Este destul de dificil a contura, la om, un profil psihologic care ar crea suspiciunea unei legaturi cu o itoare aparitie a unei localizari in cancer, mai ales in a-l indidualiza si a-i preciza caracterele somatice, ce ar putea raspunde cu sensibilitate patogena acestor numerosi agenti ai stresului de diferite origini.
Dar, ce se poate spune mai clar este ca echilibrul dinamic si fiziologic al indidului poate fi tulburat si homeostazia organismului sau poate fi amenintata de o serie de factori cauzali, cum sunt si "agentii stresanti", prin implicarea lor ca risc in procesul atat de complex de cancerogeneza, ce sta la originea atator localizari in cancer.
Acesti factori de stres pot fi foarte numerosi.
Este interesant de aratat ca agresiunile stresante ce sunt implicate ca risc in aparitia cancerului si pe care le vom lua in discutie (de altfel, foarte numeroase) se opresc, prin efectul lor psiho-neurosomatic, la limita ce le desparte de intregul cortegiu clinic, edent patogenic, special al adevaratului soc alterativ fizio-somatic (aici, neluat in calcul).
Deci, preocuparea speciala este fata de acel aspect "cotidian" al fenomenului postagresional, stresul obisnuit, "ordinar", de la aspectul lui infraclinic sau slab sesizabil, la edente simtomatologice (mai ales psihice), cu precadere la interpunerea si implicarea lui, indicrecta, in lungul drum al modificarilor spre malignizare a elementelor cito-morfologice.
Desi efectorii hormono-neurofiziologici ai acestui traseu post-agresional sunt, in mare parte, aceeasi si la soc si la stres, intensitatea, adaptarea si reversibilitatea lor in programarea finalizarii postagresiunii caracterizeaza asa-zisa benignitate a acestuia din urma.


Factorii de stres pot avea originea in stari cu diferite amplitudini conflictuale ale fiintei umane, ca cele de contrarietatc; cele de frica fata de boala, de suferinte morale, Gzice sau biologice grave ; ca cele ce provoaca emopile de nereusita sau chiar de reusita; ca cele de decizie in fata rezolvarii unei probleme capitale ce genereaza tensiuni; ca si cele create de grijile importante, de surmenaj, de zgomotul permanent din mediul de ata (domestic si profesional) si de multe altele, ce pot, astfel, completa loul cauzelor de stres.
Cauzele enumerate pot contribui sau determina, la inceput, o anume reactie neurofunctionala, global meolica (cu punct de plecare central), ce se poate repercuta asupra functionalitatii unui tesut sau organ sensibil ce dene, astfel, focar-tinta si care reactie, se rasfrange, la fel, indirect, disproportionat asupra intregului organism (actionand ca un adevarat sistem integrat).
Acesta este circuitul care, prin elaborarea complexului de mediatori neuro-vegetati si endocrini, actioneaza si creeaza o adevarata tulburare a homeostaziei functionale a unor organe si tesuturi si, uneori, modificari somatice, contribuind, astfel, la aparitia si dezvoltarea patologiei unor boli, ca si a terenului unui posibil risc crescut in cancer.
Acesti factori stresanti, actionind asupra sistemului simpatic si parasimpatic, care sisteme, unul stimuleaza si celalalt incetineste functiile meolice, pot provoca, intr-o stare de varf a actitatii lor, o acumulare indirecta de "deseuri moleculare", primul, prin diminuarea eliminarii si al doilea, prin diminuarea meolizarii lor.In plus, se pot adauga si modificari de meolism propriu-zis sau modificari de volum vascular, in special cea de hipoirigare sanguina prin vasoconstrictie, producand dezechilibre meolice si morfo-functionale care pot ajuta si pregati, astfel, dezvoltarea unui posibil risc in cancer, dar nu ca factori de initiere, ci ca factori, in special, de promotie.
Se cunoaste ca un stres cronic poate participa, ca factor favorizam, la aparitia sau evolutia unei tumori (persistenta sau repetarea actiunii unui agent agresor face parte, ca mecanism, si din caracterizarea cancerogenezei).
In orice caz, prind legatura eventuala intre aparitia unei tumori si a unui adevarat stres ("traumatism psihic"), acest eveniment trebuie cautat cu mult timp in urma (poate ani).
In general, se pare ca de expresia acestei "legaturi" sunt legati mai mult indizii ai caror stres este "interiorizat" (tip comportamental Q, ceea ce face ca efectul sa aiba un raspuns exacerbat si mai puternic repr ezentat somatic (anatomo-functional).

