Evenimentele cu incarcatura emotionala puternica si care implica distrugeri materiale sau fizice provoaca modificari asupra subiectului, avand un impact deosebit asupra sentimentului de siguranta si autonomie. in situatii de calamitati naturale, razboaie, dezastre, rapiri, violuri, se pot experimenta sentimente de soc, neincredere, manie, anxietate. Pot aparea tulburari de concentrare ale atentiei si gandirii, ca si emotii coplesitoare. Aceste emotii si modificari psihice sunt normale ca reactii la evenimente traumatice.
Suportul familiei, al prietenilor, al comunitatilor de credinta, ca si al consilierilor este important pentru ca subiectii afectati sa se poata intoarce la activitatea cotidiana in timpul cel mai scurt cu putinta.
Unele persoane, in fata unor situatii atat de intens traumatice, devin incapabile de a functiona in viata cotidiana. Apare depresia cauzata de amintirea traumei. Aceasta impiedica reluarea activitatii, persoanele respective incercand sa marturiseasca si sa-si aminteasca ceea ce au trait sau ceea ce li s-a intamplat. O persoana care are acest comportament, comportament care se mentine mult timp de la producerea traumei, sufera de tulburare de stres posttraumatic, care afecteaza semnificativ conditia de sanatate.In situatia instalarii acestei tulburari este necesara acordarea ajutorului medical si psihic din cadrul serviciilor de sanatate. Se estimeaza ca 33-34% dintre persoanele tratate de tulburare de stres posttraumatic au experimentat simptomele specifice acestei suferinte mai mult de un an dupa producerea evenimentului traumatic.

Simptome specifice
Simptomele specifice acestei tulburari sunt considerate a fi urmatoarele:
1. Reexperimentarea intruziva (retrairea evenimentului) este sentimentul ferm ca si cum trauma s-ar produce din nou; sunt prezente imagini interioare, scene clare ale evenimentului, apar cosmaruri sau chiar halucinatii care contin teme ale traumej. Simptomele intruzive determina persoanele sa piarda contactul cu realul, "acum si aici", acestea reactionand ca si cum evenimentul traumatic tocmai are loc. Exemplu: o persoana, victima a unui abuz in copilarie, nu-si putea stapani tremuratul atunci cand folosea toaleta; auzind un ciocanit, se astepta sa intre violatorul.
2. Disocierea. Raspunsurile, ca si sentimentele care apar ca raspuns la trauma poarta numele de disociere si sunt specifice tulburarii de stres posttraumatic. in mod frecvent, persoanele cu aceasta tulburare consuma alcool sau droguri pentru a putea discuta despre sentimentele si amintirile legate de trauma.
3. Nervozitatea. Sunt prezente nelinistea, iriilitatea, tulburarile de somn si cosmarurile. Uneori subiectii care sufera de aceasta tulburare prezinta atacuri de panica, manifestate prin senzatii de sufocare, jena pectorala, palpitatii etc.
Tulburarea de stres posttraumatic poate afecta pe oricine, indiferent de varsta, sex, pregatire, care a fost expus unui eveniment traumatic; cand au fost experimentate teama, teroarea, pierderea, a fost afectata si posibilitatea de a coopera a subiectului, ca si discernamantul acestuia.
Se estimeaza ca printre victimele care au suportat experiente traumatice specifice (rapire, abuzuri in copilarie, atacuri violente) rata existentei tulburarii de stres posttraumatic este in proportie de 60 - 80%.
Diagnosticul este dificil de silit, deoarece simptomcle se pot confunda sau pot interfera cu alte tulburari, cum ar fi: depresia, dependenta de substante toxice, ca si tulburarea bipolara.
Supravietuitorii traumelor pot experimenta o serie de suferinte fizice, cum ar 11 cefaleea, problemele digestive sau ginecologice care reclama ajutor medical specializat.
O persoana traumatizata nu va putea sa uite niciodata evenimentul traumatic, dar pot fi incluse in tratament fenomenele disociative, depresive, ca si tulburarile fizice. Strategiile de tratament variaza in functie de sursa traumei, natura traumei (accidentala sau premeditata), varsta victimei, momentul producerii traumei.

