Alergiile profesionale sint produse prin sensibilizarea la variate substante, actionind ca antigeni, prezente la locul de munca si care fac parte, in mod obligatoriu, din procesul de productie, sub forma de materie prima sau finita, produsi intermediari, secundari, deseuri etc. Ele recunosc acelasi mecanism patogenic si lou clinic ca si cele neprofesionale, avind insa o specificitate anamnestica si etiologica legata de exercitarea unei anumite profesiuni.
Patologia alergica profesionala intereseaza, in principal, aparatul respirator (rinite si rinosinuzite alergice, astm bronsic) si tegumentele (der-matita de contact) corespunzator modului de expunere in timpul lucrului (cale inhalatorie sau cutanata). Alte forme ca urticaria, edemul Quincke sau socul anafilactic se intilnesc in mod exceptional.
Progresele recente in studiul patogeniei bolilor alergice, ca si perfectionarea si standardizarea metodelor de diagnostic imunologic, au dus la identificarea unui mare numar de substante cu potential sensibili-zant, ca si a unor noi forme de alergoze profesionale: astm bronsic semi-intirziat si intirziat, alveolite alergice etc.
Ca urmare, procentul bolilor alergice din totalul bolilor profesionale este ridicat (20A/o, pentru Albahary), 25% din eczemele alergice (Mene-ghini

6) si 3033% din cazurile de astm bronsic (Turiaf, Popescu

10) fiind de etiologie profesionala. Alergozele pot prezenta adesea caracterul unui fenomen de masa, unor adevarate epidemii, putind interesa aproape totalitatea muncitorilor expusi, cind alergenul este foarte agresiv. Astfel, 75% dintre subiectii care lucrau cu rasini epoxidice erau sensibilizati, fie la rasina ca atare, fie la monomer sau intaritor (Siboulet).
Au fost propuse numeroase clasificari ale bolilor alergice profesionale, dintre care amintim pe cea care tine seama de formele clinice (respiratorii, conjunctivala, cutanata, sistemica), dupa agentii etiologici, dupa profesiuni sau dupa mecanismele imunologice care le proaca. Folosind tipurile de reactii propuse de Gell si Coombs, Corsico si Colombi (9) le impart in:

reactii de tip I (reaginodependente): urticaria, rinita aperiodica, astmul bronsic;
reactii de tip III (mediate de anticorpi precipitanti): alveolitele alergice extrinsece sau pneumopatiile granulomatoase prin sensibilizarea la pulberi organice;
reactii de tip IV (tardiv sau celular); dermatitele eczematiforme de contact. In numeroase cazuri de sensibilizare profesionala, acelasi agent duce la instalarea unor reactii de doua sau chiar trei tipuri. Astfel, multi dintre alergenii profesionali proaca simultan sau succesiv astm bronsic, dar si dermatite de contact, iar altii duc la aparitia simultana a astmului, alveolitei alergice si a eczemei alergice.
Factorii care conditioneaza aparitia bolilor alergice in industrie sint foarte variati si tin de:
1) Natura si caracteristicile alergenului. Acestia sint impartiti de Ra-haud si colab. in:
alergeni completi si complecsi, in general produsi naturali: pulberi de cereale, fainuri, epiderme de animale, insecte, fungi etc;
alergeni completi simpli: proteine, polizaharide s.a.;
alergeni incompleti, care constituie majoritatea antigenilor industriali (compusi chimici cu structura micromoleculara. actionind ca haptene): substante medicamentoase, fenol, formaldehida, izocianati, metale si sarurile lor (platina, crom, nichel, osmiu, cadmiu, paladiu etc).
Potentialul sensibilizant al acestora variaza considerabil. Multi anti-geni completi naturali, ca cei vegetali, faina, fibre textile, au o actiune slaba, pentru aparitia imbolnavirilor fiind necesar un timp indelungat de expunere (in medie 10 ani) si concentratii ridicate, in timp ce altii (ricinul) sau antigeni incompleti (saruri de platina, izocianati) au un potential sensibilizant ridicat, procind alergii frecvente si severe. Capacitatea sensibilizanta a alergenilor profesionali este deseori asociata cu efecte secundare. Multi dintre ei, in special haptenele, au si o actiune iritanta asupra aparatului respirator si/sau a tegumentelor.
Tinind seama de aceste date, Gronemeyer sileste un indice de sensibilizare al alergenului profesional, exprimat prin procentul de sensibilizati din populatia expusa la risc si dependent de: potentialul sensibilizant (actiune specifica) si de factori adjuvanti nespecifici (actiune iritanta, chimic toxica). Indicele este influentat si de alte variabile: intensitatea expunerii, durata acesteia, componenta populatiei expuse, astfel incit el poate fi diferit pentru aceeasi substanta, dupa profesiune si loc de munca.
2) Forma sub care alergenul este prezent la locul de munca. Astfel lichidele putin latile r determina, in primul rind, alergii cutanate (spre exemplu, rasinile epoxidice), iar pulberile, vaporii, gazele, aerosolii, alergoze respiratorii sau forme asociate. Dimensiunea (dispersia) particulelor unor pulberi poate determina forma clinica a imbolnavirii aparatului respirator. Particulele care depasesc 10 microni sint retinute in cavitatea nazala si proaca initial o rinita alergica, in timp ce, cele mai mici de 5 microni duc primar la astm bronsic, iar cele sub 3 microni, la alveolita alergica.
3) Circumstantele expunerii profesionale determina aspectul clinic al simptomelor. Daca expunerea este intermitenta, aparitia simptomelor (rinita, astm, manifestari cutanate) este in strinsa legatura cu aceasta, relatia "loc de munca

