doze excesive se spune ca produce nebunie permanenta. [] Conform mai multor descrieri facute de indieni, intoxicatia dureaza aproximativ trei ore. La scurt timp dupa ingerarea ciupercilor, subiectul traieste o senzatie generala de bine si de levitatie. Dupa aproximativ o ora apar ilaritatea, rbirea incoerenta, izbucnirile emotionale necontrolate si, in ultimele faze ale intoxicatiei, viziuni fantastice in culori stralucitoare."
Panaeolus campanulatus, o ciuperca mica, cu picior maroniu inchis si palarie galben-maronie, era folosita adesea de ghicitorii din tribul mazatec, care-si castigau existenta folosindu-i puterile pentru a localiza bunuri furate si pentru a da clientilor diverse sfaturi. Se spune ca ghicitorii care utilizeaza in mod obisnuit acest tip de ciuperca in activitatea lor sufera uneori de senilitate si imbatranire prematura, ca urmare a consultarii prea frecvente a oracolului vegetal. Aceste riscuri profesionale considerabile se datorau, probabil, acumularii de toxine din ciupercile usor otravitoare. Chiar si asa, ciuperca era folosita ca leac, iar utilizarea ei in tratarea reumatismului dovedeste o continuitate remarcabila a practicii etnomedicale, intrucat atat aztecii, cat si indienii mexicani din secolul al XX-lea o folosesc in acest mod. Se spune ca "impatimitii de ciuperci" din popoarele bastinase care traiesc in estul extrem al Rusiei sufera la randul lor de simptome handicapante in urma consumului exagerat de palaria-sarpelui ( Palaria-sarpelui). Dintr-un loc mai apropiat de noi provine o relatare izolata despre o ciuperca implicata in cazul unui "sofer beat". Aceasta poveste bizara si neobisnuita a fost relatata in Daily Telegraph la 13 martie 1937: un sofer intoxicat cu ciuperci a fost pus sub acuzatie de sectia de politie Clerkenwell din Londra.
Speciile halucinogene de Panaeolus sau Pholiota au fost identificate ca fiind ciupercile la care se face referire in vechile descrieri chineze sub numele de hsiao chun sau "ciuperci ilariante", iar in Japonia sub numele waraitake, care inseamna de asemenea "ciuperci ilariante". intr-o colectie de povesti populare japoneze din secolul al Xl-lea intitulata Konjaku monogatari (Povestiri de demult), traduse de James Sanford, este cuprins un incident amuzant produs de o intoxicatie accidentala cu ciuperci:
"Demult, niste taietori de lemne din Kyoto s-au dus in muntii Kitayama si s-au ratacit. Nestiind incotro s-o apuce, patru sau cinci dintre ei isi degeau situatia, cand au auzit un grup de oameni venind din adancurile muntelui. Pe cand taietorii de lemne se intrebau, suspiciosi, ce fel de oameni puteau sa fie, au aparut patru-cinci calugari budisti care cantau si dansau. Taietorii de lemne i-au vazut si li s-a facut frica; isi spuneau: ADe buna seama, calugarii care danseaza si canta nu sunt fiinte umane, ci trebuie sa fie spiridusi sau demoniA. Iar cand calugarii i-au vazut pe barbati si au pornit drept spre ei, taietorii de lemne s-au speriat foarte tare si au intrebat: ACum se face ca niste calugari ies din adancurile muntelui dansand si cantand?A Calugarii au raspuns: AAparitia noastra v-a speriat, fara indoiala. Dar nu suntem decat niste calugari si locuim in apropiere. Am venit sa culegem flori ca ofranda pentru Buddha, dar dupa ce am ajuns impreuna pe dealuri ne-am ratacit si n-am mai stiut cum sa ne intoarcem. Atunci am gasit niste ciuperci si, cu toate ca ne-am intrebat daca nu ne m otravi mancandu-le, ne era foame si am hotarat ca e mai bine sa le culegem decat sa murim de foame. Le-am cules si le-am fript, am vazut ca sunt delicioase si, minunandu-ne ce bune sunt, le-am mancat. Dar dupa ce am terminat de mancat ciupercile ne-am dat seama ca nu ne putem abtine sa dansamA Taietorii de lemne au fost extrem de surprinsi de aceasta poveste neobisnuita. Dar erau la randul lor foarte flamanzi, asa ca s-au gandit: ADecat sa murim, mai bine le cerem si noi niste ciuperciA. Si au mancat cateva din ciupercile adunate de calugari, dupa care au fost si ei obligati sa danseze. Aflati in starea aceasta, calugarii si taietorii de lemne au ras si au dansat laolalta. Dupa o vreme, intoxicatia a parut sa dispara si, cumva, si-au gasit cu totii drumul spre casa."In estul Statelor Unite au fost raportate atat cazuri de intoxicatii accidentale cu specii Panaeolus, cat si utilizarea lor recreativa. Nu doar adeptii curentului hippy si cautatorii de euforie psihede-lica consuma ciupercile, ci si fermierii locali care r "sa se imbete pe degeaba".