Suportul
Psihoterapia suportiva reprezinta cea mai importanta calc de refacere, reducand simptomcle pe care le prezinta aceasta tulburare.
Petrecerea timpului liber in compania persoanelor de incredere, discutia despre eveniment si imprejurarile in care a avut loc, marturisirea utilizarii alcoolului sau a medicamentelor pentru a putea face fata emotiilor sunt unele dintre masurile care se iau in cazul suportului. De asemenea, se recomanda pacientilor sa incerce sa nu se mai e cu altii, deoarece fiecare individ este diferit si reactioneaza in mod diferit la evenimente traumatice. Se incearca si mentinerea unui program de viata si discutii privind termenii prin care se caracterizeaza evenimentul traumatic. Persoana trebuie ajutata sa vorbeasca despre trauma. Trebuie asigurata ca este normal sa se simta nedreptatita, furioasa si sa-si exprime aceste sentimente.
Pacientul trebuie asigurat ca astfel de evenimente au loc lotusi extrem de rar: "Acesta este un eveniment foarte trist, dar se intampla, din fericire, extrem de rar". Pacientul va pune in cuvinte specifice "tristetea", "furia", ca si ura fata de persoanele sau situatiile care le-au cauzat raul.In situatia actelor de terorism, se discuta despre valoarea politica a acestora si despre faptul ca actul in sine nu a avut o tenta personala.
Persoanele apropiate de pacientul afectat vor folosi frecvent urmatoarea fraza: "Te iubesc (iubim) si sunt (suntem) aici ca sa am (avem) grija de
tine".
Cand se discuta despre tragedia intamplata, nu trebuie sa se diminueze cauza sau imprejurarile in care a avut loc si nici sa fie alungate grijile. Daca pacientul detine false informatii sau are conceptii gresite, acestea trebuie corectate, ca si temerile false. Daca a fost vorba despre un act de terorism, atunci se pol urmari imaginile televizate (exemplu: World Trade Ccnter), dar nu in singuratate, ci impreuna cu familia sau cu cei apropiati, pentru a oferi sentimente de securitate.
La copii insa, informatiile numeroase pot atrage cresterea nivelului de anxietate. Daca enunturile se repeta sau se pun aceleasi intrebari, profesionistii trebuie sa manifeste rabdare. Copin, ca si adultii afectati, trebuie lasati sa discute ori de cate ori simt nevoia despre trauma suferita. Profesionistii sau persoanele apropiate este necesar sa manifeste tristete si sa arate ca "le pasa" de ceea ce s-a intamplat.
Familia, prietenii si terapeutul nu vor impovara victima cu temerile sau cu ingrijorarile lor. Se va folosi un model de coping cu trauma. Pacientul va 11 incurajat sa discute cu prietenii si cu alte persoane importante din viata sa despre eveniment.
La copii pot aparea fenomene regresive manifestate prin conduite de tipul enurezisului sau/si cncomprezisului sau teama de a dormi singuri. Se recomanda, de exemplu, "fiti calmi si oferiti copilului dumneavoastra maximum de confort in aceste momente".
Copilul se poate teme ca evenimentul se va repeta. El trebuie asigurat ca adultii au luat toate masurile ca toata lumea sa fie in siguranta. Unii copii au dificultati de adormire, iar altii se trezesc des ori au vise care-i inspaimanta. Copilul mic se poate simti in siguranta langa o jucarie de plus, o patura moale sau o lumina discreta lasata aprinsa. In situatii care se petrec dupa expunerea la o trauma, persoanele de suport sau familia va trebui sa petreaca mai mult timp ea de obicei impreuna cu copilul, sa faca impreuna activitati linistite, placute.
Copilul poate deveni retras in urma unei traume sau, dimpotriva, agresiv, lovindu-si parintii, rudele, folosind aceste cai pentru a-si exprima sentimentele de neputinta si teama. Copin pot prezenta, de asemenea, suferinte fizice: dureri abdominale, cefalee, stari de voma, ameteli.
Pe langa tehnicile de suport, la persoanele care au suferit o trauma se pot folosi tehnici de intarire cognitiva, activitati de automonitorizare (jurnalul personal) sau activitati recreative de tipul desenului, picturii, lecturii, melote-rapiei.

