DATE GENERALE
Schistosomiaza este boala provocata de prezenta unui parazit trema-tod distomian din genul Schistosoma (sinonim Bilharzia). Exista 4 specii ale acestui gen, capabile de a parazita la om: Sch. hacinatobinin, Sch. rnan-soni, Sch. japonicum si Sch. inlercalalum.
Genul Schistosoma se deosebeste de celelalte genuri de distomieni, prin urmatoarele caractere:
1. Schistosomele sint dioice, iar ceilalti distomieni sint hermafroditi. Masculul isi impreuna cele 2 margini laterale constituind canalul gine-cofor, in care traieste adapostita femela.
2. Cele 2 ramuri intestinale (care sint simple) se reunesc posterior intr-un trunchi comun, care se tei mina inchis in deget, de manusa.
3. Ouale, spre deosebire de alti distomieni, sint lipsite de capacel anterior. Ele sint embrionate.
Ca marime, la Sch. haematobium, masculul masoara 1015 mm lungime, cu o latime de 0,81 mm, iar femela masoara 1520 mm, cu o latime care creste progresiv din partea anterioara spre cea posterioara de la 100 microni pina la 200250 microni.
La Sch. mansoni, masculul masoara 6

13 mm in lungime, cu o latime de 1 mm, iar femela are 717 mm lungime, cu o latime pina la 300 microni.
La Sch. japonicum, exista exemplare mici, la care masculul masoara in lungime 9

12 mm, iar femela are 14 mm, dar exista si exemplare mari, la care masculul poate ajunge la 20 mm, iar femela la 28 mm.
La Sch. intercalatum, dupa C. A. Wright si colab. (1972), masculul masoara intre 11,5 si 14,5 mm lungime, cu o latime de 0,310,50 mm, iar femela are 1324 mm lungime, cu o latime maxima de 0,200,25 mm.
Evolutia schistosomidelor se face prin melci acvatici, care reprezinta singura lor gazda intermediara. La Sch. haematobium si Sch. intercalatum, acesti melci fac parte din genul Biilimis. La Sch. mansoni, ei fac parte din genul Biomphalaria, iar la Sch. japonicum din genul Onco-melania.
Cercarii care se foimeaza in acesti melci au coada bifurcata la virf (furccceicari). Ei inoata in apa si au capacitatea de a se introduce activ prin pielea gazdei definiti (omul care se scalda sau care merge cu picioarele goale prin apa). inainte de a patrunde prin piele, cercarii isi leapada coada denind schistosomule. Acestea migreaza prin corpul gazdei lor definiti si ajung in nele mari ale ficatului, unde devin viermi adulti (masculi sau femele), care se impreuneaza in cupluri. Dupa fecundare, viermii se deplaseaza in ne din ce in ce mai iniei, inaintind impotriva curentului sanguin. Ei se duc in organele care le pot oferi o cale de iesire pentru ouale lor in mediul extern. Sch. hema-tobium migreaza in capilarele noaseale peretilor cii urinare, pentru a-si elimina ouale odata eu urina gazdei; Sch. mansoni si Sch. intercala-iuin ajung in capilarele noase ale peretilor colonului, rectului si chiar a ileonului terminal, iar ouale lor ajung in mediul extern, odata cu materiile fecale ale gazdei. Sch. japonicutn, care produce foarte numeroase oua, pierde inul Ic din ele in organe care nu au contact cu exteriorul, ajungand in mediul extern numai ouale depuse in peretii intestinali.
Hol patogen. Foarte raspiudila in toata Africa si in Orientul Mijlociu, Sch. heinalobium produce o hematurie, cu disurie si polakiurie. Le-ziu nile produse de oua asupra mucoasei cale duc la formarea de polipi, care de multe ori se cancerizeaza.
Haspindita in zonele intertropicale din Africa, ca si in multe tari din America de Sud si din insulele din Marea Caraibilor, Sch. mansoni, produce leziuni ulceroase ale peretilor colonului si proliferari papilo-maloasc. Boala se complica adesea cu ciroza hepatica hipertrofica si splenomega 1 ie secundara .
Haspindita in Extremul Orient, pe coastele si in insulele Oceanului Pacific, Sch. japonicum produce o boala mai grava. Bolnavii manifesta o stare generala de rau, cunoscuta sub numele de boala de Katayama cu febra, prostratie, dispnee astmatiforma si diferite alte manifestari alergice (artralgii, edeme, enterita cronica), ulceratii si hiperplazii papilo-mafoase intestinale, ciroza hepatica. Uneori, ouale parazitului ajung in euceial, unde provoaca importante tulburari focale neurologice.
Haspindita in Africa Centrala, Sch. intercalalum produce un lou clinic asemanator cu acela dat de Sch. mansoni.
Diagnosticul de certitudine se pune prin evidentierea in urina sau in materiile fecale a oualor acestor paraziti.
Oul de Sch. hcinatobimn masoara in medie 150 pe 60 microni, pre-zeutind la unul din poli un pinten ascutit, lung de 56 microni. Oul de Sch. mansoni este ceva mai mare, masurind in medie 160 pe 70 microni; prezinta lateral, in apropierea unuia din poli, un pinten ascutit lung de 20 microni. Oul de Sch. japonicum masoara in medie 6075 microni pe 5060 microni, prezentind si ci un pinten lateral, dar foarte mic si bont, situat intr-o usoara adincitura a suprafetei, ceea ce ITTacc'gYeu vizibil. Oul de Sch. intercalatulA are un pinten ascutit, terminal, ca si acela tic Sch. hemalobium, dar pintenul este in general mai lung si acest ou nu se elimina prin urina, ci prin materiile fecale; dupa Fischer (citat de M. Barbier), masoara 140210 microni pe 5085 microni.
Metode imunologice de diagnostic: intradermoreactia, imunofluores-eenta, precipitarea ce cercari, precipitarea pe oua de Schistosoma, imobilizarea iniracidiilor. Toate aceste metode nu sint sensibile de specie.

