in ultimele decenii, analizele citogenetice ale tumorilor umane au evidentiat ca celulele maligne prezinta anomalii cromosomiale castigate cu caracter clonal. in hemopatiile maligne au fost observate astfel de modificari cromosomiale, incluzand rearanjari structurale (precum translocatii si deletii) si modificari numerice. Analizele moleculare ale modificarilor cromosomiale aduc informatii utile in privinta rolului acestor perturbari genetice in patogeneza neoplaziilor, cu implicarea unor oncogene recesive.
Spre deosebire de alte hemopatii maligne, in BH exista o cantitate mai redusa de informatii cu referire la modelul citogenetic al bolii. Acest lucru este explicat prin :
a indexul proliferativ redus al celulelor neoplazice din BH; pentru
(obtinerea unor date semnificative este necesar studiul unui numar cat mai mare de celule in diviziune, iar in BH procentul de celule in mitoza este extrem de variabil, de regula redus. a numarul redus de celule maligne Reed-Sternberg (RS) in tesuturile afectate de boala. Dezltarea tehnicilor de bandare cromosomiala din ultimele decenii a permis o analiza amanuntita a anomaliilor cromosomiale din BH.In toate cazurile de BH sunt descrise anomalii cromosomiale neintamplatoare (aceeasi modificare fiind prezenta in toate celulele de cariotip anormal), ceea ce sustine, cu tarie, natura clonala (maligna) a bolii. Aceste modificari pot fi de ordin cantitativ sau de ordin calitativ, afectand fie numarul, fie structura anumitor cromosomi, neputandu-se insa concluziona, pana in prezent, asupra unor modificari cromosomiale specifice pentru BH (1).
a. Modificarile cromosomiale numerice din BH sunt caracterizate cel mai adesea prin aneuploidie sau poliploidie. Nucleii celulelor RS contin, cel mai adesea, o cantitate de 4-8 ori mai mare de ADN.
Hiperploidia este un element caracteristic al BH si este observata in peste 70% din cazurile eluand cu un cariotip anormal. Hibridizarea fluorescenta in situ a dovedit prezenta hiperploidiei in celulele RS, fara a se identifica modificari numerice specifice (7). Castigarea sau pierderea unor cromosomi specifici este sistematizata (neintamplatoare). Cea mai frecventa modificare numerica este reprezentata de adaugarea cromosomuiui 5; castigarea cromosomilor 1,2,9,11, 12, 16, 18, 20 si 21 este si ea frecventa in BH, la fel ca si pierderea cromosomilor 10, 13, 17, 21 si 22. Modificarile numerice pot interesa, de fapt, oricare dintre cromosomi; pierderea cromosomuiui 3 nu a fost descrisa pana in prezent, iar castigarea cromosomilor 1, 2, 5, 12 si 21 a fost constatarea cea mai evidenta in elutia BH.
b. Anomaliile structurale cromosomiale, cu rearanjari genetice, sunt descrise in peste 70% din cazurile de BH. Aceste modificari cromosomiale specifice sunt la randul lor sistematizate, neintamplatoare si se traduc in majoritatea cazurilor prin translocatii sau deletii. Cele mai frecvente modificari au fost descrise in structurile cromosomiale 1p si 1q, desi in multe alte cazuri sunt inregistrate anomalii structurale implicand cromosomii 2q, 6q, 11p, 14q si Xq. Nu au fost descrise modificari structuraJe ale cromosomilor 10p, 16q, 19q si 20p, dar a fost relatata o translocatie complexa, t(1; 12; 11), la bolnavi cu BH.
Cele mai frecvente modificari citogenetice structurale caracteristice BH, sunt prezentate in elul 2.5.1. (dupa Cabanillas F. si colab.):
De mentionat ca in majoritatea cazurilor este rba despre forme histologice de
scleroza nodulara si de predominanta translocatiilor fata de deletii (3).Incercandu-se silirea unei corelatii intre modificarile cariotipului si subtipurile histologice de BH nu s-a putut ajunge la o concluz'ionare definitiva. De asemenea, frecventa anomaliilor cromosomiale in BH este diferit apreciata in studiile publicate, verosimil si ca urmare a numarului mic de celule studiate aflate in metafaza, nefiind exclusa posibilitatea ca aceste celule sa fie derivate mai degraba din limfocitele reactive decat din celulele neoplazice specifice bolii.
Semnificatia prognostica a anomaliilor cromosomiale din BH a fost apreciata intr-un numar mic de studii, dar se apreciaza ca pot fi constatate corelatii semnificative intre modificarile citogenetice si durata remisiunilor complete sau a cea a supravietuirii. Existenta acestor anomalii insoteste cazurile eluand cu remisiuni de mai lunga durata si cu o supravietuire medie mai prelungita.
Studiile citogenetice au cautat, de asemenea, sa contribuie la identificarea naturii celulei care sta la originea BH. in mai multe rapoarte (trecute in revista de Cabanillas) au fost constatate modificari cromosomiale frecvent intalnite in neoplasmele limfoide, precum translocatii de tipul t(14;18) (q32;21) sau t(11; 14) (q23; q32), asociate limfoproliferarilor cu origine in limfocitele B. Datele prezentate nu au intrunit insa acceptul unanim pentru a se putea afirma cu certitudine originea BH in limfocitul B.