Trauma psihologica

Se ia in discutie diviziunea intre stres > trauma; stres -> adaptare.
Diviziunea nu este clara, dar in orice caz, trauma psihologica este legata de reactii la stres care sunt de ordin psihologic. Exista o experienta subiectiva care determina cand un eveniment este sau nu traumatic.
Un eveniment traumatic produce trauma psihologica atunci cand dezorganizeaza abilitatea persoanei de a coopera, investind-o cu teama de moarte, anihilarea, mutilarea sau psihoza. Emotiile invadeaza sfera cognitiva, afectiva si fizica.
Circumstantele evenimentului includ frecvent abuzul de putere, inselarea increderii, izolarea, neputinta, panica si confuzia.
Traumele includ accidentele, dezastrele naturale, crimele, interventiile chirurgicale, moartea sau alte evenimente violente. Pot include, de asemenea, raspunsuri la evenimente cronice sau repetitive, cum ar fi abuzul sau neglijarea copilului, lupta, violenta urbana, lagarele de concentrare, relatiile de violenta fizica, suportarea privarii de libertate. .Ion Allen, psihiatru la Clinica Mcnninger, autorul lucrarii Coping with Trauma (1995), sustine ca exista doua componente ale experientei traumatice - una obiectiva si cealalta subiectiva: "Experienta subiectiva a unor evenimente obiective constituie trauma. Cu cat crezi mai mult ca esti in pericol, cu atat mai traumatizat te vei simti. Din punct de vedere psihologic, fondul traumei il constituie emotia coplesitoare si sentimentul acut de neputinta. Poate sa existe sau sa nu existe violenta fizica, dar trauma psihologica este cuplata cu schimbarea psihologica, ce are un rol important privind efectele de lunga durata".
Trauma se defineste in termenii supravietuitorului sau prin experienta sa. Evenimentul contine aceleasi noxe, dar are efecte diferite la doua persoane diferite.
Trauma apare in multe forme si sunt diferente remarcabile intre oamenii care o experimenteaza. Din punct de vedere psihologic, se face distinctia intre o singura lovitura traumatica si traumele repetate.

Multe persoane care urmeaza tratament pentru ingrijirea sanatatii mintale au fost victimele abuzurilor unor persoane cu care au avut relatii apropiate. Cea mai dificila situatie este aceea in care molestarea este creata deliberat in relatia cu o persoana de care victima este dependenta (relatia

parinte-copil).

