Existenta biologica, in timp, a fiecarui individ din specia umana este inscrisa in codul lui genetic si este imposibil, teoretic, de a fi prelungita.
De asemenea, media de viata a unor generatii dintr-o anumita populatie este pe o anume perioada de timp, practic, determinata* *>.
Ameliorarea existentei reale (in prezent, mult sub loarea teoretica), a putut fi realizata, in parte, datorita imbunatatirii conditiilor de viata si de ingrijire a sanatatii omului, dintre care imbunatatirea corespunzatoare a alimentatiei rstei a IlI-a, in anumite tari, cu prioritate in cele ansate economico-industrial si, respectiv, social.
Variabilitatea de durata a vietii, de la individ la individ, este datorata, uneori, cresterii sau scurtarii timpului de viata, printr-o serie de evenimente biologice favorabile sau nefavorabile, ce o pot influenta, dupa caz.
Marirea calitatii si duratei timpului de viata efectiv, la om, in progres, sunt datorate cresterii numarului de persoane care, protejandu-si sanatatea, ajung la o durata de viata mai indelungata, apropiindu-se, astfel, de cea codificata biologic speciei umane.Imbatranirea este inerent supusa unor legi Gxe, biologice si evolua paralel cu consumarea timpului de viata, Gind rezultatul unui program inscris genetic continuu, in Secare celula a organismului uman (care si ea are, in timp, un anumit numar Gx de multiplicari).

Acest timp total de viata prescris pentru fiecare individ din specia umana, nu s-a modificat, raportat la evolutia ei. De altfel, nici pentru multe alte specii.
Cu toate ca exista aceeasi loare de timp inmagazinata ca energie in fiecare celula, tesuturile si organele nu vor imbatrani la fel, in aceeasi scurgere de timp, datorita solicitarii lor diferite - de la individ la individ

cauzate de factorii de mediu.
Fiecare tesut, sistem sau organ din corpul uman poate functiona cu un numar minim dintre celulele sale, sub care loare el ajunge la incompetenta functionala (ex.: scleroza inaintata a unui organ ficatul, rinichiul, miocardul).
Organismul uman este supus unor reinnoiri celulare permanente (aproximativ 200 miliarde de celule din organism mor in fiecare zi), adica fiecare celula care si-a indeplinit, in timp, programul ei morfo-functional fixat genetic, fi inlocuita (in majoritatea numarului lor) printr-o alta celula fiica, ce indeplini acelasi program de continuitate a existentei sale.
Acest act de inlocuire este realizat de celule speciale, numite celule mama (suse), care dispar mult mai lent si a caror moarte (apoptoza) este si ea programata, ca timp.
Ele au un potential de inmultire ca celulele embrionare, and un dinamism continuu in tot lungul vietii, de la faza embrionara si pana la sfarsitul lor codificat de activitate, dar, apoptoza lor si a descendetilor este mult mai accentuata in perioada de imbatranire.In tot acest timp, celulele "suse", cap de serie, se imputineaza programat si ele, treptat-treptat, dar pot dispare, din diferite motive, si inainte de vreme.
Unele dintre aceste celule sunt cele care si-au terminat activitatea si rolul lor (codat genetic), de exemplu, celulele care fabrica si secreta hormonii.
Acesti hormoni, nemaifiind secretati, organele care au fost dependente de ei, privind activitatea si troficitatea lor, incep sa-si piarda din atributiile avute si vor suferi o subactivitate, o imbatranire corespunzatoare, o atrofiere morfo-functiuonala.
Lipsa acestor hormoni avea si alte influente negative secundare, asupra altor tesuturi, care nu sunt, de fapt, tinta activitatii lor principale si le vor influenta, cel putin indirect, meolic, ceea ce le reduce, uneori, pina la inactivitate.
Exemple sunt destule, dar cel mai elocvent este efectul in timp al hormonilor sexuali, in care caz la sfarsitul perioadei lor de activitate, organele dependente de acestia (organele genitale, glanda mamaraj, isi incep declinul, prin imbatranirea tesuturilor respective si atrofia lor.

Ce inseamna, in acest caz, imbatranirea ?