Contrar acestuia este cel de tip "expansiv" (tip psihocomportamental A), ce pare ca-si poate "descarca" mai usor, fara localizare somatica, aceasta " incarcatura " de stres emotional.
Daca, pe de-o parte, consideram organismul

pe fondul unui dezechilibru biologic si psihic - si, pe de alta parte, celula

cu tulburarile, alterarile si leziunile pe care, eventual, le poate avea

nu este nici o indoiala ca, daca celula se gaseste in procesul de malignizare (de canecrogeneza), organismul, care este cel ce va controla in aceasta stare, evolutia acestui proces (cu ajutorul factorilor ce-i apartin) nu va putea resili intotdeauna (sau cu greu) dezordinile celulare respective.
Stresul ("socul") emotional (persistent sau olent), poate avea multe parti comune cu celelalte tipuri de "soc" (mecanic, toxic sau infectios), la nivelul si componenta unor simptome-sindroame ce le acompaniaza si vor produce in urma lor modificarile specifice, caci folosesc, uneori, aceeasi corespondenti fiziologici (ca: elementele sanguine si neuro-hormonale sau reactiile de baza, cum este cel de vasoconstrictie cu modificari de puls, tensiune, ritm cardiac) sau raspunsurile de aparare (cu aceeasi compozitie morfo-functionala), dar cu o alta intensitate, intindere, reversibilitate etc.
Toate acestea au ca origine patronajul sistemului nervos central (SNQ, acolo de unde pleaca comanda neurovegetativa (cu consecintele ei functional-somatice), cu inductorii si efectorii lui neuroendocrini, centrali (hipotalamus

hipofiza) si cu inductorii si efectorii neuroendocrini periferici (cortico si medulo-suprarenala).
Dar, in acelasi timp, intre aceste doua sisteme, central si periferic, prin feed-back, se nasc si premisele de autoredresare a consecintelor stresului.
Iata principala axa psihosomatica (hipotalamo-hipofizo-cortico-medulo-suprarenaliana) ce poate explica materializarea dezechilibrului, dezordinclor, alteratiilor postagresive care pot fi efectul stresului si care pot explica consecinta favorabila instalarii terenului unor boli sau celui cu potential de risc in cancer.
Sistemul neurovegetativ, care este releul multor factori de stres, poate fi tinta unor informatii pe care i le pot furniza si factorii din mediul inconjurator, determinand in organism asa-zisele "campuri perturbatoare" ("campuri iritative") neurohormonale.
Prin actitatea lor persistenta si latenta acestea pot sa se extinda, prin conductibilitatca elementelor tesutului conjunctiv (mediul intercelular), in final si la celulele receptoare, putand, astfel, influenta o modificare morfo-functionala a unui sistem, tesut sau organ din apropiere sau de la distanta fata de zona respectiva.

Acesti factori pot fi cautati si in alimentatie, unde se pot intalni unii analogi cu actiunea acestor efectori neuroendocrini din mecanismul stresului, cu rol adjuvant sau modulator, ori cu aceea a unor efectori ce promoveaza sau inhiba fenomenul adaptativ sau neadaptativ al consecintelor acestuia.
Orice indid poate fi, la un moment dat, cauzal, un purtator al unui oarecare camp perturbator.
Un camp perturbator aparent localizat sau nu, reprezinta o stare de raspuns la un stres permanent ce poate "epuiza" mijloacele reactive de aparare si echilibrare, ducand, astfel, la tulburari functionale si apoi la cele organice (somatice).
Exista, deseori si o predispozitie a organismului, care va conduce si orienta efectul acestui act neurovegetativ catre organul cel mai receptiv, cel mai sensibil, cel mai cooperant in acest sens, care are, uneori, disponibil un substrat ereditar, dar care poate fi si dobandit, in cele mai multe cazuri, in cursul etii.
Este cunoscuta participarea aparatului digestiv, in special a anumitor segmente ale acestuia (stomacul, duodenul, colonul) sau organele anexe (ficatul, pancreasul) la asemenea emotii (ale stresului), mai ales daca organul sau sistemul are vechi afectiuni ce maresc receptia si raspunsul acestor incitatii.
Putem remarca, fiind la fel de sensibile si tesuturile si glandele endocrine dependente (ex.: glanda mamara, ovarul, tiroida - T), numit hormonul stresului).
Ca acest raspuns somatic la efectul unui stres sa poata coparticipa la itorul "cap de pod" intr-un eventual proces de cancerogencza, el trebuie sa fie, pe cat posibil, sub forma repetitiva spre a mentine cronicizarea si organizarea "patului" tisular-celular, pe care sa se poata dezvolta aparitia acestor profunde modificari biochimice, ajungand, astfel, aproape totdeauna ireversibil, la silizarea si finalizarea procesului amintit.
Homeostazia, care este prezenta ancestral in actitatea fiziologica a organismului nostru, constituie unul din sistemele de supraveghere si control al echilibrului actitatii si existentei sale.
Ea este sustinuta de o intreaga coordonare psihosomatica si neuro-hormonala de la nivelul sistemului nervos central (SNQ si, apoi, la nivelul tisular-celular, ce-i prezinta starea terenului de comunicari intercelulare si tisular-organice deschis acestei relatii, constituind garantia starii de sanatate a organismului.