Cei mai afectati dintre pacientii care urmeaza psihoterapie sunt cei care au experimentat violenta intentionata, abuzul si neglijarea in copilarie.
Aceste persoane au experimentat o pierdere imensa prin absenta controlului, violarea sigurantei si inselarea increderii. Rezultatul se materializeaza in declansarea unor emotii coplesitoare de tipul maniei, terorii, ororii, urii,
durerii.
Experienta identificarii la aceste persoane se bazeaza pe hartuiala si abuz. Cei abuzati in copilarie se asteapta sa fie abuzati de toti ceilalti, pe care ei la randul lor ii hartuiesc (modelul identificarii cu agresorul).
Supravietuitorii abuzurilor pot indeplini criterii de diagnostic pentru dependenta de substante si abuz, tulburari de personalitate (border-line), anxietate (include tulburarea de stres posttraumatic), tulburari disociative, modificari ale apetitului.
Pentru a identifica trauma si simptomele ei adaptative este mai potrivit sa se intrebe: "Ce i s-a intamplat acestei persoane?" decat: "Ce are, ce nu esteIn ordine?"
Simptomele in cadrul traumei reprezinta adaptari. Simptomele sunt calea pe care supravietuitorul a ales-o pentru a putea controla emotiile puternice.In terapie, subiectul este ajutat sa-si exploreze comportamentele care sunt expresia adaptarii la trauma si, de asemenea, invata sa inlocuiasca aceste comportamente cu altele care sunt mai putin problematice.
Persoanele sanatoase au urmatoarele abilitati: blandete, perceptia lumii ca pe un loc sanatos si frumos, gandire organizata pentru a putea lua decizii, increderea in ceilalti si evitarea exploatarii.
Destramarea acestor abilitati inca din copilarie conduce la formarea simptomelor de agitatie, persecutie, neincredere, gandire disociata, autosa-botaj. Pentru cei abuzati se constata existenta si a unor efecte biologice, constatandu-se modificari semnificative la nivelul neurotransmitatorilor.
Trauma reprezinta o mixtura a efectelor biologice, psihologice si sociale.

