Tutunul a fost introdus in Tarile romanesti de la turci, in Ardeal de la austriaci, iar in Moldova de la cazaci. La inceput se fuma cu lulele rosii de pamint cu teava scurta, iar taranimea fuma cu lulele de lut ars. Perioada de introducere a tutunului in Romania se crede ca a fost intre anii 1606 si 1610. Tot in aceasta vreme, turcii au raspindit in Tara romaneasca obiceiul de a fuma din ciubuce, iar mai apoi din narghileaua turceasca. Aceasta raspindire a tutunului in Tarile romanesti s-a facut prin contactul si relatiile boierilor si domnitorilor romani cu curtea otomana din Constantinopol. Se crede ca si tiganii au contribuit la raspindirea tutunului prin viata lor nomada, fiind nedespartiti de lulea.In Muntenia se percepea un bir, care era numit Haraciul tutunului", iar in anul 1698 voievodul Constantin Duca decreta in Moldova o taxa de 4 lei pe pogonul de tutun cultivat. Aceasta inseamna ca la acea data obiceiul de a se fuma era destul de raspindit la noi.In Ardeal, in anul 1697, intr-o istorie a sasilor din Transilvania (Frideric Teutsch) se arata ca tutunul se fuma la acea vreme de catre toate clasele sociale, fapt care a determinat dieta tarii (conducerea tarii) sa introduca amenda pentru fumatori. De asemenea, in 1713, un preot sas din Brasov predica in contra bauturii de rachiu si purtarea focului fumegind".
Italianul Antonio de la Chiero povesteste ca la curtea lui Constantin Brincoveanu era obiceiul ca dupa masa sa se treaca in alta camera, unde se aducea cafea, iar cine dorea primea si cite o lulea de tutun sau un ciubuc.
Mai tirziu, domnitorul Nicolae Mavrocordat, care era si doctor in medicina de la Padova, a scris o brosura in greceste, intitulata Cuvint contra nico-tinei", prin care combate obiceiul fumatului.In Moldova, domnitorul Constantin Racovita (1749-l753) minca dimineata afion", care era tu tiin, dupa masa bea pelinul cu urciorul ca sa fie ; vesel". De asemenea, la curtile boieresti din Moldova - exista printre servitorii curtii si un ciubucoi, care facea aprovizionarea cu tutun. Casa boiereasca avea r si o camera destinata numai pentru fumat, numita cacnasiu sau odaie de fumat, iar la curte era urmatorul obicei: boierul se scula de dimineata, bea cafea, fuma, apoi se ducea la biserica, la curte sau la divan; dupa masa dormea si din nou bea si fuma. Un emigrant francez, trecind pe la 1791 prin Tarile romanesti, scrie ca la Bucuresti, pe podul Mogosoaiei, trec radvane de la ena. El vede aici femei cu miscari elastice ca de pisica", si boieri fumind din ciubucuri si iscalind hirtiile in palma (N. Iorga).
Obiceiul fumatului a inceput sa se raspindeasca la tarani si la toate clasele sociale din Tarile romanesti. Iata cum descrie un cronicar al vremurilor, obiceiul fumatului la taranii romani: Ce tacticos fuma taranul in casa lui. Scotea din tureatca luleaua, scotea basica de porc in care tinea tutunul si se ' > aseza pe un scaunas la vatra sau pe o buturuga si incepea sa-si pregateasca masina de fumat. Stergea putin luleaua cu dosul palmei, vira un pai sau un betisor pe ciubuc, mai tragea in sec sa vada nu cumva o fi ciubucul astupat, lua tutun din basica si1 punea in podul palmei, si fiindca nu-i parea destul de jilav scuipa putin peste el, il framinta si asa il indesa in lulea. Dupa ce ispravea de indesat, aseza un carbune deasupra si punind coatele pe genunchi, cu nasul aproape de jaratic, incepea sa pacaie si sa gindeasca, iar citeodata mormaia printre t1 dinti crimpee de cuvinte. Din cind in cind apasa cu unghia carbunele in pipa si scuipa la o parte in spuza" (Din obisnuintele fumatului la sateni", N. Oprescu, ata agricola, 1920).
Si astazi taranii de la munte poarta peste briu chimirul de piele sau cingatoare, de care sint legate, prin curele, punga eu tutun, amnarul, cremenea si cutitul.