in marea majoritate a cazurilor (89% pentru Hawton si colab., 2000; 77% pentru Beautrais si colab., 1996), metoda utilizata este
intoxicatia medicamentoasa voluntara. Aceste cifre sunt si mai ridicate atunci cand ne referim doar la adolescenti.
Dupa Hawton si colaboratorii sai (2000), care au studiat 1.840 de adolescenti cu tentati de
sinucidere la Oxford, paracetamolul este cel mai adesea utilizat, probabil din cauza accesului facil la acest medicament, fie gasit acasa, fie cumparat din farmacie, deoarece se vinde fara reteta medicala. Politica franceza de limitare a numarului de comprimate dintr-o cutie cu scopul de a nu depasi doza toxica se justifica din plin si se confirma prin diferenta semnificativa a frecntei accidentelor hepato-toxice dintre Franta si Anglia. in acelasi studiu se constata ca folosirea tranchilizantelor cu scop suicidar tinde sa se diminueze, in timp ce utilizarea antidepresilor ramane constanta. Medicamentul folosit a fost adesea prescris adolescentului cu putin timp inaintea tentatii de suicid. Acest fapt trebuie sa conduca la ideea de a prescrie cu cea mai mare prudenta un psihotrop unui adolescent, urmarindu-se : evaluarea riscului suicidar, alegerea unui medicament cu risc toxic redus, renuntarea la a prescrie medicamente la prima consultatie si atat timp cat nu s-a silit o buna relatie cu pacientul (cf. modulul 12).
Absorbtia orala de substante toxice (menajere, diferite insecticide etc.) este mult mai rara. La adolescentii cu varste mai mari se poate constata si recurgerea la o doza puternica de drog, si atunci este dificil sa facem diferenta dintre o supradoza accidentala si un gest sinucigas. Aceasta distinctie nu prezinta totusi decat un interes limitat, profilul psihopatologic al adolescentilor studiati fiind asemanator in ambele cazuri. Acest fapt ridica problema echivalentelor suicidare abordate in continuare.
Printre alte metode, regasim mai intai pierderea de sange care se rezuma adesea la o zgariere mai mult sau mai putin profunda la nilul incheieturii mainii, metoda ce nu implica in mod necesar dorinta de a muri si care poate fi incadrata in categoria automu-tilarilor repetate.
Metodele cele mai violente (spanzurarea, aruncarea de la etaj, intoxicarea cu monoxid de carbon, inecul, aruncarea in fata unei masini, sacrificarea propriei vieti, impuscarea etc.) sunt si mai rare si sunt adesea folosite de baieti. Este vorba despre metodele pe care in mod logic le regasim cel mai adesea in cazul sinuciderilor reusite. in Statele Unite, unde accesul la armele de foc este mai facil decat in Franta, acestea sunt implicate in 63% dintre sinucideri (Renaud si colab., 1999). Metodele enumerate mai sus au un potential letal diferit si este dificil sa nu tinem cont de aceasta in evaluarea gravitatii gestului, dar exista si alti factori foarte importanti, in special gradul de premeditare al actului suicidar in opozitie cu caracterul sau impulsiv. Evidentierea unei premeditari trebuie sa alerteze medicul asupra unei morbiditati psihiatrice potential mai mare. Brown si colaboratorii sai (1991) au at doua grupuri de adolescenti cu
tentativa de suicid in functie de gestul lor, daca era impulsiv sau nu. Adolescentii "nonimpulsivi" au mai multe simptome depresi, mai multe idei sinucigase, mai multe sentimente de disperare si un nil al furiei interne mai ridicat decat la ceilalti.
Problema echivalentelor suicidare
Exceptand actele in mod clar suicidare descrise mai sus, anumite expuneri la risc au o semnificatie psihopatologica apropiata si pot fi calificate drept echivalente suicidare. Chiar in absenta unei intentii deliberate de a te omori, expunerea la risc (constient de acest risc) poate fi insotita de dorinta de a muri sau cel putin de idei in legatura cu moartea. Nu este cazul tuturor comportamentelor cu risc, dar mai multi autori identifica o subgrupa de adolescenti ce se expun riscurilor si care prezinta simptome depresi (Clark si colab., 1990 ; Carton si colab., 1992). De asemenea, intr-un studiu asupra accidentelor repetate in adolescenta, Marcelii si Mezange (1999) au aratat ca adolescentii care au avut cel putin doua accidente in 18 luni au scoruri semnificativ mai ridicate decat adolescentii-martori, pe scarile de
depresie si de anxietate (83 % prezinta o anxietate sera sau majora, 58% o depresivitate si 25% un episod depresiv major).