Se pare ca taoistii din China antica foloseau ciuperca palaria-sarpelui ( Palaria-sarpelui); ei fac adesea referiri la "Ciuperca divina a nemuririi", epitet folosit de Wasson in sectiunea sa. Scrierile din China antica abunda in referiri la ciuperci psihoactive si exista chiar o lucrare numita Despre tarea si cultivarea ciupercilor magice. Potrivit relatarii lui Tao Hung-ching din anul 515 d.Hr., un tanar taoist respectat din acea perioada, pe nume Chou Tzu-liang, a murit la varsta de numai douazeci de ani, pe cat se pare din cauza ingerarii de ciuperci toxice. Exista fresce care decoreaza mormintele Koguryo din Coreea (secolele al Vl-lea si al Vll-lea d.Hr.) si care infatiseaza Nemuritori taoisti impreuna cu consoartele lor, numite Fetele de Jad, culegand "ciuperci magice". Fu-ling, o ciuperca parazita care creste pe radacinile pinilor -Polyphorus cocos sau Poria (Pachyma) cocos -, este considerata la randul ei "leac pentru nemurire" in traditia chineza. Textul chinez budist numit Tripitaka (7a Tsang) contine o relatare despre un intelept care s-a refugiat in munti ca sa mediteze si sa consume elixire preparate din ciuperci. Totusi, sa credem ca atitudinea chinezilor fata de ciupercile psihoactive era universal farabila ar fi un mod simplist de a privi lucrurile. Wasson citeaza un oficial chinez din secolul al Xll-lea care-i mustra pe adeptii maniheismului (doctrina religioasa intemeiata de iranianul Mani, dar avand pe vremuri o oarecare influenta in anumite parti ale Chinei, in principal datorita eforturilor negustorilor iranieni si din Asia Centrala) pentru consumul de ciuperci in cadrul practicilor religioase. Wasson a interpretat aceasta ca un atac la adresa consumului de palaria-sarpelui, intrucat acelasi oficial afirma ca, in plus, manihe-istii se spalau in mod ritualic cu urina.
Indienii si eschimosii din Alaska si din Yukon combina tutunul de mestecat cu cenusa de ciuperci. Eschimosii din stramtoarea Bering taie fin tutunul pe un tocator din lemn, apoi il amesteca cu cenusa unor ciuperci arse in prealabil. Amestecul este apoi framantat ca un aluat si facut cocoloase. Daca cenusa tot nu era amestecata suficient de omogen, o femeie mesteca preparatul pana cand, cu ajutorul salivei ei, era gata. La fel ca multe alte preparate pentru "mestecat" (, de exemplu, Betel, Coca, Pituri), nici acesta nu era mestecat, de fapt, catusi de putin, ci tinut in gura. Barbatii eschimosi isi scot adesea tutunul din gura si il pun dupa urechea dreapta. Interesant este ca aborigenii din Australia fac exact acelasi lucru cu bucatile lor de pituri ( Pituri). S-a avansat ipoteza ca aborigenii procedeaza astfel pentru ca "drogul" patrunde prin pielea din spatele urechii (care este mult mai subtire decat in majoritatea celorlalte zone ale corpului). Cel putin in cazul eschimosilor, se poate ca motivul sa fie pur si simplu acela de a depozita temporar bucata de tutun cand e cazul, la fel cum se pune tigara dupa ureche. Ciupercile in cauza erau un articol important in retelele de negot traditionale din aceasta regiune.
