in abordarea mecanismelor etiopatogenice ale unor afectiuni oculare, in ultima vreme o pondere din ce in ce mai insemnata o capata procesele imunologice. Practic, la nilul ochiului se pot intilni manifestari ale tuturor formelor de reactii alergice. Coombs si Gell au descris patru tipuri de reactii alergice, numerotate de la I la IV si pe care Schwartz le numeste anafilaxie, citoliza, complexe imunosolubile si hipersensibilitate intirziata. in toate aceste tipuri de conflict imunologic, este necesar un contact anterior cu antigenul sensibilizant.
Aceste patru mecanisme fundamentale pot fi evidente in forma lor pura numai in conditii experimentale. in patologia clinica umana ele se intrica in diferite proportii, cu predominanta unuia dintre mecanisme, care le da genul.
Gama alergenilor este extrem de larga. Practic aproape orice substanta poate determina reactii alergice oculare, sau reactii alergice generale, cu manifestari concomitente oculare. Un rol important in alergie il are profesiunea individului, mediul in care acesta isi desfasoara activitatea, nilul de instruire si educatie, coexistenta altor afectiuni cu caracter general sau local, tarele ereditare s.a.In mediul rural alergia getala este predominanta, alergene putind fi: cerealele, zarzavaturile, oleaginoasele, tele tehnice textile, ierburile, florile, tele medicinale, fructele, ciupercile. Cele mai frecnte afectari oculare sint blefarita, blefaroconjunctivita, edemul alergic al gleoapelor, izolate sau in cadrul unor manifestari alergice generale.
Alte cauze pot fi contactul cu animalele, intepaturile de insecte, parazitii getalelor. Chimizarea agriculturii a facut sa creasca numarul alergiilor oculare prin ierbicide, insecticide, fungicide, ingrasaminte chimice.In mediul urban, cele mai frecnte alergene intilnite sint: smogul, reziduurile de toate tipurile, substantele chimice organice sau anorganice profesionale, lacurile, colorantii, cernelurile, masele plastice, detergent etc.

Schematic, afectiunile oculare alergice pot fi impartite astfel:
I. Manifestari alergice limitate la ochi sau la anexele sale.
II. Manifestari oculare alergice din cadrul unei afectiuni alergice sistemice, sau coexistind cu alte afectiuni generale posibil alergice.
III. Boli oculare autoalergice.
O schematizare a acestor afectiuni in functie de regiunea anatomica este mai putin exacta, interesindu-se mai frecnt doua sau chiar mai multe portiuni ale ochiului sau anexelor. Astfel sint mai des gasite ble-faroconjunctivite, keratoconjunctivite, keratosclerite, keratoirite sau uoretinite, decit manifestari cutanate palpebrale, conjunctivale, che-ratice etc.

MANIFESTARI ALERGICE LIMITATE LA OCHI SAU LA ANEXELE SALE

In sindromul Werner cataracta se dezvolta de obicei in deceniul al IlI-lea sau al IV-lea de viata, bolnavul prezentind si sclerodermie cu ulceratii ale pielii extremitatilor inferioare, caderea prematura a parului, atrofia testiculelor cu aspermatogeneza la barbati, respectiv involutia sexuala precoce la femeie. Totodata bolnavul poate aa si alte tulburari endocrine, precum hiperparatiroidismul sau adenoame ale cortico-suprarenalei.

BOLI OCULARE AUTOIMUNE
Din categoria bolilor oculare autoalergice fac parte oftalmia simpatica si endofalmita fakoanafilactica.
Bolile autoimune pot fi declansate de orice conflict (trauma sau infectie), fiind intretinute de procesul autoimun, care ar putea fi datorat unei anomalii determinate genetic.
Aceste boli, provocate de antigenele proprii organismului, pot fi produse prin mecanisme alergice de tip citotoxic, complexe imune solubile si celule sensibilizante. Deci, sint afectiuni produse de actiunea celulelor imunologic competente sensibilizate si (sau) a anticorpilor, asupra tesuturilor proprii.
Oftalmia simpatica, boala cu etiologie si patogeneza inca enigmatica, se traduce prin afectarea inflamatorie a ochiului indemn, consecutiv unui traumatism ocular la ochiul congener.
Implicarea ochiului simpatizat apare la un interval variabil (de la a 14-a zi pina la citiva ani). Din punct de dere clinic, boala seamana foarte bine cu celelalte inflamatii cronice, iar prognosticul este rezervat. Desi majoritatea autorilor inclina sa acorde cea mai importanta pondere, in patogenie, alergiei (probabil la pigmentul ual propriu), exista inca un numar mare de lucrari experimentale care sustin ca, pentru producerea oftalmiei simpatice, este necesara supraadaugarea unei infectii virale.
Deoarece tratamentul curativ ramine inca nesatisfacator, principalul aspect terapeutic ramine profilaxia.
Totusi medicatia imunosupresiva (corticoizi, radiatii, citostatice sau citotoxice, ser antilimfocitar) se pare ca ar intirzia aparitia cecitatii.
Endofalmita fakoanafilactica Verhoeff-Lemoine este similara ca manifestare si evolutie clinica oftalmiei simpatice, dar are la origine aler-geni proniti din cristalinul propriu, prin ruperea capsulei cristalinului si patrunderea proteinelor proprii cristaliniene in camera anterioara, in cursul interntiilor chirurgicale, a traumatismelor sau numai prin alterarea permeabilitatii capsulare prin boli ale cristaloidei. Este cunoscut faptul ca printre organele proprii nerecunoscute ca selj de organism se afla si cristalinul.
De obicei boala este restrinsa la polul anterior dar poate coexista si interesarea uei posterioare. De asemenea nu sint rare cazurile de afectare bilaterala.
Data fiind gravitatea bolii, de Veer recomanda urmatoarele precautii la bolnavii suspectati de aceasta boala:
teste cutanate la pigmentul ual si la proteina cristaliniana la toti cei care prezinta o prelungita reactie uala dupa interntia chirurgicala;
indepartarea urgenta a cristalinului sau a resturilor cristaliniene la cei cu testul pozitiv;
la monoftalmi se impune extragerea intracapsulara a cristalinului.
Pe linga tratamentul simptomatic este indicata utilizarea imuno-supresilor.
Patologia oculara de origine alergica este complexa si inca departe de a fi elucidata; este necesar a se lua intotdeauna in considerare un factor alergic in patogeneza bolilor cu manifestari atipice si cu raspuns nesatisfacator la tratamentul clasic.