manifestari clinice" putind fi facuta cu usurinta, in cazul unei expuneri continue, permanente, boala elueaza de cele mai multe ori mai putin caracteristic, ingreunind diagnosticul etiologic.
4) Factorii constitutionali. Numeroase studii epidemiologice demonstreaza ca procente diferite din populatia expusa la aceiasi alergeni profesionali, in conditii asemanatoare, fac manifestari clinice diferite. In cazul expunerii la un alergen slab, se sensibilizeaza mai intii subiectii ato-pici, apoi numarul celor sensibilizati creste progresiv interesind si nona-topicii, pentru ca dupa o expunere indelungata, un procent ridicat sa se sensibilizeze (Turner Warwick-l3). Reactivitatea imunologica pare a juca un rol mai redus in aparitia dermatitelor de contact (Meneghini-6).
Printre factorii constitutionali predispozanti, un rol deloc neglijabil il au unele afectiuni preexistente, ca infectiile acute sau cronice ale cailor aeriene superioare sau bronsice, pentru alergozele aparatului respirator; dermite cronice sau tulburari functionale ale tegumentelor (disse-boree, hiperhidroza) pentru dermatite.
Ca urmare a factorilor enumerati, raportul dintre doza (concentratie atmosferica) si raspuns (aparitia sensibilizarii latente sau clinice) nu este lineara, alergozele putindu-se instala in unele cazuri in prezenta unor cantitati infime de antigen.
Diagnosticul etiologic profesional al unei alergii clinic manifeste se bazeaza pe un numar de elemente, dintre care fac parte in mod obligatoriu :
anamneza, care are rolul de a sili raportul dintre aparitia simptomatologiei si expunerea profesionala;
studiul conditiilor de munca pentru confirmarea existentei unuia sau unor agenti cu proprietati alergizante, prezenti in procesul de productie. Pentru aceasta este necesara, alaturi de cunoasterea aprofundata a procesului tehnologic, si experienta specialistului alergolog. Identificarea agentului sensibilizant ridica dificultati cind contactul profesional cuprinde un numar mare de substante cu potential alergizant slab sau necunoscut, situatie care impune studii alergologice complexe: preparare de extracte de alergeni, testarea actiunii iritante si a puterii alergizante pe martori etc;
silirea existentei sensibilizarii cazului dat, la alergenul astfel identificat prin testari clinice si de laborator (TTL, testul de degranulare a mastocitelor, punerea in evidenta a anticorpilor precipitanti s.a.). Testarea cutanata constituie o metoda simpla pentru a confirma existenta sensibilizarii, dar nu implica cu necesitate ca alergenul respectiv este si responsabil de aparitia simptomatologiei, alergia latenta sau sublinica fiind bine cunoscuta;
silirea legaturii cauzale dintre afectiunea alergica si alergenul incriminat se face

in mod obligatoriu

in cazul unei alergoze profesionale prin testul de procare specific, cu extracte de alergeni comerciali sau cu substantele recoltate de la locul de munca. Astfel se r utiliza: testul de procare nazala pentru rinita aperiodica, testul inha-lator pentru astmul bronsic, epidermoreactia pentru dermatitele de contact. In sfirsit, proba "locului de munca"

reaparitia simptomelor la reluarea lucrului, dupa atenuarea sau disparitia lor in timpul intreruperii activitatii

poate fi de real sprijin in diagnostic, atunci cind testele de procare, mai specifice si mai reproductibile, nu pot fie efectuate sau nu sint concludente.
Masurile de profilaxie in alergiile profesionale implica:
inlaturarea de la locul de munca a agentilor cu potential alergi-zant ridicat (izocianati, saruri de platina, crom etc), si inlocuirea lor cu substante lipsite de nocivitate;
evitarea contactului alergizant printr-un echipament de protectie adecvat;
examen diferentiat la angajare la locurile de munca cu risc crescut;
examene medicale periodice profilactice, pentru depistarea precoce a semnelor incipiente ale unei alergoze. in unele cazuri este indicata practicarea testelor cutanate pentru depistarea unei alergii latente. Cautarea sensibilizarii la alergenul de la locul de munca nu este utila la examenul de angajare, decit in cazul in care muncitorul respectiv a avut contact anterior cu acest alergen;
o atentie deosebita se va acorda prevenirii si combaterii infectiilor intercurente ale aparatului respirator sau a altor factori farizanti, profesionali sau neprofesionali.
Tratamentul alergiilor profesionale nu este deosebit de cel al aler-gozelor in general si consta in primul rind in intreruperea contactului cu agentul cauzal, masura care poate duce, singura, daca este luata precoce, la disparitia completa a simptomelor.
Tratamentul hiposensibilizant specific poate fi incercat in unele cazuri (antibiotice, faina s.a.), dar rezultatele sint putin incurajatoare.