Tehnici experimentale mai modeme, incluzand citometria in flux si analizele citogenetice prin hibridizare in situ cu probe de acizi nucleici fluorescente, au avantajul ca nu necesita pentru studiu celule in faza de mitoza si poate fi examinat un numar mai mare de celule. Cu ajutorul acestora se pot sili modificarile cromosomiale esentiale pentru producerea BH si localizarea genelor cu importanta in patogeneza BH. Cu ajutorul acestor tehnici precum si prin recurgerea la imunofenotipizare s-a reusit a intra in posesia unor date convingatoare pentru elucidarea naturii celulei RS.
Studii din ultimii ani au demonstrat pozitivitatea pentru antigenul L-26 asociat limfocitelor B in celulele maligne din aproape toate cazurile de BH cu PL si in peste 50% din celulele din celelalte subtipuri histologice de BH. Analize de genetica molecuJara au demonstrat rearanjamente pentru gena de imunoglobulina (lg), dar nu si rearanjamente ale lanturile grele (H) si usoare (L), asa cum este intalnit in cele mai multe din neoplaziile cu limfocite B. Aceste studii sustin o posibila origine limfoida a celulelor RS si sugereaza provenienta acestora din limfocitele B (6). Astfel, in prezent se apreciaza ca, cel putin in subtipul histopatologic de PL, la originea celulei RS se afla limfocitul B, pentru celelalte forme histologice de BH evaluarile fiind in curs (celulele RS prezentand si markeri specifici celulelor monocitoide).
Leziunile cromosomiale ("breakpoints") au putut fi apreciate, prin studiul oncogenelor, cu un grad crescut de precizie. Utilizarea tehnicii reactiei in lant a polimerazei (PCR) a permis investigarea acestor " rupturi " ale unor oncogene (bcl-2, bcl-l), indeosebi in LMNH; in ultimii ani, aceasta tehnica a permis obtinerea de noi date privind modificarile citogenetice si din BH (5). Asa dupa cum s-a amintit la modulul de etiopatogenie, leziunile din BH contin o mare cantitate de interleukine, factori de crestere in stransa legatura cu activitatea oncogenelor; dereglarea lor poate antrena o crestere tumorala mai mult sau mai putin autonoma (actiune similara proto-oncogenelor si anti-oncogenelor sau genelor supresoare).
Studii clinice si experimentale au evidentiat ca citokinele si
receptorii acestora sunt implicate in mentinerea fenotipului
malign al celulelor RS, verosimil prin mecanisme autocrine. Utilizand tehnica PCR globala pentru examinarea exprimarii simultane a diferitelor citokine si receptorilor lor pe o singura celula s-a constatat un model heterogen de exprimare a acestora: genele pentru IL-l si pentru TNF-a sunt exprimate in majoritatea celulelor RS, in timp ce IL-2, IL-4 si IFN-y nu sunt produse de catre celulele caracteristice BH .
Studiile lui Brousset P. si colaboratorii au demonstrat prezenta (in peste 90% din cazurile de BH studiate) genei BAX inductoare a apoptosisului; in toate aceste cazuri, celulele tumorale exprima
proteinele apoptotice bcl-2, bcl-x sau mcl-l, fie singure, fie in combinatie, aspect care ar explica raspunsul farabil la chemoterapie al bolnavilor cu BH (2).
Evaluarea imunohistochimica a genei supresoare p indica prezenta unor mutatii punctiforme ale acesteia in majoritatea celulelor RS; produsul proteic p21 (inhibitor de ciclin-kinaza) al acestei antioncogene este exprimat in aproape toate celulele maligne studiate (4).
Genomul VEB, proteina bcl-2 si gena p sunt prezente in celulele RS, reprezentand markeri moleculari ai BH (studiati prin metode imunohistochimice si hibridizare in situ). Ei joaca un rol important in patogeneza BH si se coreleaza cu anumite aspecte clinico-elutive ale acesteia (5).
Studii recente (Schlaifer D. si colaboratorii) raporteaza prezenta genei bcl-x in 86% din cazurile de BH studiate. Bcl-x este o proteina din familia bcl-2 si a fost initial detectata in timocitele corticale, in plasmocite si in limfocitele activate. Bcl-x formeaza heterodimeri cu bcl-2 (proteina anti-apoptosis) si cu BAX (o inductoare potentiala a mortii celulare). in plus a fost dovedit ca bcl-x poate induce rezistenta medicamentoasa independenta de expresia genei mdr-l. Interactiuni chimice sau biologice cu aceasta proteina ar putea avea, ca atare, valoare
terapeutica in BH .
Proteina membra nara latenta 1 (LMP-l) este o oncoproteina multifunctionala codificata de gena BNLF-l a VEB; cantitati crescute ale acesteia sunt prezente in celulele RS ale cazurilor de BH in recadere si se asociaza cu existenta unor frecvente deletii si mutatii cromosomiale (9).
LMP-l, una dintre principalele
proteine sintetizate de VEB, este prezenta in celulele RS din cazurile de BH in care este dovedita infectia cu acest virus. Studiindu-se expresia acestei oncoproteine in cazurile de BH neasociate infectiei cu VEB s-a gasit o relatie pozitiva intre LMP-l si morfologia celulelor RS (tradusa prin prezenta fenomenului de "multinuclearitate"); existenta multiplelor anomalii cromosomiale in aceste celule sugereaza ca oncoproteina LMP-l are un rol important in formarea celulelor RS din BH (8).
Studiile citogenetice, prin tehnici din ce in ce mai perfectionate aflate la dispozitia cercetatorilor, sunt necesare, in continuare, pentru a putea patrunde in universul modificarilor intime cromosomiale din BH, cu speranta obtinerii unor date valoroase pentru intelegerea patogeniei, elutiei clinice si a dirijarii mijloacelor terapeutice specifice.
