LMNH tiroidiene reprezinta 1,5-2,5% din LMNH si aproximativ 7-8% din tumorile primitive ale acestei glande. Cea mai importanta caracteristica a lor este aparitia frecventa la pacienti prezentand leziuni de tiroidita cronica, putand complica o tiroidita Hashimoto (incidenta unui limfom este de 1,5-5% din cazuri (2). Aceste aspecte vin in sprijinul ipotezei patogenetice conform careia dezvoltarea unui LMNH tiroidian este consecuti aparitiei unei clone maligne limfocitare, favorizata de o stimulare imunitara prelungita, asa cum se intampla si in sindromul Gougerot-Sjogren sau in contextul perturbarilor imunologice congenitale sau castigate. in producerea unor LMNH tiroidiene este incriminata si radioterapia aplicata pe regiunea cervicala anterioara (1, 5).
Ca lou clinic, LMNH tiroidiene imbraca aspectul unor tumori tiroidiene cu evolutie rapida, cel mai adesea cu caracter nodular (mai rar multinodular sau difuz), frecvent dureroase si responsabile de aparitia unui sindrom compresiv (disfagie, dispnee). intre instalarea primelor semne clinice si precizarea diagnosticului se scurg 4-6 luni de zile. Cel mai adesea, boala apare la rste situate intre 60-70 de ani, intr-o treime din cazuri intereseaza insa rste tinere, predomina la femei (raport F/B = 5-8:1) indeosebi dupa rsta de 60 de ani (cand asociaza frecvent simptomatologia unei tiroidite cronice). Rareori (3-5% din cazuri) pot fi prezente semnele clinice ale unei distiroidii (hipotiroidie, foarte rar hipertiroidie) ca urmare a leziunilor inflamatorii asociate. in 20% din cazuri pot fi prezente adenopatii cervicale satelite.In 70-80% din cazurile de LMNH tiroidiene sunt prezenti autoanticorpi (antitireoglobulina, antimicrosomali); titrul acestora poate diminua (pana la disparitie) in cazul aparitiei unui LM pe fondul unei tiroidite cronice limfocitare.
Scintigrafia tiroidiana arata cel mai adesea prezenta unui nodul rece (deseori in cadrul unei guse muitinodulare) sau a unui lob nefunctional; uneori se inregistreaza o captare heterogena, distincta de cea a- tesutului tiroidian inconjurator.
Pentru precizarea diagnosticului se impune un studiu histologic si citologic in urma biopsiei chirurgicale. Poate fi efectuata o puctie-biopsie cu ac fin sau pot fi analizate preparate obtinute in urma unei tiroidectomii partiale sau totale pentru suspiciunea unui diagnostic preoperator de carcinom tiroidian. intrucat studiul citologic prin aspiratie are cel mai adesea o loare orientati, este preferabila explorarea chirurgicala loco-regionala. Ea permite afirmarea diagnosticului de LM, precizarea tipului histologic si posibila asociere a tiroiditei cronice. in cazul asocierii tiroiditei cronice pot apare dificultati de diagnostic care insa vor putea depasi incertitudinea prin constatarea unor aspecte evidentiind efractia capsulara, infiltrarea peretilor sculari si, mai ales, proliferarea celulara limfomatoasa monomorfa ingloband culele tiroidiene. Afirmarea proliferarii monoclonale de limfocite B este dovedita prin evidentierea unei Ig monotipice la suprafata celulara, cu ajutorul unor studii imunohistochimice pe preparate congelate. Cel mai adesea, histologic este vorba despre limfoame nehodgkiniene cu grad intermediar de malignitate (difuze cu celule mari); mai sunt intalnite (105 din cazuri) si tipuri imunoblastice sau forme nodulare mixte cu celule mari si mici.In 1984 Isaacson si Wright au sugerat apartenenta LM tiroidiene primitive la grupul limfoamelor MALT pe baza asemanarii glandei tiroide cu glandele salire si in care infiltratul limfoid constatat in sialoadenitele mieloepiteliale este similar celui din MALT (4).
Probleme delicate de diagnostic diferential (histologic) se pun cu ca re in om ui an aplazie cu celule mici sau cu aspectul reactiv inflamator. Elementul esential de diferentiere pentru caracterul reactiv il reprezinta constatarea restrictiei lanturilor usoare de Ig (cu ajutorul anticorpilor monoclonali) in cazul LM.
Tratamentul LMNH cu debut tiroidian este in functie de stadiul de extindere a bolii, de posibila depasire de catre procesul neoplazic a capsulei tiroidiene. intrucat cele mai multe cazuri evolueaza intratiroidian, conduita terapeutica face intotdeauna apel la chirurgie si radioterapie; acestor proceduri li se recomanda, din ce in ce mai frecvent asocierea polichimioterapiei citostatice (cure de tip CHOP) indiferent de tipul histologic constatat (3).
Supravietuirrea la 5 ani atinge 15-20% din cazuri in formele de inalta malignitate si 75-95% din cazuri in formele de malignitate redusa, respectiv intermediara. Sunt raportate 100% supravietuiri la 5 ani in formele nodulare. Trebuie luat in considerare si faptul ca LMNH cu celule mari neclite evolueaza de regula cu caracter localizat, pe cand formele imunoblastice si cele cu celule mici clite sunt cel mai adesea diseminate, ceea ce influenteaza semnificativ progosticul. Formele cu indare extracapsulara au, de asemenea, un prognostic nefavorabil.
Potentialul de diseminare al limfomului tiroidian este crescut recidivele precoce la distanta fiind frecvente. Localizarile meningiene sunt rare. in acest context se impune apelarea la radioterapie cervicala sau cervico-mediastinala precedata de cicluri de polichimioterapie continand antracicline, cu precautiile ce se impun (la bolnavii in rsta) referitoare la toxicitatea cardiaca rezultata din asocierea celor doua modalitati terapeutice.