La un moment dat, celulele respective nu mai functioneaza la capacitatea lor normala.
Ele isi reduc meolismul la un ritm minim sau scad ca numar, caci nu mai au stimulul hormonal cxtracelular de a se divide si de a mentine un meolism activ, astfel tesutul si organul respectiv se reduc ca volum, la o activitate si o existenta minima sau inactivitate, deci, imbatranesc.
Acest fenomen se poate intampla, in timp, oricarui organ al corpului uman, in functie de importanta lui in atingerea duratei de existenta programata a organismului.
Astfel, se pare ca sistemul hematoformator, care fabrica sangele, cel ce aduce organismului din mediul inconjurator elementul principal de viata, oxigenul si, pe langa aceasta, este si transportorul componentelor de hrana ce vin prin tubul digestiv, ar avea codificat cel mai lung timp de existenta si, deci, cel mai lung timp de activitate.
De fapt, imbatranirea este diminuarea lenta a acestei calitati de reinnoire a pierderii celulare ce o sufera, in timp, organismul nostru, dar si, respectiv, a capacitatii fiziologice constante de activitate.
Corpul omenesc, la nivelul tesuturilor si al organelor, pierde zilnic un imens volum de celule, ce se ridica la cate miliarde (organismul uman, in greutate de 70 de kilograme, contine aproximativ 70.000 miliarde de celule, caci un gram de tesut uman dens, precum este cel embrionar sau cel neoplazic, contine aproximativ un miliard de celule).
Aceasta pierdere celulara nu este inlocuita, in timp, in totalitate, din numeroase motive (ex. -.maladii, agenti agresori ai mediului inconjurator, clima, hrana precara legata de motive economico-sociale etc.) si in special, de determinarea genetica.
Exista o reorganizare continua a tesuturilor, a acestor pierderi, un individ de 70 de ani, nu este la fel cu cel de 40 de ani, din punct de vedere al numarului de celule, al potentialului meolic si de regenerare a tesuturilor si organelor etc.
Odata cu imbatranirea apar anomalii ale acestor sisteme, de care depinde functionarea lor.
Vorbind despre imbatranire si cancer, putem inregistra unele semnale biologice externe si interne care apar, iar pe altele le putem banui.
Scaderea producerii proteinelor complexe de structura de catre celulele mezenchimale este evidenta (colagen, elastina etc).

Tipurile de evolutie a imbatranirii tesuturilor sunt diferentiate intre ele, ceea ce are importanta cand facem o apreciere asupra aparitiei preferentiale a cancerului pentru un tesut sau un organ.
Exista sigur o legatura directa si indirecta intre imbatrinire si cresterea frecventei in cancer.
Uncie dintre aspectele ce sustin aceasta afirmatie, pot fi:

a scaderea dinamismului de reinnoire a celulelor, ca si scaderea numarului lor din unele tesuturi si organe, odata cu rsta, mai ales a celor care sunt in prima linie a luptei impotri aparitiei, evolutiei si progre-siei malignitatii, scazand eficienta de interventie a lor (ex.: a sistemului imunitar, a aparatului neuroendocrin, a ficatului, a sistemului hematofom/ator), dar si micsorarea activitatii de aparare a barierelor de filtru natural impotri agentilor nocivi (in special, a celor din tractul intestinal);
a remanierea continua a tuturor tesuturilor si organelor, in timp, uneori fara reinnoiri celulare (se pare, in afara de sistemul nervos central si medular) este deficitara in perioada de imbatranire si poate produce unele ineficiente (ce cresc odata cu rsta), dintre care, uneori, apar erori spontane in transcriptia ADN nuclear-celular, alteori sinteze incomplete ale lui, uneori infidele, ce pot provoca si favoriza si aparitia unor mutatii; de asemenea si alterarea ADN mitocondrial, cu reducerea enzimelor antioxidante.

Daca imbatranirea reprezinta un factor, asa cum am amintit, care participa la marirea frecventei cancerului (frecventa cancerului glandei mamare, la femei, la 75 de ani este dubla fata de cea la femeile de 55 de ani), in ceea ce priveste, insa, evolutia lui la rste si mai inaintate, aceasta, de multe ori, este incetinita.
In unele localizari, in special in cele dependente hormonal, incetinirea evolutiei tumorii aparute poate fi constatata, dar nu stim daca aceasta rata de crestere este si in primele faze.
In plus, sunt unele curiozitati (paradoxuri) cum este maladia congenitala

sindromul Werner - ce se caracterizeaza printr-o imbatranire precoce si care este insotita frecvent de cancer, acesta fiind, in general, de tip sarcomatos

ca la tineri

in loc de tip carcinomatos, care se intalneste mai mult la batrani.
O alta explicatie, legata de cancerul aparut la o rsta inaintata, consta si in aceea ca, celula maligna sau clonul malign, rezultatul final de cancerizare a unei initieri celulare (prima leziune ireversibila a unui cancerigen), ce deschide drumul malignizarii unei celule normale spre cancerizare, poate evolua clinic latent sau cu poate avea reluari de crestere pe un interl de 5, 10 sau, posibil, si pana la 40 de ani.