CAZ CLINIC

Doamna Y, in varsta de 30 de ani, (ara profesie, a fost trimisa pentru ingrijire psihiatrica de catre infirmiera si educatorul unui centru de primire. Pacienta a fost spitalizata doua luni din urmatoarele motive: ea nu dorea sa se mai alimenteze, nu mai putea suporta viata, nu mai suporta aproape nimic, ramanand tot timpul lungita in pat si nu se mai putea ocupa de fetita sa in varsta de 10 ani. Tulburarile datau de aproape trei saptamani, suportand o agravare recenta legata de separarea de sotul sau, el fiind spitalizat intr-o clinica psihiatrica.
Date biogralice: doamna Y venise cu copilul dintr-o zona indepartata. De aproape patru luni, a fost gazduita in familia actualului sot. Cuplul se separa insa curand, sotul ei este internat intr-o clinica psihiatrica pentru tentativa de suicid si depresie, iar doamna Y este alungata de catre soacra sa si astfel este obligata sa se adaposteasca intr-un centru social. Doamna Y este nascuta dintr-un cuplu care n-a fost niciodata casatorit. La 12 ani, tatal o alunga, spunandu-i ca nu era copilul sau; ea purta numele mamei sale. Ea provine dintr-o fratrie de trei copii, care au avut acelasi lata si aceeasi mama, dar si alti frati si surori vitrege, cu care nu a avut legaturi.
La 19 ani, a fost violata de un prieten al familiei sale in varsta de 30 de ani si ca urmare a acestui viol a ramas insarcinata si a nascut copilul pe care-l are in prezent. Fetita, in varsta de 10 ani, poarta de asemenea numele mamei sale. Cand doamna Y povesteste aceste istorii din viata ei, se simte foarte vinovata, ii este deopotriva rusine si marturiseste ca nu a mai vorbit nimanui pana acum despre aceste probleme. Ea cunostea foarte bine persoana care a violat-o, era un prieten al fratilor si surorilor ei, al mamei sale si chiar al ei; parea sa fie o persoana corecta care lucra intr-o ambasada. intr-o zi el i-a propus sa-l urmeze pentru a cauta ceva in oras si apoi au trecut pe acasa, unde nu era nimeni. Sub amenintarea armei, ea a fost amenintata sa-i cedeze. Pacienta isi aminteste ca s-a simtit ca un obiect, ca-i era foarte frica din cauza amenintarii cu arma. "Din cauza acestui eveniment, toata viata mea a fost data peste cap, eu sunt cea responsabila de tot ce se intampla, eu atrag raul, poate de aceea si sotul meu s-a imbolnavit." Dupa petrecerea agresiunii, pacienta nu a vorbit nimanui despre ceea ce s-a-ntamplat. in schimb, isi aminteste ca suferea de o teama puternica, avea tulburari de somn, cosmaruri, flashback-uri si mai ales evita, printr-un comportament fobie, barbatii. Se simtea vinovata, rusinata si avea dificultati de relationare interpersonala. Totul s-a agravat atunci cand ea si-a dat seama ca este insarcinata. Legata fiind de puternice traditii culturale si religioase, avortul era imposibil. Ea a povestit atunci familiei cine era tatal copilului, insa nu a discutat despre imprejurarile conceperii acestuia. Dupa viol, sapte ani nu a mai avut relatii cu nici un barbat.
Dupa sapte ani, il intalneste pe actualul sot si se casatoresc cateva luni mai tarziu. Acestuia are curajul sa-i povesteasca despre evenimentul traumatic pe care l-a suportat. La inceput, sotul pare s-o inteleaga si sa-i accepte situatia, dar incet-incet, din cauza unor dificultati sexuale, intre ei se instaleaza neintelegerea.
Istoricul bolii
Dupa viol, pacienta intalneste dificultati sexuale, frigiditate, teama de raporturi sexuale, sindromul de repetitie, dincolo de stimulii evocatori ai violului, evitarea unor situatii emotionale. Ea descrie, de asemenea, perioade de pierdere a moralului, de hiperanxietate si hiperactivitate neurologica, asociate cu atacuri de panica, toate acestea creand o relatie dificila si disfunctionalaIntre ea si sotul ei.In ceea ce o priveste pe fiica ei, niciodata nu s-a ocupat de aceasta ca o adevarata mama. Ea povesteste ca la inceput o respingea pe fetita, o lasa fara hrana, uita s-o duca la gradinita sau scoala, pentru ca o considera copilul unui viol, nedorit si totodata marturia care o impiedica sa uite ceea ce s-a-ntamplat.
Examenul clinic
Pacienta prezinta mimica si atitudini depresive, privire ratacita, mers greoi. Se ge de oboseala, insotita de anorexie si insomnie grava, ganduri pesimiste; nu a avut o tentativa de suicid, dar prezinta culpabilitate extrema. Ea considera ca a ratat totul in viata. Ea rememoreaza fara incetare scena violului, are experiente diurne cu imagini vizuale foarte puternice, iar noaptea prezinta cosmaruri tematice: "Era intr-o padure si a intalnit mai multe persoane care o urmareau si o amenintau din priviri, ea intelegand ca acestea voiau s-o violeze".
Pentru pacienta, evitarea barbatilor, evitarea sexuala a devenit un principiu de siguranta psihologica. in momentul in care intalnea un barbat, memoria traumatica se reactiva si incepea sa revada sau in orice caz sa resimta aceleasi emotii puternice ca in momentul petrecerii violului.
Pacienta se ge de manifestari somatice de tipul cefaleei, chiar al migrenelor. Doamna Y prezinta un puternic sentiment de autodevalorizare. Tot ceea ce a decis pentru ea are impresia ca nu i-a apartinut cu adevarat, ca actiunile ei sunt dirijate din afara.
Pacienta a fost diagnosticata cu tulburare de stres posttraumatic si episod depresiv major. Starea de stres posttraumatic se baza pe sindromul intru-ziv (reexperimentarea si cosmarurile), pe sindromul de evitare si de emotii puternice (nu a avut raporturi sexuale timp de sapte ani, teama de barbati, evitarea legaturilor intime cu propriul sot), pe hiperactivitate, pe hipervigilenta, pe simptotnele somatice, pe tulburarile sexuale, cu anxietate anticipalorie (dezgust, frigiditate, s, insulte adresate sotului).

