Oamenii lui Columb, descoperitorii Americii, au fost primii dintre europeni care au vazut in 1492 pe locuitorii din Tuena (America centrala) fumind foi de tutun infasurate in foi de porumb, pentru a se vindeca de unele boli.In secolul al XVI-lea, indienii din Virginia considerau tutunul ta sfinta pentru oracole, totodata ta medicinala cu proprietati miraculoase in dirse boli. Astfel ei sorbeau fum din foi de tutun aprinse, prin niste tuburi de lut asemanatoare pipelor de astazi, pentru a-si pastra sanatatea.
Englezii, dupa descoperirea Virginiei, au adus cu ei astfel de pipe pentru tras fum, cu acelasi scop de a-si pastra sanatatea. Aceste pipe datatoare de sanatate au fost folosite pe vremea aceea mai intii la curte si mai tirziu in restul tarii, ca avind proprietati miraculoase in vindecarea multor boli.
Pe la 1800, cind tutunul impodobea gradinile din Spania, doctorul Nicolaus Monadros din Sevila descria proprietatile vindecatoare ale tutunului in tratatul sau de "Istoria medicinala", alaturi de toate medicamentele aduse din America. Acest medic, dupa descrierea tei si a modului ei de cultura, trece la intrebuintarile tutunului in medicina, recoman-dind-o in migrene, astm, tuse, dureri abdominale si intestinale, infectii la rinichi (nefrite), dureri la ovare (colici uterine) si totodata contra otravirii cu sageti ninoase. El il mai recomanda pentru a aa visuri frumoase in timpul dormitului, pentru albirea dintilor si topirea albetei din ochii batrinilor; el considera ca acest medicament grabeste nasterea, omoara paduchii, combate chelia, face sa dispara senzatia de foame, iar asupra facultatilor intelectuale mareste imaginatia si memoria. Toate aceste afirmatii eronate s-au raspindit la inceput in marea masa a populatiei, si astfel orice suferind dorea sa se vindece prin fumat.
In secolul al XVIII-lea, tutunul era considerat ca medicament vindecator in constipatiile rebele, administrindu-se sub forma de clisme, sau ceai din foi de tutun, dar care de multe ori ducea la moarte, fiind otravitor datorita continutului in nicotina Datorita toxicitatii sale aceste clisme sau ceai din tutun au fost inlocuite de clismele cu fum de tutun, care erau suflate cu putere printr-un tub in intestinul bolnavului. Acest tratament il gasim amintit pe la 1689, intr-o lucrare a doctorului Sydenham, si recomandat intr-o comunicare a doctorului Heafc, facuta la Societatea de stiinte din Roterdam. De asemenea, intr-un tratat de chirurgie din 1870, sint descrise mai multe instrumente necesare pentru a administra clisme cu fum de tutun. Pe o gravura a vremii se prezinta un tub cu doua canule, una de os se introduce in anus si a doua de metal; dupa ce se da foc tutunului, un om robust il sufla pina cind acesta simte nevoia de a evacua. Daca bolnavul are plaminii buni si-i destul de voinic isi poate face singur clisma. Cind bolnavul nu simte reflexul de defecare, se inlocuieste tutunul folosit cu altul mai tare.

Datorita numeroaselor accidente, unele chiar mortale, cit si insuccesului fumului de tutun administrat sub forma de clisma, se renunta la aceasta metoda in mod treptat. Cartile secolului al XX-lea, cum ar fi dictionarul medicinei (1908), aminteste clisma cu fum de tutun ca prezentind interes numai din punct de dere istoric.
Se poate dea din cele expuse mai sus ca pina in secolul al XVII-lea, tutunul a fost apreciat de marea masa ca medicament unirsal, facind parte din arsenalul leacurilor din acea vreme. Foarte cu-rind insa medicii si-au dat seama de efectele vatamatoare ale tutunului asupra sanatatii, observind ca aceasta ta nu are nici un efect asupra vindecarii bolilor, ci din contra este o otrava responsabila de numeroase cazuri mortale. Alaturi de medici, moralistii si gurnele timpului incep sa duca o lupta apriga contra acestei te, considerate pina mai ieri o ta vindecatoare a tuturor bolilor, fiind constienti acum de pericolul pe care-l prezinta.Intr-o ancheta asupra fumatului, facuta printre toti intelectualii eminenti ai vremii, in anul 1889, de catre revista Deutsche aczeitung, se ajunge la concluzia ca tutunul este extrem de vatamator societatii, ceea ce insa nu impiedica majoritatea oamenilor de a se deda cu frenezie placerii tigarii, mai ales in orele de odihna. Abia in secolul al XlX-lea, gurnele statelor interzic fumatul in public pu-nind totodata taxe mari asupra fumatorilor.