Aceasta traditie nu s-a stins. Consumul de "cenusa de mestecat", cum e numita in Yukon, este si acum un obicei cu popularitate. Potrivit micologului canadian Paul Kroeger, un profesor de la o scoala din zona a afirmat ca acei copii care folosesc cenusa de mestecat la scoala sunt, in general, mai linistiti decat ceilalti copii din clasa. Cenusa de mestecat se prepara transformand in cenusa un burete de mesteacan (Phellinus ignarius = Fomes ignarius) si apoi amestecand-o cu tutun de mestecat si uneori cu frunze de ceai din comert. Desi atat tutunul, cat si ceaiul sunt stimulente, se spune ca amestecul rezultat actioneaza ca sedativ, ceea ce pare sa indice un potential psihoactiv moderat al ciupercii (desi speciei nu i se cunosc asemenea efecte). in alte variante, in cenusa de mestecat se adauga alcool, pentru a da tarie amestecului. Se spune ca un batran vanator indian, pe nume Joe Henry (apartinand populatiei gwich'in din neamul dene), infierbanta ciuperci parazite ale arborilor in cutii metalice de cafea puse deasupra focului si apoi combina cenusa rezultata cu tutun inmuiat in rom (care este descris si el ca aditiv).
Buretele Fomes pinicola, cunoscut de eschimosii zupik din insula Nelson cu numele igemik, era ars, iar cenusa era apoi amestecata in praful de prizat, dandu-i, se spune, o "tarie" considerabila. De cealalta parte a stramtorii Bering, populatia kamceadal folosea o ciuperca pentru a prepara un praf de prizat. Tribul kantai (ostiak) din Siberia prepara un praf de prizat dintr-un burete de mesteacan; el utilizeaza si in prezent cenusa ciupercii Phellinus nigricans in prepararea unui amestec cu tutun pentru mestecat, folosit atat de barbati, cat si de femei. Si indienii nord-americani, si siberienii folosesc mai multe feluri de ciuperci ca esente sacre, pentru a alunga spiritele malefice si pentru purificari rituale.
Exista, de asemenea, relatari despre utilizarea de ciuperci psihoactive la unele culturi indigene din Melanezia. In 1965, parintele William A. Ross descria o epidemie de "nebunia ciupercii" la populatia regiunii Mount Hagen din tinutul muntos al Noii Guinee astfel: "Ciuperca salbatica numita nonda ii proaca o nebunie temporara celui care o consuma. El intra intr-o criza de nebunie. Se stie ca in urma consumarii ei a rezultat chiar si moartea. Ei o consuma inainte de a porni sa ucida un alt aborigen sau in momente de mare emotie, manie ori nefericire". Se cunosc si alte cazuri de "nebunia ciupercii", cum ar fi orgiile populatiei sina-sina, numite kirin. Wasson si Heim au concluzionat ca de fapt "nebunia ciupercii" nu era deloc cauzata de ciuperci psihoactive si ca explicatia acestui fenomen social straniu rezida in "mitologie, nu micologie". Heim si Wasson au petrecut in Noua Guinee doar o perioada scurta de timp si, dupa cum a subliniat William Emboden, nu te poti astepta ca populatiile indigene sa rbeasca deschis cu strainii despre te si ciuperci sacre. Aceasta opinie este intarita de antropologul Fitz Poole, care a petrecut o perioada considerabila intr-o comunitate mica din Noua Guinee pe nume Bimin-Kuskumin, unde cultul ciupercilor era in plina floare; in ciuda abilitatii sale exemplare in munca de teren, nu a reusit sa descopere care specii erau folosite de catre batrani in ritualurile lor ezoterice si, ca atare, private.
Cultul de initiere a barbatilor in comunitatea Bimin-Kuskumin reprezinta modalitatea de pastrare si de transmitere a esentei mostenirii lor culturale. Exista o organizare ierarhica ce cuprinde douasprezece stadii succesive de initiere, in fiecare stadiu fiind dezvaluit un nivel mai profund de cunostinte ezoterice. Batranii cu cele mai inalte ranguri au trecut, la randul lor, prin fiecare din sarcinile dificile de initiere ale treptelor inferioare. Desi in viata rituala a comunitatii Bimin-Kuskumin se foloseste un numar considerabil de te psihoactive, trei tipuri de te sunt esentiale pentru actiunile cultului: ghimbirul, tutunul si ciupercile halucinogene. Toate trei sunt sacre si sunt ingrijite in mod ritual, sacrifi-candu-se marsupiale si rozatoare pe locul unde cresc. Femeilor si copiilor le este interzis sa se atinga de aceste substante sacre. Primele zece trepte reprezinta ciclul complet al initierii barbatilor, in timp ce a unsprezecea si a douasprezecea constituie gradul secundar si cel principal al unui batran. Novicilor, care apartin primelor trei trepte, li se da ghimbir, ta care, desi nu este considerata in mod normal psihoactiva, proaca totusi halucinatii vizuale si auditive atunci cand este consumata dupa post si intr-o stare de intensa emotie si teama (cum se intampla in cazul oamenilor din Bimin-Kuskumin). Initiatii din urmatoarele sase trepte fumeaza tutun sacru, in timp ce ciupercile sunt folosite doar de cei ajunsi la cele mai inalte trei trepte. Astfel, fiecare stadiu succesiv presupune administrarea unei substante psihoactive mai puternice. Se spune ca, in timpul starilor de transa induse de aceste substante, initiatul iese din corp si viziteaza lumea ancestrala, cu ajutorul spiritului calauzitor al unui stramos. Daca indeplineste cu succes aceasta calatorie dificila, dobandeste cunostintele sacre potrivite etapei in care se afla.