Strategia terapeutica

Pentru acest caz, a fost initiata o strategie de interventie cognilicom-portamentala care s-a sprijinit pe doua axe: reexpunerea la evenimentele traumatice prin imaginatie si restructurarea cognitiva, mai ales privind ideile de culpabilitate. A fost recomandat si un tratament medicamentos cu antide-presive.
Doua tehnici de expunere au fost folosite: expunerea graduala in imaginatie si o expunere graduala in vivo.
1. Lucrul prin expunere a inceput prin descrierea imaginativa a unor stimuli recenti si mai putin angoasanti decat cei pe care ii reprezentau relatiile sexuale cu sotul sau. Pacienta descrie diverse situatii in detaliu, incepand cu cele neutre si ajungand dupa trei saptamani (ritmul a doua sedinte pe saptamana) sa isi imagineze scena violului. Imaginile care sunt cel mai des evocate se leaga de amenintarea cu arma, pacienta vorbind de sentimentul intens de persecutie si teama de a muri. Ea ajunge sa repete de patru ori pe sedinta scena violului. Aceasta expunere este repetata pana cand angoasa se diminueaza.
2. O expunere graduala in vivo a fost realizata privind amenajarea anxietatii anticipatorii in raport cu o eventuala intalnire cu un barbat. I se dadeau diferite instructiuni pentru a intalni dificultati graduale. De exemplu, sa vorbeasca pe coridor cu o persoana de sex masculin, apoi sa ramana in prezenta acesteia timp de 10 minute, un sfert de ora, 20 de minute, sa incerce sa comunice cat mai mult timp posibil. S-au folosit, de asemenea, tehnicile afirmarii de sine.
Evolutia a fost favorabila, in trei saptamani loul depresiv s-a ameliorat, dispozitia a devenit normotimica, pacienta incepuse sa aiba incredere in personalul de ingrijire, discuta cu usurinta si isi indeplinea sarcinile propuse.
In ceea ce priveste ingrijirea rusinii si ostilitatii fata de fiica sa, s-a lucrat prin restructurare cognitiva, pacienta ajungand intr-un final sa recunoasca ca a ales bine sa aiba o fetita. Ceea ce o soca insa in continuare era faptul ca aceasta semana foarte mult cu tatal ei.
A fost luata, de asemenea, in calcul si o ingrijire sociala. Fiica pacientei a fost incredintata unei familii, dupa care s-au facut demersuri indelungate pentru a se facilita reintegrarea si reluarea relatiilor mama-copil.
Evolutia pacientei a fost favorabila, obtinandu-se restructurarea totala a functiilor cognitive si afective, cu efect asupra functiilor relationale si ma-ternale. Pacienta a mai fost urmarita o perioada prin intalniri care aveau Ioc o data pe luna, prezentand o buna insertie psihosociala.

Particularitatea cazului

Acest caz demonstreaza o agresiune sexuala completa la o fata de 19 ani, urmata de o perioada de liniste de 10 ani, pana la momentul in care ea isi intalneste sotul si discuta pentru prima data despre evenimentul traumatic. Evitarea evocarii evenimentului a a avut la baza, Iara indoiala, teama de blam, rusinea, vinovatia. Copilul pe care l-a nascut a fost urmarea violului si deci obiectul unei umilinte terifiante, expus privirilor tuturor. Aceasta creeaza riscul ulterior al violentei, al neglijentei fata de propriul copil.
Pacienta nu a constientizat faptul ca agresiunea sexuala se poate asocia cu probleme psihiatrice si ca tulburarile sexuale pe care le prezenta puteau sa aiba o origine psihotraumatica.
Din cauza imposibilitatii de a lua in considerare elementele obiective ale violului, caci violul nu este considerat printre stereotipurile culturale, si, de asemenea, din ratiuni religioase, pacienta nu a putut exprima emotiile asupra evenimentului trait. Intervalul de timp prin care s-a asternut "tacerea" este explicabil prin aceea ca ea se considera responsabila de acest viol. Se poate deci conchide ca vinovatia era preexistenta decompensarii depresive.