TRATAMENT

Emeticul de sodiu sau de potasiu

Emclicul de sodiu sau de potasiu, compus de antimoniu trivalent, se utilizeaza in solutie 1% in ser fiziologic. Solutia poate fi sterilizata la autoclav sau trecuta prin filtru bacteriologic.
Se administreaza strict intrauenos, incepind cu 3 ml din solutia 1% (0,03 g). Se repeta la 2 zile, in doze crescute progresiv, pina la 10 ml (deci 0,10 g). Doza totala terapeutica, la adult, trebuie sa ajunga la minimum 1,3 grame. La copil, se administreaza 0,01 g/an de virsta (Joyeux si Siee).
Contraindicatii: nefrita, insuficienta hepatica.
Tratamentul se poate repeta, dupa o pauza de 3 saptainini. Se recomanda citeva picaturi din solutia de adrenalina 1%0 cu 1 ora inaintea injectiei. iu timpul injectiei si inca 1 ora dupa injectie bolnavul se afla in pozitie culcata.

Stibocaptatul sodic

Stibocaplalulsodic (Astiban) este sarea de sodiu a dimercaptosuccina-fulin de antimoniu. A fost introdus in terapeutica schistosomiazei de Fiiedheim, in 1953. Este prezentat in fiole, continind 2 g, sub forma liofilizata; se dizolva extemporaneu in 20 ml apa distilata, ser fiziologic sau ser glucozat 5%, ceea ce realizeaza o concentratie de 0,100 g/ml. Solutia trebuie sa rainina incolora si transparenta. Daca se tulbura, se arunca.
Contraindicatii: insuficienta hepatica, cardiaca sau renala precum si infectii bacteriene in curs.
Solutia se injecteaza inlramuscular profund, fiind precedata de o injectie de xilina, introdusa prin acelasi ac, in acelasi loc.
Doza pe injectie nu trebuie sa depaseasca 0,008 g/kilocorp, la adult. Copilul poate tolera pina la 0,010 g/kilocorp. Aceeasi doza se repeta zilnic sau la 2 zile sau de 3 ori pe saptamiua sau chiar o data pe luna. Un adult de (JO kg va primi deci 5 ml solutie pe injectie, Doza totala este de 40 mg/kilocorp, la adult, si nu trebuie sa depaseasca 2,5 g. P. Iordan a tratat doua grupe decopiieu doza totala de 0,30 mg/kilocorp, repartizata in 5 injectii. La primul grup, injectiile s-au facut zilnic;

la al doilea grup

o data pe saptaniina. Eficacitatea s-a dodit aceeasi (CO%), dai' toleranta a fost mult mai buna in cazul distantarii injectiilor. Tratamentul se suspenda, daca apar feiwinein' secundam: cefalee, varsaturi excesi, ras cutanal, febra si prostratie. Se pot produce si modificai- i electrocardiogralire.