Pe langa materia primara, "de inceput", a acestui "tot univers" de structura anorganica, zisa "inerta", aparent inepuizabila, pe care o gasim la fel de prezenta si astazi si care este, de fapt, practic acti, transformanta prin potentialul energiei ei, a aparut ulterior, intr-un moment dat, o alta materie, de structura organica, diferita si diversa, zisa "superioara", cu o compozitie ce parea, insa, mai complexa si care avea sa fie si mai completa fata de cea primara.

Asa s-a format materia biologica.
Astfel, in urma cu aproximativ 3,5

4 miliarde de ani, la capatul unui drum lung de evolutie a materiei existente s-a format un "monocadru" (corespunzator unui continut ce "prevestea" citoplasma celulara), conturat de o membrana construita din macromolecule organice (unele existand si astazi) "asambland" materiale de structura si functii noi, care existau in mediul actic propice, de atunci, cu calitati speciale proprii, cum este cea catalitica sau de sinteza, constituind prima forma morfo-functionala organizata cu capacitatea de a se replica, o unitate ce exprima viata.

Astfel a aparut celula.

La inceput, aceste organisme celulare erau rudimentare, organizate mai simplu, ca forma si functie, in concordanta cu specificitatea si amploarea activitatii lor, caci ele nu aveau nucleu (protocariote) ca primele celule "ancestrale" dinaintea lor, ce erau si mai reduse ca structura (protocariote, micoplasme etc).
Ulterior, dupa un timp la fel de indelungat (aproximativ 1,5 milioane de ani) aceasta forma simpla de viata celulara (acel "monocadru") a devenit mai functionala prin inglobarea in teritoriul acesteia a unor "formatiuni" organice active preformantc (proorganite), existente deja in acel mediu ambiant.
Ele au devenit, ulterior, cand au evoluat, organite constituite ale celulei actuale ca:
a reticulum endoplasmatic rugos - locul unde se vor sintetiza proteinele, glicoproteincle si enzimele;
a reticulum endoplasmatic neted (locul unde se vor sintetiza si meoliza acizii grasi, fosfolipidcle, colesterolul si hormonii steroidici) ;
a aparatul Golgi (locul de tranzit al proteinelor si lipidelor produse de RE, unde vor suferi o prelucrare speciala spre a le da o forma specifica de functionalitate) ;
a mitochondriile - (locul reactiilor oxidative si al activitatii catenei respiratorii);
a peroxizomii (sediul unor reactii oxidative speciale);
a lizozomii-endozomii

(locul de digestie al structurilor moleculare si al microorganismelor fagocitate);
a hialoplasma - aceasta formata dintr-o componenta solubila la un loc cu o retea microtrabeculara si cu elementele citoscheletului.

Toate acestea vor reprezenta suportul citofunctional al celulei : citoplasma.
Despre membrana celulei am vorbit, deja.
In acelasi timp s-a produs formarea unui nucleu central ce continea o structura macromoleculara speciala, exclusiv de comanda si de perpetuare a celulei, impresionanta prin perfectiunea si silitatea functiei sale.
Acesta este genomul ereditar

ADN celular.
Astfel, ADN celular se gasi, deci, in nucleu, in prezenta altor compusi moleculari ca histonele, proteinele, enzimele etc, precum si a mai multor tipuri de acid ribonucleic, precursori ai ARN din care vor proveni cel "mesager" (ARNm), cel de "transport" (ARNt) si cel ribozomial (ARNr) (ce se concentra in nucleol, dar mai ales in citoplasma), patronate si sintetizate de el (ADN).
Toate aceste tipuri de ARN se vor gasi in citoplasma la nivelul aceluiasi reticulum endoplasmatic rugos, unde se produce sinteza proteinelor, desarsind, astfel, structura celulei eucariote de astazi (celula cu nucleu), la te, animale si om.
Biochimic, ADN, aceasta macromolecula din nucleul celulei, care are ca suport si corespunde, in mare parte, cromatinei nucleare (din interfaza) sau a cromozomilor (in faza mitotica) este compus dintr-un lant de doua cate-ne de polinucleotide asezate fata in fata, legate intre ele prin punti de hidrogen la nivelul bazelor ce sunt diferite ca structura, dar totdeauna aceleasi (Adenina + Timidina sau Guanina + Citozina).
Acestea sunt inlantuite secvential, intr-o forma elicoidala, formand mici grupari (nucleozomi) asezate din loc in loc in jurul cator molecule de histone.

Nucleotidul, unitatea de baza a AND, este format dintr-o molecula proteica (purina sau pirimidina - amintite), o molecula de glucida (o dezoxiriboza) si o molecula de acid ortofosforic, constituind, astfel, acidul dezoxiribonucleic (de unde a provenit numele intregului genom macro-molecular inlantuit secvential

ADN).
Acest complex macromolccular "multipotent" (ADN) este inzestrat cu capacitatea de a ordona, programa, codifica si supraveghea activitatea ce-i revine celulei si sintezei moleculelor (de proteine) necesare structurii si functionarii sale, dar si a materialelor biologice de pregatire a "nasterii" din aceasta celula ("mama"), prin diviziunea ei, a doua celule ("fiice") cu caractere identice morfobiologic.In principiu (in relatie cu fiziologia sau cu necesitatea tesutului, ori a organului respectiv), una din aceste celule "fiice" poate ramane in repaus tGo), cealalta (sau chiar amandoua) preluand functia celulei pe care o inlocuieste sau, eventual, una din ele intra (daca este nevoie) in ciclul de diviziune (Gi