Toate aceste douasprezece calatorii sunt privite ca niste incercari grele care, pe langa faptul ca ofera rasplata revelatiilor spirituale, demonstreaza capacitatea tot mai mare a initiatului de a-si controla constiinta. Dupa cum se intampla adesea in cazul consumului ritual de halucinogene, experientele extatice ale calatoriei trebuie sa fie pregatite mai intai prin supunerea la privatiuni. Abtinerea de la somn, hrana si apa este impus treptat, pe masura ce initiatul urca treptele cultului initiatic. Asadar, pregatirile extreme sunt cele din ultimul stadiu, al batranilor initiati. Acestia trebuie sa traverseze trei nopti fara sa doarma si fara sa manance si doua zile fara sa bea apa inainte de a consuma ciuperca secreta, singur in munti, noaptea. Se spune ca aceasta ciuperca este atat de puternica, incat i-ar otravi chiar si pe acesti batrani initiati daca ar fi consumata in afara contextului ritului ultim.
In insula Bali, populatia indigena cultiva ciuperca halucinogena Copelandia cyanescens, atat pentru consumul propriu, cat si pentru a o vinde turistilor. Ea contine substantele psihoactive psilocina si psilocibina si este cu mult mai puternica decat speciile de ciuperci psilocybe ( Psilocybe). in lucrarile primilor exploratori, antropologi si botanisti exista multe alte referiri intrigatoare la ciuperci, care indica existenta multor alte culte ale ciupercilor, inca nedescoperite. Leona Stukey Tucker scria ca populatia ovimbundu din Angola numeste un anumit burete de copac ova wuti, ceea ce inseamna "vis": probabil o referire la proprietatile ei psihoactive. in ciuda marii diversitati si a bogatiei de ciuperci existente, pe tot continentul Africii nu a fost descoperit nici un cult al ciupercilor. in asezarile preistorice din diferite parti ale Europei (si pe trupul renumitului Om al ghetii descoperit cu cativa ani in urma, in muntii Alpi) au fost descoperite numeroase ramasite ale unor specii de iasca si basica-porcului si ale altor ciuperci cu proprietati medicinale, insa nu a iesit la iveala nicio utilizare abila a ciupercilor narcotice sau halucinogene. Exista declaratii vagi, cum e afirmatia lui Robert Graves ca vrajitoarele portugheze din secolul al XX-lea foloseau ciuperca halucinogena Panaeolus papilionaceus si relatarile despre vrajitoarele basce care culeg basica-porcului si alte ciuperci, dar pana acum nu au aparut date istorice si etnografice solide. O sursa engleza de la inceputul secolului al XVIII-lea descrie o specie neidentificata ca fiind "cam de doi centimetri in diametru, putin conica la varf; albicioasa, cu picior inalt si de marimea degetului mic [sic]. Se mai nufheste si ciuperca nebunului". Aceasta ciuperca a nebunului pare sa trimita la o specie halucinogena. Cantitatea mare de folclor european despre paiaria-sarpelui si alte ciuperci compilata de Wasson si sotia sa indica faptul ca in numeroase zone ale continentului existau uuri privind consumarea anumitor ciuperci, ceea ce sugereaza ca ele aveau un vechi rol ritualic. in ciuda eforturilor mari depuse de sotii Wasson, nici sapaturile arheologice si nici materialele de arhiva nu au dezvaluit suficiente do care sa ateste un astfel de cult.
Cercetarile in domeniul consumului traditional de ciuperci psihoactive sunt si acum un proiect de actualitate; se r face, fara indoiala, multe alte descoperiri.