Interventia psihoterapeuticaIncepand eu anul 1992, Solomon si colaboratorii au demonstrat ca terapia cogniticomportamentala este mai eficienta in situatia persoanelor care sufera de tulburare de stres posttraumatic decat terapia psihodinamica sau terapia medicamentoasa (Foa, Meadows, 1997).
Saigh si colaboratorii (1996) au optat pentru terapia cogniticomportamentala in cazul persoanelor tinere care s-au confruntat cu un singur eveniment traumatic.
John S. March (1996) raporteaza primul studiu controlat pe baza de protocoale de interventie de tip cogniticomportamentala, la copii care au suferit un singur incident traumatic.
Tratamentul privind traumele multiple (MMTT) dezvoltat de Institutul National de Sanatate Mintala din SUA a adaptat metodele de interventie cog-niticomportamentale care s-au dovedit eficiente in cazul tulburarilor de stres posttraumatic, ca si pentru anxietatea infantila. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca tratamentul privind traumele multiple (MMTT) contribuie la descresterea simptomelor din cadrul tulburarilor de stres posttraumatic, ca si a tulburarilor colaterale: anxietatea, depresia, furia si comportamentele distructive ale copiilor si adolescentilor.

In SUA au (ost aplicate programe de interventie cogniticompor-tamentala in situatia traumelor multiple, avand la baza teoria invatarii sociale, cuplata cu considerarea bazei biologice si sociale a tulburarii de stres posttra-umatic (Davidson si March, 1996), luandu-se in unii stresori severi (stimuli neconditionati) care au interactionat cu vulnerabilitati biologice determinand producerea unor reactii aversive emotionale.
Foa si colaboratorii au emis ipoteza prin care sustin ca persoanele cu tulburari de stres posltraumatic dezvolta "structuri de teama" care sunt conditionate de eveniment si de loul clinic al sindromului de stres posttrauma-tic. Structurile de teama contin raspunsuri-stimuli automate formate din clemente precum replicile verbale, somatice si comportamentale care privesc semnificatiile legate de evenimentul trait. Asemenea structuri sunt in mod exceptional sensibile la activarea prin stimuli interni sau externi care produc replici ce reprezinta reminiscente ale evenimentului produs. Aceste replici includ ganduri, afecte care au fost incorporate in cursul evenimentului traumatic.
Interventia cogniticomportamentala isi propune sa actioneze in cadrul acestor procese determinand obisnuirea cu anxietatea conditionata, revizuirea schemelor de gandire induse de evenimentul traumatic, instrumentarea privind copingul cu afectele dezorganizatoare si cu senzatiile fiziologice, ca si reducerea simptomclor colaterale, cum ar fi anxietatea, furia, depresia, ura, comportamentele disruptive.

Tratamentul se desfasoara in 18 sedinte, cu o frecventa de o sedinta pe saptamana.Inainte de initierea ingrijirii terapeutice se folosesc o serie de instrumente de evaluare. De exemplu, la copii si adolescenti se foloseste Scala de supraveghere a traumei (CATS), ca si Scala multidimensionala pentru anxietate la copil (MASC - March si colaboratorii) si Inventarul pentru depresie al copilului (Kavacs, 1985).
Studiul efectuat de John S. March (1998) pe 17 subiecti, copii si adolescenti de varste cuprinse intre 10 si 15 ani, expusi unei singure traume, a demonstrat integrarea acestora in programul de terapie cogniticomportamentala. Dintre acesti subiecti, numai trei nu au completat cele 18 saptamani de tratament. Ceilalti au urmat programul integral si nu au mai avut recaderi.
Concluziile studiului sustin ca terapia cogniticomportamentala reprezinta interventia de electie in tulburarile de stres posttraumatic.In acelasi timp, terapia cogniticomportamentala are rolul de a stimula dezvoltarea unui sens puternic al autoeficientei, care corespunde unui locus control internalizat.
Studiile efectuate pe copii si adolescenti au cuprins si subiecti expusi unor catastrofe naturale sau unor traume umane majore. Unii autori sugereaza evaluarea simptomelor tulburarii de stres posttraumatic si in scoli, pentru a-i descoperi pe acei copii sau acei tineri care pot beneficia de rezultatele terapiei cogniticomportamentale.