inca din vremuri preistorice, omul s-a deprins sa aspire in plamini aburi si fum de diverse seminte si foi de te cu arome speciale. Asa aspirau scitii (Scitia mica, astazi Dobrogea) fumul narcotic degajat prin arderea semintelor de cinepa aruncate pe pietre inrosite in foc (Herodot). Dar fumul risipit in cort ingreuia de multe ori respiratia si supara ochii. Acest fapt a determinat pe barbarii sciti sa renunte la modul de a aspira fumul si sa recurga la pipe de fier sau tevi, cu ajutorul carora trageau fumul direct in gura, trecind astfel de la aspirarea fumului prin nari la aspirarea lui prin gura. Este foarte probabil ca legionarii romani sa fi luat obiceiul de a fuma cu pipe de la sciti. De altfel, Pli-nius in "Historia naturalis" afirma ca barbarii fumau tragind in piept fum de podbeal si alte te aromatice printr-o trestie, fiind convinsi ca este un leac contra tusei.
Bastinasii din America (Arhipelagul Antile) introduceau in nas o pipa in forma de Y, aspirind fumul prin nari. Bastinasii din Guineea Engleza rasuceau foile proaspete de
tutun in forma de sul pe care le fumau in momentul cind erau uscate. Mai tirziu, ei farimitau foile uscate de tutun, pe care le introduceau in niste tuburi goale, confectionate din coaja fructului de manioc, din care fumau. Apoi le-a venit ideea de a inlocui aceste tuburi vegetale cu adevarate pipe de piatra sau de lut; aceste pipe aveau forme diferite si cit mai bizare, reprezentind capete de animale, oameni sau diferite momente din viata omului.In Canada, cea mai mare bogatie a bastinasilor consta in lulele facute din lemn usor, cu o lungime de 11,5 m, bogat ornamentate cu femei, cu pene multicolore si psite in rosu in timp de razboi si in alb in timp de pace (luleaua pacii). Aceste lulele ornamentate au devenit pentru triburile canadiene stema tarii si cu ele nu se fuma decit in zile de sarbatoare. Senegalezii din Africa de vest intrebuintau pipe din pamint cu tub din lemn de trandafir, iar negrii din Africa centrala isi faceau pipe presarate cu paete de aur. in Africa de Sud, bastinasii mai folosesc si astazi un fel de lulea fixa si anume: ei fac o gaura in pamint unde pun tutun si apoi ii dau foc; stind culcati aspira fumul de tutun printr-o teava introdusa intr-un sant sapat in jurul groapei cu tutun. S-au descoperit pipe mici (lulele) in morminte romane si altele in Bretania si Elvetia, care dateaza cam de 2 000 de ani, multe din ele gasin-du-se in prezent la muzeele din Geneva, Berna etc.
De aici rezulta ca obiceiul fumatului se intinde in cursul istoriei, fiind tot asa de vechi in Europa, ca si in America. De asemenea in centrul Asiei, unde nu patrunsese nici un european inainte de descoperirea Americii, s-au gasit pipe; deci
fumatul era cunoscut si probabil ca se fuma chiar tutun. Popoarele asiatice consumau opiu, hasis (Canabis indica); de aceea, introducerea tutunului a fost pentru lumea galbena o binefacere, o trezire din letargia procata de betia opiului.
In anul 1689, doctorul Vicarius (din Austria) recomanda confectionarea unor lulele-ciubuce, prevazute inauntru cu un burete mic pentru absorbtia nicotinei. Englezii lanseaza si ei tigara de foi prin anul 1735, care se fuma fara pipa, tinind-o in mina. De fapt fumatul tigarilor de foi era cunoscut in America cu mult inainte de aparitia lui Columb.
La Constantinopol exista si astazi un bazar de - pipe, ciubuce, narghilele, impodobite cu pietre pre-| tioase sau desene si gravuri diferite din viata fiecarui popor, reprezentind istoria si elutia fumatului in Europa.
