Repere istorice
Sigmund Freud a at inca din 1915 starea de doliu la adult cu cea de melancolie. Anna Freud a realizat in 1958 o atie intre doliu si adolescenta: "Un oarecare doliu dupa obiectele din trecut este ineviil", declara ea, vorbind despre travaliul psihologic cu care se confrunta orice adolescent. Dar aceasta atie va crea o confuzie durabila in ceea ce priste abordarile clinicienilor, facand foarte dificila distinctia dintre ceea ce ar insemna depresia ineviila, legata de adolescenta, si depresia - episod patologic. Daca exista depresie in toata perioada adolescentei, granitele acesteia devin confuze, limitele semiologice se estompeaza. Am putea sa ne multumim cu aceasta constatare daca acest lucru ar duce la o mai buna intelegere a enimentelor psihice legate de problematica depresiei sau a adolescentului. Dar putem, de asemenea, sa regretam acest mod de abordare daca ne conduce spre o proasta intelegere a nevoilor terapeutice specifice celor care sufera de o stare depresiva, de care nu numai ca nu se vor vindeca spontan, ci care, din contra, va impiedica desfasurarea normala a procesului psihic al adolescentului. Aceasta atie intre doliu si adolescenta va fi reluata de mai multi autori, unii dintre ei folosind chiar "travaliul de doliu din adolescenta" ca pe un fir rosu, ca pe o axa a intelegerii si reperarii primordiale a ansamblului de transformari psihologice constatate la aceasta varsta. Blos (1967), Frank si Hellman (1963), Laufer (1975) au reluat, in literatura anglo-saxona de inspiratie analitica, aceasta atie intre procesul de doliu si travaliul psihologic al adolescentei. Dintre autorii de limba franceza, primul care a insistat asupra acestei atii este probabil Haim, care, in 1970, scria : "La fel ca un indoliat, adolescentul ramane un oarecare timp scufundat in amintirea obiectelor pierdute si, precum acesta, ideea mortii ii trece prin minte. Dar, asa cum dinamica doliului normal permite ca acesta sa fie prelucrat, cea a adolescentului face in asa fel incat sa nu se fixeze nimic".
Era deci logic ca, dupa atia dintre doliu si adolescenta, sa ne referim la o atie intre adolescenta si depresie - dupa cum arata studiile lui Male asupra conceptului de proasta dispozitie (Male, 1982). Sa retinem totusi ca este vorba, inainte de toate, despre o intelegere teoretica a procesului adolescentei, si nu despre o descriere clinica a unei stari patologice particulare. Din acest punct de dere, problematica depresiei in adolescenta ia la inceput aceeasi directie ca si depresia la copil, cu ipoteza teoretica prealabila in legatura cu existenta unei "situatii depresi" (Klein, 1934) inainte chiar ca o descriere clinica a depresiei la copil sa fie propusa.
Nu este imposibil ca aceasta preexistenta a unui cadru teoretic prezentat ca atare sa fi jenat clinicienii in tentativa lor de a studia depresia la adolescenta, facand neclara intr-o oarecare masura diferentierea dintre procesul psihologic si starea psihopatologica.In plus, o noua problema s-a alaturat celei precedente. in anii '40, Spitz a atras atentia medicilor, in special pediatrilor, asupra efectelor, entual dezorganizatoare, ale unei spitalizari la varste sensibile din viata unui bebelus. Ca urmare, numerosi alti autori au scos in evidenta pericolele separarilor in copilaria mica. Notiunea de separare a inceput sa ocupe un loc din ce in ce mai important. in spital, reactiile copiilor la separare au fost studiate cu precizie (Ainsworth, mai intai, apoi Bowlby si multi altii). in psihopatologic, Bowlby va elabora teoria atasamentului in abordarile sale teoretice bazate pe observatiile clinice asupra efectelor separarii. Malher, pe de alta parte, propunea o conceptie a dezvoltarii afecti si psihologice a copilului mare in care separarea ocupa un loc de prim ordin: nu exista, in mod evident, posibilitatea individuarii fara separare prealabila. Blos va relua, in legatura cu adolescenta, conceptiile care fac din aceasta un "al doilea proces de separare--individuare (Blos, 1967). Sigur, Blos va prefera mai tarziu sa utilizeze termeni care se refereau mai putin la un eniment extern (separare) si mai mult la un proces intern (dezangajarea de relatia cu obiectul oedipian), chiar daca in primele sale lucrari el insista mai mult asupra procesului psihic intern de "separare-individuare" decat asupra enimentului extern. Dar trebuie sa ne gandim ca termenul separare trimite prea usor la o descriere pur factuala. Remarcile precedente conduc direct la reflectiile actuale in ceea ce priste adolescenta. intr-adevar, and pe de o parte adolescenta si depresia, pe de alta parte adolescenta si separarea, am poate prea des tendinta sa asimilam pierderea cu separarea. intre cele doua enimente, relatia este asigurata prin descrierea travaliului de doliu: nu ne pripim totusi ? Daca pierderea este insotita de un travaliu de doliu, orice separare este tot o pierdere si necesita un travaliu de doliu ? Aceste intrebari par in mod deosebit pertinente pentru subiectul care ne preocupa, deoarece explica poate confuzia deja denuntata dintre depresia "normala" a adolescentei si starea patologica. Daca orice adolescenta este separare, daca orice separare este o pierdere urmata de doliu, atunci orice adolescenta ar fi o depresie potentiala.