S

G2

M).
Aceste celule aparute prin diviziune, vor inlocui in tesuturi si organe, celulele care, indeplinind functiile lor si-au incetat activitatea si au murit in mod natural, printr-o moarte programata (apoptoza), ca si pe cele ce au disparut in mod accidental, ori dintr-o cauza patologica.
Un loc special in aceasta regenerare continua a organismului il au celulele numite "mama" (celule "suse").
Ramase dupa terminarea organogenezei organismului fetal, in continuare si dupa nastere, aceste celule sunt codificate si programate a avea potential de diviziune permanenta, dar controlata, ce se declanseaza la un anumit stimul (abil cu celulele embrionare).
La om, aceste celule "suse", mai mult sau mai putin nediferentiate ca aspect morfologic, vor fi "cap de serie" si vor deveni precursoare ale celulelor ce se vor regenera si se vor diferentia si matura conform tesutului in care s-au format, uneori (la unele din acestea), prin mai multe etape intermediare de diviziune.
Ele vor fi prezente, in numar diferit, in relatie cu fiziologia si viteza de regenerare a fiecarui tesut in parte
Pana in zilele noastre inteligenta umana nu a putut realiza stiintific (artificial), o celula viabila care sa se poata reproduce.
La orice vietuitoare, inclusiv la om, fiecare celula se naste, imperativ, dintr-o alta celula.

UNELE DEOSEBIRI MORFO-FUNCTIONALE INTRE CELULA NORMALA SI CEA MALIGNA

CELULA NORMALA

Activitatea, cresterea si divi-ziunca celulara sunt controlate conform unor legi fiziologice normale, codificate.
Diferentierea si maturarea celulara sunt conforme tipului celular al tesutului sau organului respectiv.
Raportul nuclco-citoplasmatic al celulei (marimea nucleului fata de citoplasma) este, in general, acelasi la toate celulele organismului. Exceptie fac celulele embrionare, cele solicitate functional (meolic) si, uneori, cele de regenerare a tesuturilor. In general, exista un singur nuclcol in nucleul celulei.
Actiunea factorilor endogeni de crestere celulara este intermitenta si coordonata (feed back).
Expresia functionala a protoonco-geneior este normala.
Genele supresoare ce se opun aparitiei malignitapi, o expresie normala a activitatii lor.
Prezenta inhibitiei de contact interce-iular (ionii de calciu

Ca

au un rol important].
Multiplicarea celulara de necesitate este realizata printr-o diviziune normala si este codata si supravegheata, ca numar, in cadrul tesutului respectiv.
Echilibrul meolic cantitativ si calitativ (glucidic, proteic si lipidic), intre anabolismul si caolismul celular este normal si existent
Sinteza la un nivel normal de substante specifice (imunoglobulinc, hormoni, neurornediatori etc).
In principiu, prezenta in cantitate minima a antigcnului de tip embrionar, Iceata de localizari.

CELULA MALIGNA
Activitatea, cresterea si tunctinarca celulei devine anarhica, cu o autonomie in directia unei diviziuni celulare necontrolate si continue; in general, proces ireversibil.
Deseori, exista o lipsa de diferentiere si de maturare celulara, uneori acestea putand fi si incomplete. Starea partiala de diferentiere sau de nedifcrcnpere a celulei, nu asigura functionalitatea fenotipului normal celular corcspunzaror.
Raportul nucleocitoplasmatic este, in general, crescut, in favoarea nucleului. De regula, exista mai multi nucleoli in nucleu.
Actiunea factorilor endogeni de crestere celulara este marira si necontrolata, dar se produc, in plus, autocrin si alte molecule mitogene sau de crestere, ori se accepta din afara, fara discernamant, molecule analoge (ex..: atimrntafie).
Cresterea cantitati si calitati a expresiei functionale a proto-oncogcnclor sau transformarea lor, legata de cancerogeneza.
Pierderea sau inhibitia expresiei genelor supresoare, legat de cancer (ca si superexpresia lor, indica prezenta unui proces de malignitate).

Pierderea inhibitiei de contact intercetular.

Multiplicarea prin diviziune celulari este continua, deseori, cu defectiuni nucleo-citoplasmaticc.
Existenta de modificari meolice fata de normal, cu anomalii si tulburari cantitative de exzime si izoenzime, explicand: - utilizarea in profit a glucozei, prin glicoliza si glucogeneza, uneori, descresterea stocarii ci prin glicogcnogencza; - mobilizarea proteica pnntr-un anabolism azotat endogen crescut (nevoia de aminoacizi fiind crescuta in proliferarea celulara); - producerea de proteine anormale (oncoproteine) ce pot influenta negativ starea fiziologica celulara si, respectiv, a organismului; De asemenea, exista diferente in meolismul de solicitare a lipidelor si a proteinelor.
Sinteza excesi, anormala (in anumite localizari maligne), de substante specifice (imunoglobulinc, hormoni, neuro-mediatori etc.).
Prezenta crescuta a antigcnului de tip embrionar (foeto-proiema, antigen carcino-embrionic etc), ca si cel cu caracter special, legat de localizarea tesutului maliqn (markeri).