Daca undeva acest lant de releuri va fi modificat, respectiv prin stres, "rasunetul" acestei alterari va fi receptionat de cele doua cai: nivelul celular si organele in care s-a receptionat efectul respectiv si, apoi, intregul organism, prin releul lui central (feed-beck).
Astfel, celula va raspunde (in contextul de interrelatie celulara) prin tulburari, pana la alterari ale functionalitatii sale care, permanetizate, vor deschide drumul unor modificari mai profunde in actitatea sa, de la cea meolica, la cea de contributie indirecta, la transformarea celulara spre malignizare, prin procesul de cancerogeneza.
Contributia stresului la riscul aparitiei unor localizari in cancer este, de cele mai multe ori, indirecta prin participarea sa la "slabirea" barierelor de aparare ale organismului (care pot fi de la cele meolice, la cele de reparare a modificarilor produse de catre initiatori sau promotori, dar mai ales, pana la cel de aparare imunologica).
Modificarile citogenetice ale acestui proces de cancerogeneza pot fi favorizate si de unele alterari biochimice postagresive cauzate de stres, cum este dcpolimerizarea substantei fundamentale (muco-polizaharidele, colagenul etc), de ineficacitatea actitatii componentelor sale celulare, cat si de perturbarile enzimatice intracelulare cu "rasunet" citoplasmo-nuclear.
. Oare recidivele, reluarea actitatii coloniilor maligne metasta^ate, angiogene^a, pot fi legate de efectul acestui fenom.

Caci, stresul poate influenta negativ sistemul imunologic, prin aceea de a nu-si exercita in totalitate capacitatea de distrugere (fagocitoza) a celulelor canceroase, prin declansarea unor tulburari ce impiedica indeplinirea functiilor pe care ar trebui sa Ic exercite elementele sale de actiune (releul macrofag

limfocit, natural "killer" sau a produselor secretate de ele).
Legat de aceasta, se pare ca stresul ar putea influenta negativ si procesul de cicatrizare a ranilor.
O serie de produsi neurochimici secretati in exces odata cu declansarea starii postagresive (stresul) diminueaza aceasta capacitate.
Uneori, stresul emotional al durerii, durerea in sine (ex.: data de o inflamatie localizata), prin efectorii si releele lui, poate diminua capacitatea de lupta si eficienta a elementelor imunologice angajate.
Caci, aceasta nefiind, astfel, rezolvata, provoaca in continuare persistenta durerii, deci, indirect, mentinerea stresului.
Se cunoaste ca stresul produce "fuga" in urina a unor metale cofactori ai structurii unor enzime (oxidative) endogene, protectoare impotriva radicalilor liberi (agenti de cancerogeneza).

Existenta actitatii sistemului neurovegetativ, cu mediatorii sai adrencrgici, polinergici si peptidergici sta la baza modului prin care se sprijina primirea informatiilor de catre sistemul nervos central si a fatetelor psihobiologice ale factorilor de stres pe care ii receptioneaza organismul (biochimic, fizic, microbiologic, terapeutic).
Starea progresiva a acestor agenti ai stresului (mai ales cei cu efect mai bland), parcurge, de cele mai multe ori, traseul de recuperare si adaptare.
Uneori, insa, dintre acestia, factorii psihici si emotionali se completeaza cu cei de sensibilitate biologica sau ereditara, in determinarea riscului aparitiei si evolutiei unui proces patologico-somatic, putand a se interfera si cu un proces de cancerogeneza.
Terapia stresului si strategia ei sunt complexe, deseori de ugenta a ceea ce tinde sa instaleze o stare postagresiva brutala.
Ea depinde de specialitatea medicala respectiva.
Printre altele, participarea indiduala la aceasta terapie este primordiala si se refera la modificarea de comportament, de actitate fizica, de rezolvare a problemelor sau de selectizare a lor etc.