ANTHONY - EXPUNERI LA RISC Sl ECHIVALENTE SUICIDARE
Anthony, in varsta de 13 ani, a fost spitalizat pentru
arsuri de gradul trei la nilul mainilor si spatelui, ca urmare a dorintei sale de a da foc ierbii stropind-o cu benzina. Aceasta arsura, in mod aparent accidentala, se produce la o zi dupa audierea la tribunal a parintilor sai in derea reconcilierii, acestia traind separati de un an si avand deja introdusa actiunea de divort. Anthony este ultimul dintre cei trei frati si este mereu adus in discutie in conflictul care exista intre parintii sai. in ultimii doi ani a schimbat de mai multe ori domiciliul, traind cand la mama sa, cand la tatal sau. in scolar, Anthony are probleme. Din cauza insilitatii psihomotrice si a dezinteresului sau scolar progresiv, a fost orientat spre SEGPA (clasa speciala in invatamantul general), dar comportamentul sau continua sa se degradeze. A avut deja probleme cu judecatorul pentru minori, pe motiv de vanzare de canabis.In antecedentele sale, regasim o fractura a gleznei la varsta de 9 ani, un accident de bicicleta cu motor in urma caruia a suferit o leziune extinsa a pielii la nilul bratului, la 10 ani, si un traumatism cranian cu ranirea
pielii capului, in acelasi an. Marturiseste ca, in mod regulat, consuma canabis,
tutun si alcool de la varsta de 11 ani. Spune, de asemenea, ca a incercat de mai multe ori sa se sinucida prin spanzurare. Dupa o luna si jumatate de spitalizare in sectia de arsi, unde a beneficiat de o grefa, Anthony este transferat la un centru de recuperare. Acolo prezinta
tulburari de comportament cu expunere la risc si hetero-agresivitate, compromitand procesul de cicatrizare a arsurilor. I se aplica un tratament cu un antidepresiv si un neuroleptic sedativ, neeficiente, cu toate ca s-au folosit doze puternice. in final este transferat la o sectie psihiatrica pentru adolescenti. in timpul consultatiei, Anthony pare foarte provocator, negand orice suferinta psihica si orice intentie suicidara. Nu-si exprima sentimentele si este prea putin inclinat sa vorbeasca. Prezinta mijloace de aparare de tip maniacal, pentru a nu risca o prabusire depresiva. in unele momente poate fi chiar foarte seducator, folosindu-se de aspectul sau fizic inca infantil si cautand cu aviditate o relatie afectiva exclusiva. El provoaca interlocutorului sau, in mod alternativ, sentimente de induiosare si exasperare. O singura data, in timpul unei consultatii, va evoca gestul sau, amin-tindu-si ca in momentul in care hainele sale au luat foc n-a incercat imediat sa stinga flacarile si a fost cuprins de ideea mortii.
Rezultatele la scarile de
depresie si de anxietate aplicate in timpul spitalizarii sunt in favoarea unui sindrom depresiv si a unui nil ridicat al anxietatii. Are, de asemenea, o nota mare la scara de evaluare a senzatiilor a lui Zuckerman. Terapia va asocia un tratament medicamentos (antidepresiv cu actiune sedativa) si sedinte terapeutice individuale. La externare, Anthony va fi orientat spre un institut de reeducare (institut destinat tinerilor fara retard intelectual, dar care prezinta
tulburari de comportament ce nu permit mentinerea lor in institutii de invatamant clasice), in
regim de internat, pentru a-l tine departe de conflictele familiale persistente, in total, in afara tentatilor de
suicid prin spanzurare, acest adolescent a acumulat mai multe conduite cu risc incepand de la varsta de 9 ani, care n-au fost reperate, cu o escaladare in ceea ce priste mijloacele, pana in momentul in care a fost spitalizat la psihiatrie ca urmare a unei arsuri gra.