Acest interl ridica ipoteza ca leziunea a fost produsa (fata de momentul cand a aparut clinic) cu mult inaintea perioadei acestei rste inaintate.
Deci, aparitia unei leziuni de acest fel, are o lunga perioada de latenta in evolutie, suprapunandu-se, de cele mai multe ori, cu perioada de instalare a batranetii, ce ar putea suspecta probabilitatea unei coincidente de timp.
Acest fenomen, legat de aparitia in timp a cancerului, l-am mai amintit la efectul unor tipuri de agenti cu risc cancerigen, ca tutunul, asbestul, viroze etc.
Se parc ca celulele organismelor mai imbatranite sunt mai sensibile la anumiti cancerigeni, cum ar fi cei chimici, iar celulele organismelor mai tinere sunt mai sensibile la cancerigenii biologici sau la radiatiile ionizante.
Exista explicatii la aceasta constatare, dintre care una ar fi potentialul de regenerare, iar alta ar fi intervintia scaderii posibilitatilor, odata cu rsta, in special meolice, de anihilare a radicalilor liberi, atat de legati de fenomenul de imbatranire si in acelasi timp de provocare si aparitie a cancerului.
Acesti radicali liberi sunt implicati in frecventa crescuta in cancer, caci, se stie ca radicalii liberi pot fi cancerigeni puternici, dar, in acelasi timp si factori patogeni ai altor boli, cum este ateroscleroza.
Producerea lor in exces este legata de multe cauze externe organismului, cum sunt cele alimentare, medicamentoase, radiatiile ionizate, diferitii promotori din poluarea industriala etc, dar si din cauze interne, meolico-enzimatice, ale celulelor organismului nostru, ba chiar produse de unele elemente ale lui (macrofagele), in lupta lor cu microbii, deci, ca arma de aparare (ex.: in inflamatii se pot produce radicali libert).
Aceste din urma cauze au, insa, un volum minor de producere.
Acesti radicali liberi (tip superoxid, dioxid, peroxid), care nu sunt rapid neutralizati, pot produce leziuni structurale, functionale, pornind de la membrana celulara lipoproteica, pana la produsii intracelulari (proteine, enzime) si nucleari (ADN, ARN).
Diminuarea competentei fiziologice, in special a celei legate de boli, alterari si leziuni care determina scurtarea longevitati normale a omului, sta si in saracirea si pierderea capacitatii de reparatie biologica cu care sunt inzestrate celulele si care, cele ce imbatranesc, au din ce in ce mai putin aceasta capacitate.

Iata drumul spre mutatiile ce raman ireversibile !

Aceasta deteriorare lenta si progresi in timp, a organismului, ce conduce la un declin al dinamismului si eficientei functiilor sale, desigur, este programata de un mare numar de gene, care stau la baza patronarii acestei insolubile imbatraniri.
Acest "tot impreuna", acest veriil orologiu inexorabil, nu poate fi modificat, ci doar intretinut si sustinut "a G in plina forma".

Este oare rsta inaintata favorizanta sau protectoare a aparitiei, ori a evolutiei cancerului ?

Nu putem generaliza constatarea ca frecventa in cancer creste odata cu imbatrinirea, asa cum o putem gasi in incidenta ariei de rsta cuprinsa intre 50

70 de ani, caci nu putem elimina dintre cauzele lui, extrem de numerosii agenti fizici, chimici si biologici.
Si totusi, realitatea ne demonstreaza ca acumularea, cu rsta, a mutatiilor recesive somatice (cele de profil monosomic, in afara celor din cauze familiare), se face astfel incat aparitia tumorilor, in special a carcinoamelor (mai putin de 90 %) sa fie legata de ansarea in rsta (dupa 60 de ani)
Citogenetica oncologica, legata de imbatranire, demonstreaza si ea ca, dintre cancere, carcinoamele sunt cele care progreseaza, ca frecventa, odata cu rsta (care acumuleaza mutatii recesive somatice), fata de celelalte localizari ce scad, ca numar (leucemii, limfoame, tumori de os si tesut de sustinere, sistem nervos etc.) (230].
Unele date arata ca dupa rsta de 80 de ani se constata, insa, o "aplatizare" a frecventei in cancer, ca si cum dupa aceasta rsta individul devine mai rezistent la unele cancere, imbatrinirea parca limitand donarea si progresia sa.
Se pare ca este vorba de evolutia si nu de aparitia lui.
O alimentatie echilibrata, un comportament de viata sanatos, pot contribui ca organismul nostru sa ramana mult timp cat mai tanar si fericit, pana la semnalul "orologiului" final, programat.
Deci, una din marile responsabilitati ale omului, privind frecventa a doua grave maladii - cele cardiosculare si cancerul - este importanta acordata comportamentului corect fata de nutritia sa, in plus, odata cu aparitia fenomenului de imbatranire.