Definind criteriile incluziunii si excluziunii, clasificarile moderne de tip DSM sau CIM au avut meritul de a clarifica intr-o oarecare masura aceasta ambiguitate si au incercat sa traseze o linie de demarcatie cat mai "obiectiva" posibil intre fluctuatia timica de-lopmentala si o stare patologica. Totusi, asa cum am vazut in cazul "tulburarii distimice" sau al problemei "dublei depresii", mai exista zone de confuzie relativa: este posibil sa refuzam orice punct de dere "comprehensiv" in favoarea unui singur punct de dere "neutru si descriptiv" ? Noi respingem aceasta ultima pozitie deoarece, daca meseria de psihiatru sau de psiholog consta, fara indoiala, in identificarea si evaluarea problemelor de care sufera subiectul, daca ea consta, in functie de informatiile primite astfel, in a propune entual un medicament sau in aplicarea unei strategii terapeutice codificate, ea consta, de asemenea, in a-i permite acestui subiect sa dobandeasca o cunoastere de sine si chiar sa i se restituie o parte din libertatea sa obstructionata de aceasta "boala". Daca a intelege nu este suficient (poti trata fara sa intelegi), a oferi pacientului mijloacele care sa-i permita sa se inteleaga pe sine altfel decat in termeni de deficit neurosinaptic sau genetic reprezinta adesea cheia necesara care ii permite acestuia sa-si controleze mai bine viata.
Abordarea psihopatologiei depresiei in adolescenta ne indeamna sa ne punem doua intrebari. Travaliul psihic al adolescentei reprezinta un factor de risc pentru depresie? Psihopatologia adolescentului deprimat prezinta particularitati (in atie cu psihopatologia depresiei la adult) ?
Daca tinem cont de prima intrebare, aceasta implica o conceptie dimensionala a depresiei in care relatia dintre trasatura de personalitate si problematica depresiva se inscrie de-a lungul unui continuum cantitativ.
Referitor la cea de-a doua intrebare, aceasta presupune existenta unui punct de dere mai categorial, chiar daca abordarea psihopatologica este mai degraba orientata spre prima perspectiva. Acest preambul pare cu atat mai important cu cat cercetarile actuale se bazeaza fie pe instrumente de evaluare dimensionala, fie pe instrumente de evaluare categoriala (Bouvard, 1998), desi este vorba despre doua conceptii radical diferite privind "depresia" - inteleasa cand ca o entitate "afectiune" presupusa a fi distincta de persoana afectata de aceasta (punct de dere categorial), cand ca o exagerare a trasaturilor de personalitate (legata de experienta individuala, de adolescenta ca atare, de aceasta categorie de varsta intr-un context istorico-cultural in special ?). Evolutia in timp a depresiei in adolescenta - in care se amesteca "efectul varsta" si "efectul perioada" -reprezinta o ilustrare a importantei punctelor de dere dimensionale sau categoriale si a luarii lor in considerare (Gasquet, 1998).