Alaturi de formele clinice care satisfac criteriile de clasificare, intalnim in practica clinica forme asa-numite subclinice - din ce in ce mai des descrise in literatura -, care nu prezinta toate simptomele necesare unui diagnostic. Aceste forme aduc dovada frecventei cu care se intalneste in
adolescenta ambianta depresiva; ele reprezinta, de asemenea, dupa parerea noastra, traseul clinic al travaliului psihic propriu acestei varste ( modulul 6). Daca in literatura anglo--saxona se rbeste de acum despre "episod subclinic", in traditia europeana (inclusiv in cea franceza) au fost descrise proasta dispozitie, plictiseala, criza anxios-depresiva.
Tristetea si proasta dispozitie
Prin tristete intelegem afectele, emotiile, starile de tristete pe care le traiesc la un moment dat o mare parte din adolescenti, ceea ce ei insisi numesc "deprimare".
Plictiseala se caracterizeaza printr-o lipsa de interes, o senzatie ca timpul nu se scurge, ca nu serveste la nimic sa faci eforturi pentru a obtine ceva, ca nu se schimba niciodata nimic etc. Totusi, la baza plictiselii se afla adesea un fel de asteptare : "Plictiseala este caracterizata printr-o asteptare vaga sa se intample ceva si prin incapacitatea de a suporta aceasta asteptare" (Clancier, 1977). Desi intalnim plictiseala la orice varsta, ea este probabil mai frecventa si mai durabila in adolescenta : adolescentul se plictiseste, singur sau in grup, lumea il plictiseste, ceilalti il plictisesc etc.
Plictiseala poate fi un scut de protectie impotriva emotiilor si pulsiunilor traite cu o intensitate excesiva. Totusi, ea poate fi insotita de inhibitie - a afectelor, inhibitie motrice sau a gandirii - si sa accentueze demobilizarea. Ea corespunde, in termenii psihopatologiei, unei tentative de distantare fata de obiect.
Totusi, experienta plictiselii ramane esentiala adolescentei, concomitent cu experienta timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei erotizari a sentimentului duratei, unei tentative de control
anal al timpului. in timpul sedintelor terapeutice, plictiseala este adesea folosita pentru a impiedica aparitia depresiei si, in acest sens, plictiseala poate fi considerata un mijloc de aparare impotriva depresiei.
Proasta dispozitie constituie un aspect particular al "deprimarii" oricarui adolescent si a fost descrisa initial de psihanalistul Pierre Male. Acesta afirma: "N-am gasit alte cuvinte pentru a defini aceasta stare particulara intalnita la unii adolescenti, care nu este depresia, cu caracterul sau anxios, de inhibitie formala, de culpabilitate exprimata etc. si care nu este psihoza Este o stare care exprima mai degraba un refuz de investire a lumii obiectelor, a fiintelor Nimic nu serveste la ceva, lumea este goala. Aceste formule pot parea depresive, dar ele nu sunt integrate in cadrul timic. Ele sunt compatibile cu o energie aparent conservata. in prezent sunt foarte frecvente" (Male, 1982). Astfel, Male explica foarte bine diferenta dintre
depresie si aceasta senzatie vaga, difuza, la limita dintre normal si patologic. La fel ca plictiseala, proasta dispozitie este o stare insila, susceptibila de schimbare, care il mentine pe adolescent intr-un echilibru fragil, intr-o stare de neimplicare, gata in acelasi timp sa investeasca ceva, intr-o stare de asteptare, contestand in acelasi timp orice speranta etc.
ALICE-DEPRESIA ADOLESCENTEI
Alice, in varsta de 15 ani, vine la consultatie acuzand o reducere recenta a interesului pentru scoala,
tulburari ale somnului si o stare de tristete ce a aparut de cateva saptamani. Alice este sora mai mare intr-o familie cu doi copii, iar parintii ei au dirtat. Ea isi explica problemele ca fiind cauzate de o deceptie sentimentala. Cu cinci luni mai devreme, ea a refuzat sa aiba relatii sexuale cu prietenul sau, care a parasit-o din aceasta cauza. Doua elemente ii r agrava tristetea. Mai intai, reactia mamei sale, care, informata de Alice in legatura cu aceste evenimente, si-a condus fiica la ginecolog pentru "consult si prescrierea pilulei" si i-a povestit totul sotului sau, tatal vitreg al lui Alice. Apoi, in urma cu trei luni, bunica lui Alice a decedat, dupa mai multe luni de boala, timp in care au locuit in aceeasi casa. Alice era foarte apropiata de bunica sa. Ea se culpabilizeaza mai ales pentru faptul ca bunica a murit chiar in ziua in care Alice isi serba pentru prima data ziua de
nastere printr-o petrecere. Cu o luna mai devreme, Alice incepuse sa se teama de aceasta coincidenta: ea oscila intre momentele in care dorea ca bunica sa moara cat mai repede posibil, pentru ca aceasta coincidenta sa nu aiba loc, si, bineinteles, momentele in care se culpabiliza, isi spunea ca este o "egoista mizerabila" si spera ca viata bunicii se va prelungi cat mai mult posibil.
Treptat, s-a instalat un oarecare dezinteres, mai ales fata de scoala; Alice, care era o eleva buna pana de curand, a inceput sa aiba rezultate mai slabe la invatatura. Ea este stresata seara cand merge la culcare, nu reuseste sa adoarma si ii cere mamei somnifere pe care mama i le da. in acelasi timp, se accentueaza un conflict cu mama sa, centrat pe relatiile posibile cu baietii si pe dorinta sa de libertate, in timpul sedintelor Alice rbeste cu usurinta, asociatiile de idei sunt fluide si pline de continut, permitand un
travaliu elabo-rativ de calitate. Ea manifesta interes pentru acest tip de travaliu psihoterapeutic, ceea ce permite reluarea procesului adolescentei:
- sentimentul de culpabilitate privind decesul bunicii va fi analizat ca o deplasare a culpabilitatii legate de separarea parintilor. in fantasmele sale, Alice s-a simtit ca o "seducatoare" a viitorului sau tata vitreg, atragandu-l intr-o oarecare masura in casa lor. Ea este astfel vinovata fata de tatal sau si rivala - din nefericire - a mamei si se reprezinta astfel pe sine ca pe o "cocheta" in relatiile sale amoroase anterioare, de care ii este frica si pe care le face sa esueze;
- conflictul cu mama sa va fi de asemenea analizat in dimensiunea sa paradoxala obisnuita, de dependenta secreta si independenta afirmata veleitar;
- relatia de tip oedipian cu tatal va putea fi de asemenea abordata pe parcursul relatiei transferentiale. in timpul vacantei petrecute in strainatate, ea ii va scrie tatalui sau o scrisoare in care ii va spune tot ce dorea sa-i zica dupa separarea parintilor, in special unele reprosuri, dar, insista Alice, formulate cu un "minim de umor".
Putem considera ca tristetea acestei adolescente ramane in cadrul elutiei normale a "procesului adolescentei", amplificata, bineinteles, de reactia la doliul real dupa bunica sa. Totusi, elutia normala n-a fost in mod fundamental compromisa: intalnirile in cadrul a ceea ce numim psihoterapie scurta au permis mentinerea acestei fluiditati si au facilitat "ruperea" legaturilor cu imaginile oedipiene, legaturi ce riscau sa ia o forma mai nevrotica. Ea s-a indragostit in acelasi timp de un baiat pe care, pentru prima data, nu l-a "procat".
